[Uzzy – strofa 1]
Liceul presupun l-ai terminat: „Bineînțeles că nu”
Totul s-a schimbat când a plecat tatăl tău
Ai ieșit din cartier fără un ban în buzunar
Ai cunoscut pe toată lumea cu talentul tău penal
Numai zile bune, nopți întregi
Ai multe cunoștințe, deja pe-acasă nu mai mergi
Ești acceptat peste tot cu toate că nu prezinți nimic concret
Îi știi acum pe toți de la A la Z
A trecut un an, au trecut 2 ani
Maică-ta îți spune zi de zi că n-are bani
Într-o zi te-ai apucat de muncă, nu mai e la fel
Acum acțiunea se petrece doar la tine în cartier
Plictisit, obosit și tot ce-n minte îți vine
Sunt tovarășii tăi care te-așteaptă pe tine
Ai plecat de la muncă și ești iar cu băieții
Cine se gândea că-o să ajungi la injecții.
Vineri seara, uite că apare cineva
Care cu „dava” urma să schimbe viața ta
C-a fost așa cum credeai că e sau nu
Mi-ai zis mereu cum e, dar ai știut numai tu.
[Villy – Refren 2x]
Știu că viața merge înainte, așa trebuie să fie
Știu că toată lumea spune: „De ce oare tocmai mie?”
Încerc să nu arăt mereu cât de mult mă doare
Și aștept la fel ca toți să apară raza de soare.
[Uzzy – strofa 2]
Marfă, adică bombă pentru ea, faci,
Furi ca s-o cumperi și n-ai cum să nu te bagi
Figurezi deja pe listă ca infractor, eventual informator
Circa din cartier, casa tuturor
Te gândești că ai ajuns să furi din casă
De la cel mai bun tovarăș și totuși nu-ți pasă
Datoriile tale nu mai contează, viața ta
Ai început să plângi și să vorbești de cum era
În spital de-abia ți-ai dat seama cât e de aproape
Când din 70 de kg aveai 40 jumate
Acum stau eu și mă gândesc la câte clipe am trăit
Era tovarășul meu…
El a murit!!!.
[Villy – Refren 2x]
Știu că viața merge înainte, așa trebuie să fie
Știu că toată lumea spune: „De ce oare tocmai mie?”
Încerc să nu arăt mereu cât de mult mă doare
Și aștept la fel ca toți să apară raza de soare.
Sensul versurilor
Piesa descrie declinul unui tânăr în lumea drogurilor, de la primele experiențe până la dependență și moarte. Versurile exprimă regret, pierdere și impactul devastator asupra relațiilor și vieții sale.