Underman – Versuri.pro

Miraj

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vreau să vin
Vreau să țin
Vreau să țip
Da!
(x3)
N-am miraj, n-am miraj, n-am miraj, n-am
x2.
Lumina mă mușcă din piele
Am crezut că ard atât de tare
Dar după ce m-au mușcat ele
Este prima dată a ultimei dăți
Vreau tot mai mult, dar vezi tu
Sunt teribil la achitat plăți
Mi-a spus că este înger, cred că mă înșeală
De când arată paradisul la fel de simplu ca lumea de afară?
Am primit o armă-n palmă
Zâmbește c-alamă
Nu cred că-i genul să-i pese de vreo karmă
Am sângele gras, probabil de-asta sunt lent
Îți mulțumesc că mă faci să cred că chiar am talent
Dar mai bine tac, decât să risc cuvinte care nu-ți plac
Dă-mi o secundă să-ți spun ce gust are vârful de ac
Suntem agenți chimici, într-o zi am să mă pierd în ozon
Până atunci dansăm în gazon hrănit cu hormon
Am o vină, aceea de a mă simți prea bine
Dacă te ține până dincolo de cortină, mai stai cu mine
Sunt niște senzații de te ia cu fibrilații
Cobor în pământ doar ca să mă hrănesc cu aceste vibrații
Mă infectez cu ea, inhalez gazul
Nu mă lasă, ar putea dacă ar vrea, dar nu e cazul.
Vreau să vin
Vreau să țin
Vreau să țip
Da!
(x3)
N-am miraj, n-am miraj, n-am miraj, n-am
x2.
Asta e petrecere privată,
De-ndată cărți și caiete iau foc
Ia loc pe ring și învață!
Se transformă toți, suntem în Iad hotel
Și totul și-n cerul, la cât de aproape e cred că aș putea să trec prin el
Plăceri nevinovate de ani prea puțini
Când am sărit ultima dată în ocean am înviat doi rechini
Fără uniforme, aici e pustiu
Pentru că știu să-ți răspund cu degetul meu mijlociu
Textul meu ți se pare dur
Poate nu-ți place la gust
Sincer, nu am găsit altul mai pur
Am căutat pasărea (?), dar m-am pierdut pe drum
Era atât de frumos clubul ăsta că l-am făcut scrum
Nu sunt singurul bolnav, domnule digital
Transmitem împreuna în direct din curtea unui spital
Așează-te, am crezut că am atins o zeiță
Era atât de multă briză
Și m-am trezit de fapt cu degetele în priză
Din prisma unui univers diform
Visez atât de bine cu ochii deschiși
Ce rost mai are s-adorm?
Dacă puteam, mă-ncarnam în altcineva
Dar asta ar fi însemnat să ratez toată distracția asta.
Vreau să vin
Vreau să țin
Vreau să țip
Da!
(x3)
N-am miraj, n-am miraj, n-am miraj, n-am
x2

Mâna Ce Aduce Dreptatea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se pune întunericul peste biserica lui pustie
Închide poarta ce duce aici şi se retrage în chilie
Se roagă pentru cei ce odinioară păşeau pragul
Acum e pustiu şi când atinge oamenii dispar ca praful
Aprinde lumânări, rosteşte încet cuvinte
Somnul durerii naşte ura-n el şi parcă simte
Că n-a greşit cu nimic în misiunea ce-o desfăşoară
Sufletele din oraş sunt mai slabe ca cele de-odinioară
Pe aici n-a mai văzut de ceva timp un creştin
Prinşi mereu în dansuri necurate, muzică şi vin
Fără pic de ruşine şi cumpăt, credinţa-i o ocară
Pe străzi răutatea lor uneori efectiv îl doboară
Ce s-a întâmplat cu lumea asta-n ultimii ani
Toţi par să tragă după ei un jug de aur cu gândul la bani
Legea Sfântă-i spartă, pe frumos l-a lovit urâtul
Bine nu există când femei şi copii îşi vând trupul
„Calea omului este greşită” repetă-n gânduri
Şi el are instrumentul necesar să ia măsuri
Odată cu ei parcă îşi pierde şi el minţile
Închis în camera lui alege a-şi îndeplini dorinţele.
Cedează, se-narmează şi-şi jură să facă dreptate
Să trezească non-credinţele de mult uitate
În fiecare noapte ia drumul oraşului apropiat
Poartă o manta neagră ce-l face greu de identificat
Preotul a-ncetat să mai fie mustrat de conştiinţă
Astea nu sunt arme ci obiecte ce răspândesc în masă credinţă
Nu păşeşte bine în această Sodomă modernă
Că este abordat de câţiva tineri ce apar din beznă
Îi cer bani şi bunuri, i-au tăiat calea acum
El scoate un pistol şi-i întinde în bălţi de sânge pe caldarâm
Se roagă şi extrage bucăţi din trupuri ce varsă râuri
Şi se pierde în întuneric în căutarea răului
Ziua pare un vis urât, dar noaptea este un coşmar
Cât malefic zace în străzile astea şi el n-avea habar
Dintr-un bar iese un individ ce se clatină-ncet
În dreptul primului bec spart primeşte un pumnal în piept
Sunt aproape zori, dispar uşor efectele foriei
Aşa că lasă o scrisoare pe treptele primăriei
Dacă nu vad ca îi sfârşiţi la fel când vine noaptea
Semnat cu sânge jos „Mâna ce aduce dreptatea”.
Revine în camera lui aproape goală
Tăcut îşi spală sângele de pe mâini şi se roagă
Pentru cei căzuţi în noaptea ce a trecut
Marcând începutul noii căi prin care dreptate a făcut
Un val de panică loveşte populaţia
Indivizi din zona inferioară au plătit masiv cu viaţa
Un ucigaş în serie bântuie străzile strivind orice fiinţă
Posibil maniac ce vrea întoarcerea la credinţă
În ziua ce vine biserica lui rămâne pustie
Se-nfurie văzând că atât nu-i destul ca să-i sperie
Îşi pregăteşte mantaua pe care croieşte o cruce
Sesizată noaptea ce un nou val de furie-i aduce
Pătrunde pe-un gang, atmosfera-l face nervos
Femei îl acostează oferindu-i corpul contra-cost
Le curmă traiul păcătos apoi le cere iertare
Şi-n curând ele zac pe asfalt fără răsuflare
Urmează câţiva ce snopeau un om al străzii
Excelent prădător sare ca o fiară asupra prăzii
În urma lui rămân cadavre în fiecare noapte
Curând oamenii par să uite de obiceiurile proaste.
Valul de crime continuă, nu ştiu cine este ucigaşul
Se tem pentru viaţă şi vin la el să-i ceară sfatul
El spune că este o lucrare dreaptă şi rară
Cei înecaţi în păcat trebuie să piară ca odinioară
Şi deşi tot mai mulţi vin să-i ceară o părere
Pierde esenţa misiunii şi începe să-i facă plăcere
În fiecare noapte adună bucăţi din corpurile lor
Pe care le duce în camera lui şi le aşează gânditor
Într-o noapte se pregătea să atace pe cineva
Forţe de ordine îl somează şi îi cer să se predea
Preotul fuge şi se trage asupra lui
Pete de sânge trădează traseul rănitului
Ajung în cele din urmă la locaş – cuib de cler
Sparg uşile şi-l găsesc citind dintr-o carte cu ultimele puteri
La zeci de urechi agăţate în camera din curte
Ce să le fac dacă nu voiau să mă asculte
Începe a râde, le-ngheaţă sângele-n vine
Ridică mâna şi ei deschid focul până se prăbuşeşte în neştire
Mantaua lui găurită zace pe podea
Nu-ncetează a sângera înroşind crucea de pe ea
El s-a dus, faptele sale rămân
Un stâlp greu de clătinat pentru creştinii ce vin de acum
Şi un vânt de credinţă începe a bate pe alei
Mâna ce aduce dreptatea încă mai apasă pe ei

Media

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În ziua nașterii Sale,
Elementele Terrei erau prezente câte puțin din fiecare,
Într-un mod neîntâlnit până acum,
De parcă toate vroiau să-L vadă, fără să deranjeze pe cei din jur.
Puteai să juri că, pe cer, sunt Soarele și Luna, în același timp,
Pentru o clipă, savurând momentul acela sublim.
Omenirea, însă, își vedea, în continuare, de cursul ei,
Scursa-n trafic infinit de oameni pe alei.
Era un copil special,
Îi atrăgea în jur pe toți, de parc-avea un har.
Când te uitai în ochii Lui,
Te blocai,
O liniște divină-ți cuprindea corpul, oricât încercai.
Nu mai puteai să te opui,
Parcă vedeai reflecția Universului și luminii ce-alunga răul oricui.
Cu mâinile Lui mici, ștergea durerea din sufletul tău.
Fericit mereu,
Oricât I-ar fi fost de greu.
Părinții Lui erau săraci și n-aveau decât puținul,
Dar recunoscători Cerului că le-a dat copilul.
Anii urmau,
Pe măsură ce treceau,
Știau
Că natura-și urma cursul în funcție de Copilul ăsta special.
Anotimpuri pășeau,
Pe rând, dar, parcă, mai mult
Soarele insista la fereastra camerei lui.
Ceilalți Îl ascultau ore-ntregi.
Deși avea o vârstă fragedă, le-mpărțea șiruri de povești.
Spirituale,
Vorbea mereu de iubire și-mpăcare,
Cu-atâta pasiune, încât stârnea uneori mirare,
Atât de tare,
Încât părinții credeau că este ceva în neregulă cu El.
„Nu-i nimic greșit să-mpart Cuvântul din jurul meu”,
Le repeta mereu.
Gândirea Lui era construită pe-o fundație rară.
Avea probleme cu profesorii din școală
Ce-L dădeau afară.
Contrazicea mereu ce spuneau ei:
„Dumnezeu este peste tot, nu doar în icoana de deasupra tablei!”
Pe care-l considera doar un chip cioplit.
Să te-nchini într-un loc fix, unui multi-prezent, poate fi greșit!
Reacția apărea oriunde-L purtau pașii.
Unii-L considerau un mesager divin, iar alții, doar un nebun ce sperie lașii.
Raspundea fără egal către sceptici,
Stârnea comisii de profesori și preoți etnici.
Uneori, Îl regăsești în pasaje din Biblie,
Dar cine este acest Tânăr? Nimeni nu pare să știe.
Să fie, oare, doar o iluzie
Târzie
Ascunsă-n mințile astea pătrunse parcă de nebunie?
El își continua drumul, îi învăța și insista,
Și-n urma Lui rămân oameni marcați, la ce miracole asistă.
Sunt mulți care-L urmează oriunde, nechemați,
Când bolnavi disperați ies din casa Lui, râzând vindecați.
În jurul Lui, presa caută acum senzație.
El rămâne un simplu Învățător și răspunde la orice acuzație.
Capii religiilor Îl cheamă la o adunare,
Să vadă dacă cine este acest tânăr de care lumea vorbește fără încetare.
Vad în El un obstacol, ce-ndrăznește să-i acuze cu tupeu:
Că cheamă oamenii la ei, ci nu la Dumnezeu,
Cum își vând religia, în lăcașuri de cult, contra-plată.
„Credința – zice El – trebuie să fie în tine, nu în plastic, lemn sau piatră!”
Promovând simbolurile lor, ei strâng avere
Și de mii de ani, se folosesc de imaginea Lui, pentru a obține putere.
Captivi într-un joc cu reguli false, îi manipulează ușor
Că nu pot întâlni Divinitatea decât cu ajutorul lor.
Le-a adus aminte câți au plătit absurd cu viața-n trecut,
Cum acuzau de erezie pe oricine le stătea în drum.
Urlă de furie pentru cei arși pe jugul flăcărilor
Și cerea socoteală pentru masacrul cruciaților.
„Cu toiagul Meu, vindec trupuri, și voi, totuși, mă urâți,
Voi, ce stați la Vatican și etalați cruci de aur la gât!
Nu-i nevoie de material, să faceți miracole sfinte,
Oamenii mor de foame, dați-le hrană spirituală să mănânce!”
Masele-și pierd controlul, în acest spectacol televizat,
Liderii spirituali au, de-acum, un nou inamic clar vizat
În Tânărul acesta ciudat ce-i privește, parcă, hipnotizat.
Și cred că Individul ăsta poate distruge orice religie,
Pun la cale să-L elimine, până când plaga nu se extinde.
Le trec fiori prin gând:
Un posibil deznodământ
Cu oameni ce-și iubesc, liberi, Dumnezeul pe pământ.
Trebuie să pună punct acestei groaznici povești.
Cine, dacă nu ei, să-ndrume oamenii? Doar sunt cei aleși!
Pentru ei, este doar un escroc plin de trucuri,
Cu intenții de acumulare în bani și trupuri.
Îl acuză de blasfemie, n-are ce căuta-n rândul lor!
Un prăfuit desculț nu poate fi trimisul Cerurilor!
Oamenii trec de partea lor, cuprinși de remușcare,
Mâine vor da bani grei, pentru iertare.
Și El pleacă trist, marcat de-aceste evenimente,
Conștient că, la orice vizită pe Terra-L vor ucide fără sentimente.
Au făcut-o și acum 2000 de ani, o vor face și peste încă 1000,
Omenirea nu vrea, nu acceptă, nu poate să știe.
Pășește-n stradă cu cei câțiva ai Lui, se-ndepărtează
În huiduieli și urlete, și oameni ce-aproape că-L linșează.
Știe c-aici se termină totul.
Din nou, poporu-I decide rostul, stârnind potopul.
Privirea Lui se-oprește, fixează o ființă voinică,
Și-i spune să termine ce-are de făcut, fără frică.
Tânărul din fața lui ezită nervos, fără stăpânire de sine,
C-o turbare-n ochi ce nu-i aparține
Liderii spirituali l-au injectat cu ură.
Scoate un pistol și-l descarcă-n corpul Învățătorului, în timp ce urlă.
Cu fiecare glonț țâșnit, natura răspunde cu durere:
Cutremur de pământ și fulgere pe cer nasc cratere,
Foc și moarte cad pe lumea ce urlă.
Ucigașul plătit încremenește, și ultimul cartuș îl trimite lui, în tâmplă.
Nu a mai rămas nimic, decât chipuri în disperare
Că poartă, de-acum, cel mai puternic blestem care
A fost repetat acum, exact ca-n trecut
Și țipă către Ceruri: „Iartă-ne că nu Te-am recunoscut!”
Soarele-și face, din nou, loc printre nori,
Către corpul celor doi căzuți și, în jurul unuia, cresc deja flori.
Consolarea vine tot de la cei 11 Scaune Înalte:
„Trebuie să plătim pentru greșelile noastre!”
Tocmai ei, creatorii ascunși ai atentatului,
Explică omenirii de ce nu era pregătită pentru venirea Lui.
Și-acum, rolul lor este clar indentificat,
Justificat:
„Vino la noi, Copile, ca să fii iertat!”

Purgatoriu vs. Dante (feat. Faibo X)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pășesc în acest decor ostil captiv în legende de altădată
Schimbarea mediului mi-a fost radical acordată
Distrag ființe respinse ce se adapă și se cheamă de-ndată
Propriile-mi vibrații distrug imaginea chipului reflectat în apă
Nori negri izbitori îneacă luna mângâietoare de flori
Contactul reciproc reușește să stârnească în mine fiori
Instabil terenul, maleficul se adapă din el prin turbine
Absorbit de energie își pierde culorile în contactul cu mine
Predomină un ton negru și pasteluri atice
Îndepărtări erodează cetăți antice
Un vânt viu dansează cu mine
Și împinge ramuri goale ce mă vor în îmbrățișări fictive
Hiene ale unei lumi ascunse ce se autodevorează
Străpung orice suflet viu ce se avântă prin a lor preajmă
Cu fiecare pas ce-l las în țărâna asta
Miraje devin conștiente de prezența mea
Legiuni de spirite stabile interminabile în atacuri abile
Plutesc în jurul meu dar straiele-mi sunt impermeabile
Vor să mă atragă în vraja lor mortală
Dar le rămân indiferent emoțional precum o coală albă
Îmi strigă numele cu voci în zeci de tonalități
Tot atâtea abilități mă mențin lucid și gata să le-mping în părți
În dansuri delirante conduse de ele
Dacă le dau ascultare voi fi festin spiritual pentru ele
Mă-ndrept către un sfinx adormit lângă care am zărit
Un amazon trist din care am extras un colier de amazonit
Pe al său mal lunetic zeu de neclintit
Se oferă să mă treacă dincolo în a sa barcă anubis
Traversez acest fluviu puriu cu mișcări încete
Apa sa rece mă cheamă insistent în pântece
În zare undeva tărâm la orizont contur începe a exprima
Imaginea sa mă duce cu gândul la Suribachi de pe Iwo Jima
Siluete palide în mișcări instabile își fac treptat apariția
Sunt ușor transparenți abia mai fac distincția
Se tem de mine prezența mea le incită
<Timpul tău n-a venit încă du-te înapoi în lumea ta blândă>>
Spuse o entitate plapândă
<>
Aprob și-mi spune să mă țin după el
Știința se coagulează în noi
Muntele pare un drum către paradisul din nori
Intrăm în spirale săpate în pământul arid
Pe care șiruri de siluete urcă într-un ritm alin
Par să ducă ceva la îndeplinire
În drumul către vârful aflat la distanță de mine
Unii sunt de sute de ani captivi în chin
Îi vad pe Midas, Attila, Ahile și apoi pe Cain
Suflete luminate în alb discern
Se strecoară printre ei și sunt ridicate la cer de-un înger
Unii au pe frunți păcătuirea
Și conștiinciosul gardian le respinge mântuirea
Ratacesc în tăcere speranța și mila cere
Umili în transă își poartă povara din viața la vedere
Împărțiți în cercuri colosale
Însoțitorul îmi explică în ce constă fiecare
Pășind către primul cerc unde toți împing enorme pietre
Mi se spune că ăștia au fost trufașii vieților pământene
Își cară la deal povara
Înghițind praful laudelor din trecut invocă la cer slavă
Invidioși cu pleoapele cusute urmează apoi
Sprijiniți reciproc în marș deranjați de noi
Și peisajul se confirmă de-acum
Cu mânioși ce-și frâng carnea reciproc într-un nor de fum
Apar și leneși ce nu au dat nimic dar luara tot
Chinuiți etern în foame și sete ne fac loc
Eretici cu șerpi în loc de păr și negustori de cele sfinte
Sinucigași acum arbori vorbitori atrag doar nori drept ținte
Prea triști răstigniți suferind fiecare pentru modul trăit
Pe măsură ce ajungi către vârf amprenta faptelor dispare
În fața porților finală salvatoare
Pe unde trec doar cei ce-au primit iertarea divină
Și-acum pot împărți paradisul cu cei far’ de vină
<> îmi spune cel de-acolo
N-are nimeni dreptul să treacă viu dincolo
Meditez la cele petrecute
Și la sorțile muritorilor ce-mi sunt de acum știute
Vieți terestre ce conduc aici rute
Ar trebui să acorde timp și lucrurilor spirituale nevăzute
Pun pe hârtie tot ce-am învățat
Este timpul să mă-ntorc de unde am plecat

Valuri Negre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Frumos și colosal inocent totuși letal
Camera mea este spital pentru că stilul meu este grav bolnav
Pereții și muzica ce mă înconjoară
Sunt tot ceea ce mă separă de tine și restul lumii de-afară
Și-atunci când deschid ușile să plec mă înarmez
Echipat cu experiența anilor ce-au fost și care-mi dau crez
Dau piept cu orașul fantomelor
Ce-a izgonit normalul din limita normelor acum de ordinul tonelor
Aici cad mulți uciși de propria ignoranță
Atinși în stomace au uitat să mai digere speranța
Sunt alei pline de vise sparte precum niște cioburi
Unde oamenii sunt dependenți de alcool sau droguri
Și eu am misiunea să urc muntele ăsta învăluit în fum
Să înfig steagul victoriei pe vârf probabil că sunt nebun
N-am nimic de pierdut adevărul este aici eu îl grăiesc
De când trebuie să îți cer ție dreptul ca să trăiesc?
Încerc să mă stăpânesc sper să reușesc
Trăiesc filme de groază și mi-e greu să nu mă îngrozesc
Vreau anestezie totală
Să nu mai simt nimic când sunt lovit de această forță fatală rafală după rafală
Astea sunt ploi cu apă sau sloiuri de gheață
M-a orbit total decorul ăsta împuțit de suprafață
Vad doar îngerii deasupra a tot
Probabil am puteri extrasenzoriale sau de fapt sunt mort.
Alerg fără să mă uit înapoi
Ignor țipete de groază și sar peste cei moi așa-i la război
Că dacă mă opresc ăștia mă prind din urmă
Cei pe care i-am trimis în lumea de apoi și-acum sunt doar o umbră
Ramâi surprins când îți spun asta?
Sapă adânc prinde și ține-te bine de sârma ghimpată din fața ta
Când vine sfârșitul totul în jur se-ndoaie
Nu mai interesează pe nimeni cine cum sau ce a scris pe foaie
Sunt atât de obosit dar n-am puterea să dorm
Vreau să trec dincolo dar nu mai găsesc tăria să mor
Tagul de la gât este de fapt un semnal
Existența mea o mână de litere și cifre gravate adânc în metal
Memoria este vie ea moare odată cu mine
Un șir de scene teribile la care primele rânduri sunt pline
Până atunci tocesc tălpile de la bocanci
Pe creste pline de tranșee ale acestor titani înalți
Unde sunt ăștia vii să lupte alături de noi
Am să-i chem din gropi pe cei ce-au fost dacă nu mă mai pot baza pe voi
E despre dragostea pentru ai mei
Din simplu motiv că sunt gata să cad împușcat pentru unii dintre ei
Nu știu unde se duc eroii probabil sus lângă soare
Este doar un singur mod de a-mi răspunde la această întrebare
Și dacă tot plutește tensiunea asta între noi
Hai să ne ciocnim până la gât în noroi doi câte doi
Că nu pot să stau locului parcă stau pe ace
Cu atâta conflict în jurul meu cum aș putea să-ți dau omule pace?

Dimensiuni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Durere de cap cumplită,
Secunde ce văd sticla zdrobită
Şi oglinda ciobită,
Frica cuibărită-n fiinţă,
Ce mă trezesc într-o clipă.
Maşina mea oprită
Lângă o bandă vopsită pe drum,
Nu-mi explic cum
Dar casa ta în apropiere
Şi copaci în ceaţă este tot ce văd de acum.
Nu ştiu ce se-ntâmplă, jur,
Mintea-mi joacă feste,
Mişcări încete,
Dureri în pântece
Ce treptat încep a trece,
Parcă mă simt din ce în ce mai rece.
Senzaţii noi vin
Şi simt cum cele vechi încep treptat a-mi trece,
Şi totuşi
Elemente ale acestui decor parcă încearcă neîncetat să mă-nece,
Parcă anemic,
Captiv în caracter pandemic,
Am senzaţia că sunt amnezic,
Am venit dar mă simt ca după un drum lung de ostenit,
Rămân de necontenit.
Natura a împietrit,
Nu mai contează,
Imaginea ta nu încetează şi barează
Starea asta ciudată ce mă presează
Şi deloc nu mă caracterizează,
Subit te-am simţit,
Vin către tine, acolo mi-e bine,
Uit de terori,
Reiau paşii fără erori
Prin grădina ta de flori,
Cum am făcut-o de atâtea ori.
Nici cald, nici frig,
Miresme nu mai prind olfactiv,
Mă simt captiv în timp fictiv,
Vreau uşa s-o împing
Dar se deschide fără s-o ating.
Tăcere totală,
Semi-întuneric şi răceală
Într-o dimensiune polară,
Pe raft o poză specială făcută de mine-n toamnă
Stă pusă pe coală.
Pictată pe sticlă într-o ramă aurită, pari atât de fericită
Şi mereu grăbită, să mă-ntreb de ce îmi eşti atât de iubită,
Tu fiinţă magnifică.
Straniu, subit
Parcă nu mai recunosc nimic,
Nici mintea mea, e un vid,
Poate că-s lovit
Altfel nu-mi explic pierderea asta de lucid
Ce ţine un infinit.
Durează o clipă,
Confuzia revine la o scară mai mică,
Presată în explicaţii lipsă
Şi totul începe să revină la normal,
Parcă-am trecut printr-o eclipsă.
Trepte înalte duc către camera ta,
Amintiri curg imediat pliante,
Emoţia m-arde,
În templul ăla mic ţi-am închinat atâtea piese din arte.
Nemişcat rămân în prag, parcă prea plăpând,
Refuz să te trezesc acum, îmi spun în gând,
Şi mă aşez lângă tine lăsând timpul curgând,
De rest-uitând.
Perfecţiunea s-a jucat cu trupul tău
Întrecându-se pe sine în bine,
Sunt atâtea dive care ar ucide doar ca să fie o zi ca tine,
Soarele pătrunde prin geam să te mângâie cu razele lui blânde
Ce te fac să străluceşti ca florile pe munte,
Şi-ţi spun încet pe nume.
Tresari uşor,
Te ridici, mă ignori, păşind pe covor
Te îndrepţi către fereastra de la dormitor
Încercând să vezi ce disturbă acest decor.
Iubito sunt eu,
Ce se petrece?
Mă îndrept către tine, te ating pe umăr
Şi tu-ţi tragi capotul tresărind ca după un fior rece.
Halucinaţii fine când părăşeşti camera
Şi la un moment dat parcă treci prin mine,
Simt că mă pierd din fire,
Pătrund pentru a nu ştiu câta oară astăzi în neştire.
Alerg după tine,
Dar ceva se-ntâmplă, te comporţi de parcă nu exist,
Mă ignori ca şi cum fizic nu sunt aici
Şi asta mă face foarte trist.
Te-am supărat cu ceva? Nu-nţeleg situaţia,
Şi tu părăseşti locaţia
Încercând să afli ce-a stârnit în stradă aglomeraţia,
Sirene îmi dau senzaţia de imprevizibil eveniment
Când maşina mea e bucăţi împrăştiate pe ciment,
Văd oameni ce se îndreaptă într-un spirit iminent
Către locul dezastrului evident.
Urme de frâne,
Văd cum scot o siluetă inertă,
Iar individul ăla îmi seamănă într-un mod anume
Şi nu înţeleg de ce strigi la el pe-al meu nume.
De fapt sunt eu, mort,
S-a întâmplat ceva în drum spre casa ta
Şi acum sunt într-o altă dimensiune,.
Mă aude cineva?
Mă vede careva?
x2.
Over and out,
Cristescu Naum.

Minim Efort (feat. Dj Undoo)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Când pustii deschid piesa mea
Pătrund pentru prima dată în biserică și se-nchină la ea
Idolii lor matoli ce greu mai pictează la coli
Atrași în poala mea îi resping ca pe poli
Sunt poate prea dur și te lovesc în punctele tale slabe
Să fie de vină știrile false de la TV?
La cine te rogi când simți că te sufoci?
Și zeul tău mai are de ascultat încă vreo o mie de ologi
Asta-i rap dur pentru că-i rap pur
Astăzi e despre rap crud pentru cei care nu dau din cap, dau din cur
Pare ficțiune, dar nu e
Dacă-i vedeam prin 2000 atunci aș fi spus că sigur e SF
Sub hanorace dibace pătrund cu arma-n mână
Un fel de comisarul Moldovan ucide predători în junglă
Te pocnesc elegant, Florin Piersic
Am texte grele, lespezi pentru lexic, știi ce zic
Îi snopesc cu un snop de lemne
Peste pantalonii mulați încep să cedeze, o rup la fugă, bre, și
Țipă ca Moromete
Că n-au de unde să dea mai mult pentru că mai mult nu e.
Când mie a început să-mi placă am dat-o să placă și lumii
S-au apucat și alții, acum fug toți ca nebunii
Prea mult fum, să nu-ți pun poza pe un pachet de țigări
N-ai picat unde trebuie, să nu pici pe scări
Mă faci să-mi displacă ce fac, nu mă-nnebuni
Că dacă-ți dau stilul meu îți vor fi afectați plămânii
Sunt violent, mă percepi ca un pumn la tine-n minte
Doar dacă rămân fără pasiune mă lași tu fără cuvinte
Rămân rege peste regatul meu de gheață, ești slab, să nu răcești
Conștient că eu scriu de când tu nu știai să vorbești
Gladiator perfect, senzații tari, ai căzut în cursă
Sunt o sursă de rap, îmi poți spune resursă
Nu-i sport de contact, mulți au pierdut realitatea
Facultățile mintale trădează, ai terminat facultatea
De ce eu? O spun mereu
De ce nu simți diferența dintre de ce tu și Deceneu?
Când ajungi dincolo spune-le că te-a trimis omu’ din sub
Aștept pe alții la duel, am gloanțe pe tub
Zeci de melodii uragan, te trage curentu’, vezi tu
Eu am mai multe piese decât mașina lu’ tactu’

Dimensiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Durere de cap cumplită,
Secunde ce văd sticla zdrobită
Și oglinda ciobită,
Frică cuibărită-n ființă
Ce mă trezesc într-o clipă.
Mașina mea oprită
Lâng-o bandă vopsită
Pe drum
Nu-mi explic cum.
Dar casa ta-n apropiere și copaci în ceață este tot ce văd de-acum.
Nu știu ce se-ntâmplă, jur.
Mintea-mi joacă feste,
Mișcări încete,
Dureri în pântece
Ce treptat încep a trece
Parcă mă simt din ce în ce mai rece.
Senzații noi vin
Și simt cum cele vechi încep treptat a-mi trece
Și totuși elemente acestui decor parcă-ncearcă ne-ncetat să mă înece
Parc-anemic
Captiv în caracter pandemic
Am senzația că sunt amnezic.
Am venit
Dar mă simt ca după un drum lung de ostenit
Rămân de necontenit,
Natura a-mpietrit,
Nu mai contează
Imaginea ta încetează
Și barează
Starea asta ciudată ce mă presează
Și deloc nu mă caracterizează.
Subit
Am simțit
Vin către tine
Acolo mi-e bine.
Uit de terori,
Le iau pașii fără erori
Prin gradina ta flori
Cum am făcut-o de-atâtea ori.
Nici cald nici frig
Miresme nu mai prind olfactiv
Mă simt captiv
În timp fictiv.
Vreau ușa s-o împing
Dar se deschide fără să o ating.
Tăcere totală
Semi întuneric, și răceală
Într-o dimensiune polară
Pe raft o poză specială
Făcută de mine-n toamnă
Stă pusă pe coală.
Pictată pe sticlă
Într-o ramură aurită
Pare-atât de fericită
Și mereu grăbită
Să mă-ntreb de ce-mi ești atât de iubită
Tu ființă magnifică.
Straniu, subit
Parcă nu mai recunosc nimic
Nici mintea mea, e un vid
Poate că-s lovit
Altfel nu-mi explic
Pierderea-asta de lucid
Ce ține-un infinit.
Durează o clipă,
Confuzia revine la o scară mai mică
Presată-n explicații lipsă
Și totu-ncepe să revină la normal, parc-am trecut printr-o eclipsă.
Trepte-nalte
Duc către camera ta, amintiri curg imediat pliante
A morții am, arde templul ăla mic,
Ți-am închinat atâtea piese din arte.
Nemișcat rămân,
Îmi par parcă prea plăpând,
Refuz să te trezesc, acum îmi spun în gând
Și m-așez lângă tine, lăsând
Timpul curgând
De restu-uitând.
Perfecțiunea
S-a jucat cu trupul tău întrecându-se pe sine-n
Fine,
Sunt atâtea dive care ar ucide doar ca să fie o zi ca tine.
Soarele pătrunde
Prin geam să te mângâie cu razele lui blânde
Ce te fac să strălucești ca florile pe munte
Și-ți spun încet pe nume.
Tresari ușor,
Te ridici, mă ignori
Pasind pe covor,
Te îndrepți către fereastra de la dormitor
Încercând să vezi ce disturbă acest decor.
Iubito, sunt eu,
Ce se petrece?
Mă-ndrept către tine,
Te-ating pe umăr și tu-ți capotul,
Tresarind ca după un fior rece.
Halucinații fine
Când părăsești camera și la un moment dat
Parcă treci prin mine,
Simt că mă pierd din fire,
Pătrund pentru a nu știu cata oară
Astăzi în neștire.
Alerg după tine,
Dar ceva se-ntâmplă, te comporți de parcă nu exist
Mă ignori ca și cum fizic
Nu sunt aici, și asta mă face foarte trist.
Te-am supărat
Cu ceva, nu înțeleg situația,
Și tu părăsești locația
Încercând să afli ce-a strivit în stradă aglomerația.
Zilele-mi dau senzația
De imprevizibil
Eveniment,
Când mașina mea-i bucăți împrăștiate pe ciment,
Vad oameni ce se-ndreaptă într-un spirit eminent
Către locul dezastrului evident.
Urme de frâne,
Vad cum scot o siluetă
Inertă
Iar individul ăla-mi seamănă într-un mod anume
Și nu-nțeleg de ce strigi la el pe al meu nume.
De fapt sunt eu,
Mort, s-a-ntâmplat ceva
În drum spre casa ta
Și-acum sunt într-o altă dimensiune.
Ma aude cineva?
Ma vede careva?
Ma aude cineva?
Ma vede careva?

Furtuna Dinaintea Liniștii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu te poți ascunde de rău, este universal
Zilele tale se scurg total, alergi dar unde crezi că te ascunzi în zadar?
asta-i iarna atomică, îmbracă-te gros, n-ai să mai vezi bombe căzând dintr-un cel luminos
mai bine uită-te-n jos
Adună atâta tensiune, plouă, aproape simți cum crapă solul
Omul împarte somnolență doar visându-și rolul
de dincolo de geamuri vin concerte de mitraliere
idolul tău împușcă tot la cerere
Cu nouă ordine printând bilețelele
Nu te naști ucigaș, înveți pe parcurs,
începe să-ți placă, dai curs și când te uiți în spate te simți într-un alt concurs
în care se smulg bucăți întregi de țări, se distrug cele mai vechi hărți
și noi istorii mincinoase își fac loc printre cărți
MC-ii se văd ca ultima formă de propagandă, ambalați pe bandă,
împotmoliți când dau pe bandă? uciși de propria bandă
Scriu versuri sub presiune ca soldații în tranșee
Ultima scrisoare, Odisee, cu imaginea inamicului sculptată pe cornee.
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!” – Fragment din Muma lui Ștefan cel Mare – Vasile Ștefan Fusa.
Gloantele pleacă dintr-un lan de grâu
lovește sub vesta de kevlar în brâu
Cade, n-are habar, sângele curge pârâu
Venim alergând din liziere
Aducem vești proaste scuipate din mitraliere
Ai cerut durere?
Să fii pregătit să ți se-ofere
Orele nu mai trec, timpul a murit, aruncă ceasul
Te întorci acasă, ras, nu-ți mai recunoști orașul
Miroase a ars? Astupă-ți nasul
Îi vezi cum sparg uși
N-au mandat dar saltă și-narmează păpuși
Instrucția vine acuși
Și apoi pe câmpurile morții suprapuși
Salvat, soldatul Ion, ancorat la un nou maraton
cu sacul încărcat, flotări pe beton, sacrificat ca orice alt pion
După dansul atâtor titani, rămân sate întregi pline de orfani
Pentru adopție? Nu sunt fani!
Educația lor? Nu sunt bani!
Lumea n-are timp de răgaz
trebuie săpat după aur și gaz
Printre rămășițele celor care au pierit în acest mare necaz
Focul se-ntinde rapid, au grijă să mențină scânteia și să ne-ascundă cheia
Ca să-mi hrănesc familia mea, ucid pe membrii alteia

Salonul Legendelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

M-am ridicat peste mulți
Poți spune că levitez peste munți
Când inspir des tineri culți
Cu viziunea mea ce zdrobește adulți
Care-i vor primitivi și mai ales desculți
E clar că dacă nu poți, puți!
Atâtea minciuni ce stau cu ochii pe ei
Cu scopul de-a le reduce gândirea pe doar câțiva metri de-alei
Asta ce se promovează nu-i șansă
Ci doar o avansată stare de transă
Întreținută cu multă ignoranță
Pentru că mențin haosul în grad ridicat,
Omul de rând precipitat
Și orașul meu în pustiu ca Pripyat
Aș putea să intru-n casa lor
C-un picior
În ușă și-o pușcă cu vizor
Da mi-aș lua prea repede fier și picior
Iar tu ai fi înțeles de la televizor
C-am fost doar un dezertor
Derizor
Huiduit de popor
Ar fi prea ușor
Tranziția de la olteni
Mici la osteni
Nu va fi ușor de făcut, cetățeni
Când vom trânti cu ei bușteni
Și dacă cei de lângă mine mi se par prea mărunți
Mă retrag în discuții cu idoli dispăruți
Și atunci găsesc soluții cu care-i combat pe cei mai mulți
Astea sunt principii de la cei cărunți
De care tu râzi!!
Nu mai striga, învață s-asculți
Nepoate!
Că nu se reduce totul la metale serioase
Acolo în interior mai sunt și oase
Care pocnesc ușor în situații periculoase
De parcă ai fi la un concurs de spălat vase
Și sper că desenul ăsta ce-l transitezi
Să fie exact mesajul ce-l trasez
Înțelegând ce spun, asta visez
Uneori cu ochii deschiși
Tintesc un asfințit
Doar ca să lovesc stelele, culegând răsărit!
Așa cum trece noaptea se duc și toate cele cumulate
Le-arunc de nu se văd în spate..
Nu risc, mă-mpiedic în astea toate
Prefer să crap crezând că se poate
Și să le traversez oricât ar fi de-nalte!
Dacă eram un bandit bun
Probabil c-acum
O dădeam din belșug
Dar nu sunt
Și nici suficient de nebun
Să-mi consum
Speranțele pe idioți precum o frunză de tutun
Pe care tu acum
Preferi s-o faci scrum!!
Da, în mine ascund un ucigaș în serie
Da’ nu are de ce să te mai sperie
Pentru că mă folosesc de talentul lui
Să tai orice tentativă de crimă la adresa mea, ce vine din partea oricui!
Te lovesc peste față doar ca să vezi realitatea
Care diferă radical de tot ce-ți spune societatea
Am marfă de calitate bine-mpachetată, asta-i ideea
Cu atâția rapperi lemn ce scârțâie, eu ți-am adus IKEA
Muzica mea stă departe într-un singur magazin
Să zică ăștia „Mulțumim”
Că n-am de gând să mă extind
Că-i văd peste tot, duzina la raft
Mulți slabi, apă chioară ca o bere ieftină-n draft
Nu știu de capul lor, de fapt!
Și jur că nu știu cum puteți defila cu așa emblemă
Ăștia cu muzica nu fac echipă nici lipiți cu clemă
Vezi tu, la concertul lor aveam dilema:
„Oare nu-s alea gagici care dansează pe scenă?”
Publicul ar trebui să fie mai selectiv,
Din punct de vedere vizual, dar mai ales auditiv..
Mai multă mișcare, mai puțină bârfă-n colectiv
C-ăștia vă dau pe spate
Cu texte din acelea slabe
Calitativ..
De-alea cum făceam în școlile primare
Spune-i să nu se mai dea tare
Că-n fața mea oricum stă floare!
Că fac un pas, că trag din țigare..
Că uite pe cer un soare..
Și gata versul frățioare,
Vizualizări milioane!!
Sunt un adăpost contra ploi
Am ajuns departe doar cu pixuri și câteva foi
Cu ideile mele trăsnite și apoi conectate la voi
Când aveați nevoi
Și voiati să le exprimați la mai mult de doi..
Așa că, atâta timp cât suflu viu
Merg doar înainte, fluviu!
Este singura direcție ce-o știu
De când eram puriu..
Pun stop la colocviu,
Trebuie să cobor!
Dau totuși cu pace tuturor
Din lumea rimelor!!
Vrei să m-ajungi? Poate c-un ascensor!
Am instinct
Să te țin
În chin..
Gusta instinctor!!
Dragilor,
Permiteți-mi să mă retrag ușor
Din acest decor
Cunoscut tuturor
Drept „Salonul Legendelor!”