Casa mea din deal se pică,
N-am vreun prieten s-o ridică,
Plânge mama, plânge vaca,
Cade geamul, cade poarta.
Casa mea din deal cea-naltă
N-aş vinde-o pentru cealaltă,
Casa mea-i pusă-ntre spini,
Deranjează pe vecini.
Casa mea din deal se surpă,
Pică tencuiala-n supă,
Cărămida îmi rupe masa,
Merg la deal în jos cu casa.
N-am noroc la niciun zar,
Am picat cu casa-n bar,
Casa-n drum în deal pustiu,
Las’ c-o urc eu mai târziu.
Casa mea din deal fidelă,
Construită fără schelă,
Vin pompieri şi primaru’,
Când ajung io-i bat cu parul.
N-am pământ, nu am nici acte,
Am o vacă, nu dă lapte,
Am purcei, găini şi coate,
Casa pică peste toate.
Vaca mea-i nesimţită,
Am prins-o, voia să mintă,
Haide vacă, nu minţi,
Noaptea dai lapte la vecini.
Cântă vaci, cântă şi porcii,
Strigă gâştele cocoşii,
Casa în deal implică riscul,
Vorbeam de case de discuri.
Sensul versurilor
Piesa descrie cu umor situația unei case dărăpănate de la țară și necazurile proprietarului. Versurile sunt pline de imagini comice și exagerări, creând o atmosferă amuzantă.