Treaba asta merge special pentru toți mâncătorii de c***t din hip-hop-ul ăsta românesc
La Familia, B. U. G. Mafia.
Partea bună, partea bună,
Partea bună chiar acum mă sugi de p**a
Partea rea, partea rea
Partea rea e că îmi bag p**a în gura ta.
Adică prima vrea să zică că mă bucur că te fac
Iar a doua vrea să zică că ai belit p**a de fapt
Au trecut vreo 7-8 ani, lasă-mă să încerc
Și de atunci până acum toată lumea este rap
Da’ tot încă vorbești de parcă ai face ceva
De parcă ai știi ceva
Că te descurci cumva
Că tu produci lovea
Că ai ajuns cineva
Dar tot odată te gândești chiar nu e deloc așa
Deci ce c***t ai mâncat de atunci și până acum
Că tot c**t mănânci și acum
Spun m**e pentru m**e în g****a
Asta o să-ți amintească că venim la tine acasă
Să mă respecți, bagă-ți-ai p**a în gât la fel ca pe ma-ta
Fiindcă îți dau să mănânci acum, ete’
Știi, noi suntem băieții care fac banu’ să curgă
Și tot suntem ăia facem gabroii să plângă.
Sunt mulți în jurul tău care te fac să te crezi tare
Ține minte că o spun doar să te sape în continuare
Ai produs niște bani, ai găsit drumul în viață
Le-ai spus că ai și t***e când suntem față-n față.
Sunt mulți în jurul tău care te fac să te crezi tare
Ține minte că o spun doar să te sape în continuare
Ai produs niște bani, ai găsit drumul în viață
Le-ai spus că ai și t***e când suntem față-n față.
Unu cu toți, toți cu unu, așa tot înainte
Că-mi bag p**a în voi, țin să vă aduc aminte
Înainte vreau să spun că ți-o pun a**l
După care poți să treci să ți-o pun direct bucal
Asta ca să-ți vorbesc în termeni mai științifici
Și dacă nu cunoști termenii poți să-i verifici
Ce zici? Mai bine dacă ai sta în banca ta,
Ar fi mai bine pentru tine să nu ajungi la p**a mea,
în gura ta
Și în a lu’ ma-ta, ți-ai luat cagulă să nu vezi că mă sugi de p**a
Băieții de cartier ți-au făcut-o iar
Degeaba tot încerci să te ridici, e în zadar
Dar ultima șansă a ta e peste graniță
Adună-ți toată gașca, bagă-i pe toți în raniță
Și dacă nici acolo n-o poți să-ți ții gura
Casac-o încă o dată, e indirect mânca-mi-ai p**a.
Nu știu de ce constituie atracție c****e mele
De fiecare dată tu îți lipești palma de ele
Vino cu mine prostule, îți ofer ocazie
Îți fac reducere la femeia ta până-n decembrie
În ianuarie ți-am arătat de ce mănânci c**t
Nu ai schimbat nimic, deși ai încercat un pic
Cine e cel mai bun?
Poate tu, că noi nu, știi tu, noi avem banu’.
(ha. cam asta a fost.).
Sunt mulți în jurul tău care te fac să te crezi tare
Ține minte că o spun doar să te sape în continuare
Ai produs niște bani, ai găsit drumul în viață
Le-ai spus că ai și t***e când suntem față-n față.
Sunt mulți în jurul tău care te fac să te crezi tare
Ține minte că o spun doar să te sape în continuare
Ai produs niște bani, ai găsit drumul în viață
Le-ai spus că ai și t***e când suntem față-n față
Sensul versurilor
Piesa este un atac direct la adresa unor persoane din scena hip-hop, exprimând dispreț și superioritate. Artistul își afirmă dominația și critică lipsa de autenticitate a celorlalți.