N-aș vrea să crezi c-această piesă ți-e dedicată
Și nici c-aș mai putea să mai plâng o dată
Botezată de soartă inima mea încă te caută
În lacul unde de mult te-am lăsat înecată
Și nu ești o simplă fată, de fapt nu ești deloc
Iar dacă sufletul mi-e apă, tu-l poți pune pe foc
N-o să iau viața-n joc să-mi stârnească emoții
Sper ca sorții să m-ajute să-mi pot vedea nepoții
Și cum te-am lăsat să mă vezi, știu că nu crezi
Că tu pierzi când nu mă ai, că te pot face să oftezi
De ce plângi când mă visezi dacă nu-ți dormi viața?
Și inima mea e de mercur, d-asta înclină balanța
Instanța sentimentelor a dat verdictul
Deci nu-ți mai cumpăr sufletul, nu mai întind plicul
Sfârșitul e-aproape și-n final riști să mă miști
Și deși ești iluzie, aș vrea să cred că exiști.
Singur pe aripile speranței plutim
Ne amintim când nu era greu să zâmbim
Multe iluzii, cu toate vorbim
Numai o viață și-am ales să trăim.
Mă știi mai bine decât aș face eu vreodată
D-asta mă lași să mai greșesc încă o dată și-ncă o dată
Te rog aproape să-mi fii când îmi simți bătăile inimii
Plin de frică și disperare sau când mi se pare
Cu încăpățânare că știu ce e bine și greșesc a ta cale
Nu vreau să-ți cad în genunchi doar când mă-mpiedic
Sau când mă simt încolțit de lucrurile cărora mă dedic
Știu că-mi zâmbești când cei din jur mă-njură
Îl văd pe fața unui copil sau pe cer într-o zi senină
Prin beznă spre lumină, viitorul prin vizorul unei uși
Finalul e un dans în doi pe-un cântec de pescăruși
Acolo ajunși, de împlinire sau de regret suntem pătrunși
Până atunci trimite pace și alinare unde-i durere
Iartă-ne c-ai fost aici și știm cum e
Știu că-i liniște cu tine și-ntr-o noapte cu tunete
Învăț multe pe oricine e dispus să te-asculte.
Singur pe aripile speranței plutim
Ne amintim când nu era greu să zâmbim
Multe iluzii, cu toate vorbim
Numai o viață și-am ales să trăim.
Speranța din suflet, intensitatea privirii,
Onoarea, pacea, respectul și magia fericirii
Visele și zâmbetele din pivnițele gândirii
Escaladează obstacole din umbra dezamăgirii
Zgomotul vieții acaparează șoapta morții
Miracolul iubirii înflorește în calea sorții
Durerea adâncă e acum în lanțuri la picioare
Conștiința purifică ecouri înșelătoare
Liniștea divină și trecuturile acompaniază,
Clipa se dilată, totul în jur vibrează
Aceleași uși și obiceiuri, aceeași acuratețe
Aceleași încăperi și decoruri, aceleași fețe
Cufere prăfuite cu simboluri intangibile
Ascund pergamente cu povești incredibile
Cu oameni care se zbat, zâmbesc și suferă
Se urăsc, fură, mint, iubesc și se bucură
Acum mult mai multe trepte, mult mai multe ziduri
Acum mai puțini oameni, mai multe riduri
Încearcă să refacă drumuri în timp pierdute
Altă dată de o mână de oameni străbătute.
Singur pe aripile speranței plutim
Ne amintim când nu era greu să zâmbim
Multe iluzii, cu toate vorbim
Numai o viață și-am ales să trăim
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra vieții, a iluziilor și a speranței. Vorbește despre amintiri, regrete și despre căutarea unui sens într-o lume plină de obstacole și dezamăgiri, dar și despre frumusețea efemeră a momentelor.