M-apropii de lexic privind hămesit,
Cu foame atroce în gândul fierbinte,
Dar nu să mănânc la festinul răvnit
Ci eu vreau să fiu devorat de cuvinte.

Topit în idei, sentimente şi zbor,
În psalm să renasc, cu vibraţii profunde,
Cu cerul şi stare şi ţel şi decor,
Un psalm pe altarul trăirii fecunde.

Să scriu cu iubire şi-apoi să fiu scris,
Să fiu şi poet şi poem deopotrivă,
Înscris în cuvânt şi tot lui circumscris,
Absolutul tangent la trăiri relative.

Mă coc la cuptorul acestei dorinţi,
Dar până ce pârga din scris să o dărui,
Spre ceruri înalţ, în cuvinte fierbinţi,
O rugă în care din inimă stărui:

Dă-mi, Doamne, mai mult, tot mai mult şi mai mult
Din ceea ce face ca versul să ardă,
Şi-atunci când, scriind, voi tăcea să Te-ascult,
Să simt cum vibrează a harului coardă.

Şi-n scrisul ca jertfă adus la altar
Să fie-nchinarea adâncă, adâncă,
Purtată spre Tine pe aripi de har
Chiar dacă… şi zgura mai dăinuie. Încă.

***
Muşcând răbojul vremii, implacabil,
Cu semne ce statornicesc hotar,
Trece numerotat, irepetabil,
Încă un an prin foi de calendar.
Venind din neguri, dispărând în ceaţă
Ca tainele potecilor de vânt,
El e felie-n porţia de viaţă
Pe care o trăim noi pe pământ.
Această porţie, ce fiecare
O savurăm puţin câte puţin,
E pentru noi vremea hotărâtoare
Când pentru veşnicii ne pregătim.
E vremea luptei împotriva firii,
A-mpotrivirii oricărui păcat
Sau.. înşelaţi de el, supuşi orbirii,
Nu mai luptăm, ci am capitulat.
Această porţie de existenţă
În strai teluric, incomod şi greu,
Nu are un alt scop, altă valenţă,
Decât a ne-mpăca cu Dumnezeu.
De-aceea când vezi zilele, petale
Căzând pe rând din cercul corolar,
Gândeşte-te la scopul vieţii tale
Şi meditează lângă calendar.
Fă un bilanţ şi cântăreşte bine
Privind în urmă anul ce s-a dus,
Şi vezi cât ai făcut doar pentru tine
Şi cât te-ai străduit pentru Isus.
Iar dacă rezultatu-i lamentabil
Nu dispera, priveşte noul an
Ca pe un dar dumnezeiesc, mirabil,
O nouă şansă pentru Canaan.
Şi mulţumind cu toată umilinţa
Pentru divinul, minunatul dar,
Începe noul an cu juruinţa
De a te dărui lui Dumnezeu, plenar.

Speranţa e-n privirea obosită
Şi în auz, când nu mai sunt priviri,
Fiind spre scăldătoare aţintită,
Spre apa care stă încremenită,
Dorind vindecătoare unduiri.

Se-aşteaptă o atingere de-aripă,
Un val născut din apă şi din zbor
Şi-apoi, miraculoasă pentr-o clipă,
Apa primeşte pe acel ce-n pripă
Se-aruncă-n valul tămăduitor.

În locul de speranţă şi dorinţă,
În cor de vaiete abia şoptit,
Un om îmbătrânit în suferinţă
Stă trist, înlănţuit de neputinţă,
Pe-un pat părând şi el îmbătrânit.

În ani de suferinţă şi răbdare,
Acest însingurat al nimănui
A tot văzut în apă tulburare
Dar cine să-l arunce-n scăldătoare?
Nu-l însoţea decât durerea lui.

Privea, sperând, spre-a apelor oglindă
Şi-n lacrimi se scălda, neputincios,
Că n-avea cine mâna să-i întindă,
Când, lângă el, şopti o voce blândă:
N-ai vrea, de-acuma, să fii sănătos?.

Eu, sănătos? Nimic să nu mă doară?
Să pot umbla din nou în jos şi-n sus
Cu patul meu luat la subsuoară?
Mi-e trupul zbor şi inima vioară
Dar nu din apă, ci.. de la Isus!

***
Eşti în impas? Treci greu prin încercare
Şi baţi la porţi care se-nchid mereu?
Nu dispera, aşteaptă cu răbdare,
Căci uşa ta spre binecuvântare
O hotărăşte numai Dumnezeu.