Atila – Stare

Am ochii sub nori, rămâi numai petale,
Zorii apun, îmi spun să nu mai pun
Mâna pe rană că rana e-adâncă
Îngropată-n ciment sub lacrimi de stâncă.
Crăpături număr, poate mi-ai lăsat un semn,
Îmi pare că apar, dar sunt palid şi dispar,
Conturat de orizont, am privirea cât mai largă
Când mă uit la cer şi sper să nu-l mai văd vreodată.
Şi cântă clapele, aruncă hainele,
Pierd clipele, tu, despică-le!
Rămân doar râsete şi privirile-s mormânt
Şi ne pierdem viaţa ca pe ultimul minut.
Eu sunt un moment, deci poate n-ai prins momentul,
Seara se lasă-n faruri şi se opreşte-n centru.
Pun filtrul în gură, mă întorc în 2 secunde,
Adică, acuma plec, n-au decât să mă mai sune.
Şi dau pe ocupat că nu mai răspund.
Şi dau pe ocupat că nu mai răspund.
Şi dau pe ocupat că nu mai răspund.
Şi dau pe ocupat că..
N-am să mai fiu la sfârşitul lumii,
Departe sunt, dar aproape de unii,
Ca de ochii mei, dar îmi vine să-i înghit,
Când lumina mă sufocă şi cerul e acid.
Da’ tu cazi ca o salcie pe aşternuturi calde,
Mă las vindecat de timpul ce arde.
Anii mei firavi ce atârnă noaptea-n tavan,
Dar anii mei sunt stropi, iar tu eşti un ocean.
Am mâinile gri ca două ancore
Gata să despice lumea noastră pentru noi,
Zgomote şi simţuri, mă prinzi între palme,
Căutăm silabe şi împărţim lumea la 2.
Da’ iese o fracţie, nu vreau să le separ,
Cifrele-mi indică locuri, când deschid ochii dispar.
Schimbă faţa ca un zar, scot noaptea din buzunar
Şi nu mă recunosc în reflexia mea din geam.
Peste gânduri târzii, după ce visele-ţi trec,
Mă înec în ape tulburi, sper să mă găseşti
În ziua ta fără soare cu lumini de la maşini
Văzând drumul cel mai gol şi strada un pustiu.
Eu mai scriu cât mai scriu, dar tu rămâi pe veci,
Deci atunci să-mi mai scrii, dacă o să-ţi aminteşti,
Am să fiu oricum online pe linia cea mai lungă,
Mă descompun în praf şi mai fac o doză-n fugă.