Azr – Departe de Tine (Aproape de Tine Part. II)

Strofa I:
Nu te-ai gândit niciodată că se poate întâmpla
Să rămâi blocată așa deodată în inima cuiva
Însă văd și partea bună, da’ o văd și p-aia proastă
E bine că ești aici, dar eu am inimă de gheață.
Și ți-am spus de atâtea ori să stai departe de mine
Că sunt prost și te rănesc, stau departe de tine
Deși mă gândesc la noi când somnu’ nu mă ia
D’asta îmi aduc aminte cum dormeai pe perna mea.
În casa mea, în patu’ meu, chiar în cămașa mea
Erai așa de frumoasă de nu mi-am putut imagina
Cum ar fi viața fără tine, știu că nu e în filme
Da’ te vreau lângă mine chiar 7 din 7 zile.
A trecut atât timp da’ încă te simt aproape
Nu mai știu nimic de tine că distanța ne desparte
Poate c-ai deja pe altu’, poate nu mai iubești
Poate că într-un an de zile mi-ai vândut numai povești.

Strofa II:
Și te văd întâmplător, cu altul de mână
Vă sărutați cu pasiune, parcă totul merge strună
Ma zărești într-un final, parcă ceva nu e bine
Vad în ochii tăi că încă te gândești la mine.
Oare atunci când îl săruți îți închipui că sunt eu?
Iar când face câte-o glumă, crezi c-aș fi spus-o eu?
Oare atunci când e în tine încă îți amintești de mine?
Sau poate o faci la fel cu aceeași pasiune?.
Să-mi dau seama numai pot, să te iau chiar nu mai vreau
Înapoi, să mă lași baltă deși mai toți îmi spuneau
Să mă lași să te las, să te las într-un final
Dar te-am lăsat să mă lași, nu te-ntoarce iar.
Inima îmi bate tare, poate încă țin la tine
Poate că îmi este dor să te simt iar lângă mine
Știu că nu îmi face bine să te las să-mi faci rău
Aproape de tine, dar departe de sufletul tău

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentele unui bărbat după o despărțire, oscilând între dorința de a se îndepărta și amintirile persistente ale relației. El observă fosta iubită cu altcineva, ceea ce intensifică conflictul interior și regretul.

Lasă un comentariu