Intro:
« Cine-ar fi crezut că gândurile noastre bune, că tot ce-am încercat să facem are s-aducă aici? Ca să-ți răspund serios la asta, ar trebui să-ți dau un citat din Socrate… (?) Acuma, cum să-ți explic? Viața ne-o ia uneori înainte… Ea ne încurcă și ne descurcă pe toți! ».
Strofa I:
Aștept ziua-n care-o să-mi revină zâmbetu’ pe buze
Când n-o să am motive să mai fiu nefericit
Că inima mi-e zid, de la privit în urmă peste ce n-am reușit
Nu pot să ies din turmă, oricât mi-am dorit!
Legat de mâini și de picioare, mă simt
Îmbătrânit și obosit de-atâtea încercări, mă mint
Că totu-n viață are sens, că viața e frumoasă
Și-ncerc să o trăiesc intens, da’ când ajung acasă
Vars lacrimi cu coatele pe masă
Un dor imens de casa părintească mă apasă
Îmi amintesc de zile-ntr-o familie numeroasă
Mă lasă rece gându’ că fac parte dintr-o rasă
De oameni cărora nu le mai pasă de ceea ce e în jurul lor!
Sunt un actor ce-a devenit treptat un spectator
Un scriitor care s-a rezumat la a fi cititor
De sub același nor apăsător
Privesc spre viitor….
Refren:
Nu mă mai aștept să fac prea multe, chiar nu mai sper
De fapt, nici nu mă mai agit prea mult, nici nu-i mai cer…
Au fost destul de multe și urâte pe drum
Îi spun că-i rândul ei să mă asculte acum!.
Nu mă mai aștept să fac prea multe, chiar nu mai sper
De fapt, nici nu mă mai agit prea mult, nici nu-i mai cer…
Mi-a dat destul de multe și urâte pe drum
Îi spun că-i rândul ei să mă asculte acum!.
Strofa II:
Dar viața nu te ascultă, faci doar ce îți dictează
Iar ochii-ți lăcrimează
Și fața ți se ridează
Și tot ce simți tu că contează
Nu se realizează
Iar timpu’ trece nevăzut și tu nu ești pe fază…
Urli de nebun, da’ nimeni nu te-aude… Ești tu și ecoul
Tu și stiloul…
Viața nu-ți răspunde la-ntrebări,
Frate, și nici la remușcări
Când vrei să dai timpu-napoi pentru modificări!
Mergi înainte plin de frustrări
Și de schimbări
Pân-ajungi să nu mai ai niciun fel de așteptări
Ai gânduri negre la tot pasu’, și te-nchizi în tine
Și doar când e vorba de spart capu-ncepi să te simți bine…
Ai tăi nu mai au răbdare
Ești pe propriile picioare
Ar fi trebuit deja să ai o familie mare!
Nu mai ești ca înainte, frate, nu mai vrei să lupți
Poate n-ar fi trebuit s-o ardem toată ziua rupti….
Refren X2
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dezamăgire și frustrare față de viață. Artistul se simte neîmplinit și copleșit de greutăți, ajungând la un punct în care renunță la așteptări și speranțe.