După tin’, badeo, mi-i dor
Și mi-o fi pân-am să mor
Ca de umbra bradului
Și apa izvorului.
Mor, badeo, de dorul tău
Și ție nu-ți pare rău,
Tu te faci că nici nu-ți pasă
Și inima-n mine-i arsă.
Dar lasă, bădiță, lasă
C-o veni și vreme-ntoarsă
Și-o să vină vremea, zău,
M-ai iubi și n-oi vrea eu
Și-atunci badeo-am să te las
Tot cu lacrimi pe obraz.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru un băiat care nu-i împărtășește sentimentele. Ea anticipează o inversare a rolurilor, când el o va iubi, dar ea îl va respinge, lăsându-l cu regret.