Balade Populare – Novac și Corbul

Fost-au, cică, un Novac,
Un Novac, Baba-Novac,
Un viteaz de-ai lui Mihai
Ce sărea pe șapte cai,
De striga Craiova vai!
El un fecioraș avea
Și tot astfel îi zicea:
– Fecioraș, Gruiutul meu!
Ascultă de ce-ți zic eu,
Să nu cazi la vreun loc rău,
La loc rău și mult departe,
În neagra străinătate.
Dacă sorții te-or purta
Țările de-a vântura
Și-n Stambul de-a intra
Tu de asta nu uita:
Vama dreaptă să plătești,
Armele să-ți oțelești,
Hainele să-ți primenești
Ca să pari un biet sărac,
Să nu semeni cu Novac,
Că nu-i turcilor pe plac.
Grue-n Țarigrad intra,
Vama dreaptă el nu da,
De haine nu se schimbă,
Ci pe uliți se primblă
Tot în haine novăcești,
Cum e drag ca să-l privești!
Turcii toți cât îl zărea,
Între dânși se grăia:
— Ista-i Gruia lui Novac,
Lui Novac Cara-Iflac!
Și pe loc ei s-adună,
Și de Grue s-anină,
Și cu Grue se luptă,
Și pe Grue mi-l leagă,
Cu trei funii de mătasă,
Din ele să nu mai iasă!
Dar când Grue se-ntindea
Două funii se rupea,
Numai una rămânea,
Una lungă, nodoroasă,
Cât un braț voinic de groasă!
Turcii iute-l cuprindea
Și-ntr-un beci îl închidea
Lumea să n-o mai privească,
Soare să nu mai zărească!.
Grue zace la-nchisoare
De trei ani lipsiți de soare
Și prin gratii lung privește
Ceriul care strălucește
Și de dânsul nu-ngrijește!
Dor cumplit inima-i seacă
Plâns de jale mi-l îneacă
Când zărește despre soare
Carduri, carduri de cucoare,
Călătoare zburătoare
Și de el nepăsătoare.
Iată, mari, cum plângea,
Că-n departe, sus zărea
Un corb negru, corbișor
Ce zbura încetișor
Și din aripi tot bătea
Și cu jale croncănea.
Iar Grue se amăra
Și din gură-amar zicea:
— Căci n-am durda pui de corb
Zilele să ți le sorb!
Ce tot țipi și croncănești,
Ori de mine te gătești?
Corbul se apropia,
Pe fereastră se punea
Și din plisc-u-i răspundea:
— Gruișor, draguțul meu!
Ce mă blăstemi așa rău
Când umblu de rândul tău?
— Alei! corbi, corbișor,
De vrei tu să-mi faci pe dor,
Ține inelușul meu
Și du-l unde voiesc eu:
În munții Catrinului,
În pădurea Pinului,
La conacul lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Și mă giur că de-oi scăpa
Pe tine te-oi adăpa
Nu cu sânge păsăresc
Dar cu sânge păgânesc!
Corbul vesel croncănea,
Inelu-n plisc îl punea,
Aripele-și întindea
Și pe cer el se zărea
Întâi ca un porumbaș,
Apoi ca un lăstunaș,
Apoi ca un bondăraș
Și-n zare dacă-agiungea,
El din zare se ștergea.
În munții Catrinului,
În pădurea Pinului,
Odhinea Baba-Novac
La umbra unui copac
Și pan vis el tot videa
Pe feciorul său, Gruia.
Iată-un corb că se ivea
Și pe-o creangă se punea
Chiar deasupra capului,
Capului Novacului;
Corbuletul ușurel
Avea-n pliscu-i un inel
Care gios cădea din el
Chiar în barba lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Adormitul se trezea
Și inelul cât videa,
Scotea haine novăcești
De punea călugărești,
Scotea cuca de Novac
Și punea un comănac,
Și-ncaleca voinicește,
Și purcedea vultuiește,
Cu desagi, cu buzdugane
Pline de mahmudele.
El mergea și iar mergea,
În Țarigrad agiungea,
La divan că se ducea
Și din gură-așa zicea:
— Auzit-am auzit
De-un voinic ce mi-ați robit.
Iată-mă-s că am sosit
Să vi-l plătesc îndoit.
El desagii deșerta,
Turcii toți năvală da
Și pe gios se tăvălea,
Unul pe-altul se-mpingea.
Iar Novac că alerga,
Pe Grue mi-l dezlega,
Un paloș în mână-i da
Și din gură cuvânta:
— Bate tu marginile,
Eu să bat mijloacele
Că le știu soroacele.
Ei tăia la turci, tăia,
Pan’ ce bine ostenea,
Apoi iute purcedea
Amândoi de se ducea
În codrii Catrinului,
În pădurea Pinului
Unde corbii locuiesc
Și ca frunza se-nmulțesc
Și bine halăduiesc!