Strofa I (aZr):
Am să las ca moștenire ultimele versuri pe foaie
Să spun tot ce n-a fost spus, să nu privesc cu nepăsare
Oare… totul a fost o pură întâmplare?
Dacă da… probabil că n-am învățat să mă țin pe picioare.
Am să dau frâu liber sentimentelor, n-am să țin închise
Am să strig în gura mare, am să las toate porțile deschise
Și vise desprinse din multe filme triste
Sperând la mai bine, într-o lume de suflete sinistre.
Probabil știai că doare, sigur a fost nepăsare
Nesiguranță în cuvinte, și o proastă încercare
Pare… că banii te-au transformat în câine
Umblând după portofel, ca un cățeluș după pâine.
Nu știi ce-i în capul meu, nici nu ți-am dat de înțeles
Nu am lăsat să vezi copilul din mine ce plânge destul de des
Intens… că a văzut în tine singura rază de soare
Dar acum cerul plânge, și inima în lacrimi se înmoaie.
Refren (Dennu):
Nu pot să fac să mai fim amândoi,
Căci tu ai plecat, și nu mai vii înapoi.
Amintirea mă doare, cerul încet mă strigă,
Las totul în urmă, nu mai îmi e frică.
Mă uit atentă la chipul cel văd în zare,
Pare că ești tu dar nu mai ai culoare.
Lacrimile curg, dar nu mai au valoare,
Las totul în urmă, nimic nu mă mai doare.
Strofa II (aZr):
Timpul trecea repede, aproape două luni mai târziu
Am sperat că totul va dispărea, că o să fiu cum vreau să fiu
Și e târziu, știu, nu mi-am imaginat
Că or să vină zile în care să adorm cu pixul în mână în pat.
Că am să privesc în jur, să vreau să uit tot ce ne-a legat
Să nu mai pășesc prin parcul unde pentru prima oară m-ai sărutat
E ciudat, totul pare desprins dintr-un film de groază
Actorul principal este cu inima în metastază.
Și tipul zbura, se aducea și aducea
Clipe de coșmar dar și zile bune în viața mea
Lupta contra timp, nu este o pierdere de timp
Tot ce vreau să spun este că acum pot păși și în alt ritm.
Nu vor mai exista persoane ce vor dansa în funcție de cum cânți tu
Pauză de meci, acum schimbăm arbitrul
Zile bune vin, deja le pot privi în zare
Viața rămâne un mister, dragostea un drog oarecare :).
Refren (Dennu):
Nu pot să fac să mai fim amândoi,
Căci tu ai plecat, și nu mai vii înapoi.
Amintirea mă doare, cerul încet mă strigă,
Las totul în urmă, nu mai îmi e frică.
Mă uit atentă la chipul cel văd în zare,
Pare că ești tu dar nu mai ai culoare.
Lacrimile curg, dar nu mai au valoare,
Las totul în urmă, nimic nu mă mai doare.
Strofa III (aZr):
Anul a trecut, nu a fost un timp pierdut
Am avut puterea de a pune punct și a lua-o de la început
Într-un timp scurt, zâmbetul mi-a revenit pe buze
Și am învățat ca atunci când greșesc, să-mi cer scuze.
Poate că tot ce s-a întâmplat a fost doar o lecție de viață
Să fiu antrenat și pregătit pentru tot ce mă așteaptă în față
Să nu mai pun chiar atât de mult accent pe rănile sufletești
Și doar atunci când poți trece peste poți spune că iubești.
Simt fericirea cum îmi curge ușor prin vene
Cum alta îmi pășește în dormitor și nu mi-a lăsat semne
Acum diminețile îmi sunt mai pline de culoare
Și pot privi în jur fără să mai văd trandafiri fără petale.
Pot privi cerul plin cu stele, noaptea sub luna plină
Îmi pot strânge la piept domnișoara a cărei voci mă alină
Ochii ei frumoși, când îi privesc tac și mă gândesc
De ce a trebuit să stau după tine când acum am tot ce iubesc?
Sensul versurilor
Piesa explorează etapele unei despărțiri, de la durere și regret la acceptare și regăsirea fericirii. Vorbește despre lecțiile învățate și despre puterea de a merge mai departe, concentrându-se pe prezent și viitor.