Saint-John Perse – Versuri.pro https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png Saint-John Perse – Versuri.pro https://versuri.pro 32 32 Zăpezi IV https://versuri.pro/saint-john-perse-zapezi-iv https://versuri.pro/saint-john-perse-zapezi-iv#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61969 →]]> Pentru Frangoise-Renee Saint-Leger Leger.
IV
Singur socotind, din înaltul acestei odăi de colț pe care o împrejmuie un Ocean de zăpezi. – Oaspăt precar al clipei, om fără dovezi nici martori, voi desprinde patul meu scund ca o pirogă din golful ei? Cei ce cu fiecare zi poposesc mai departe de meleagul natal, cei ce cu fiecare zi își trag luntrea la alte maluri, știu mai bine cu fiecare zi cursul lucrurilor de necitit; și urcând spre izvoare fluviile, printre aparențele verzi, sunt deodată cuprinși de acea vuire severă unde orice limba își pierde armele.
Astfel omul aproape gol pe Oceanul zăpezilor, rupând deodată imensă librație, urmărește un plan singular unde cuvintele nu mai prind. Soție a lumii prezența mea, soție a lumii prudența mea! și dinspre apele prime întorcându-mă cu ziua, ca navigatorul, spre luna nouă, al cărei mers e greșit și purtarea nesigură, iată că am planul de-a rătăci printre cele mai vechi straturi ale limbajului, printre cele mai înalte structuri fonetice: până la graiuri dintre cele mai depărtate, dintre cele mai întregi și mai parcimonioase,
ca vechile graiuri dravidiene fără forme aparte pentru „ieri” și pentru „mâine”. Veniți și ne urmați, pe noi ce n-avem de spus
cuvinte: noi urcăm această pură desfătare fără scriere unde curge antică frază umană; ne mișcăm printre clare eliziuni, printre urme de vechi prefixe cu inițială pierdută, și devansând strălucitele lucrări de lingvistică, ne facem drum până la acele locuțiuni nemaiauzite, unde aspirația trece dincolo de vocale și modulația suflului se propagă, în voia cutăror labiale semisonore, în căutare de pure terminații vocalice.
.. și fu înspre ziua, sub cel mai pur cuvânt, o țară frumoasă, fără ură nici zgârcenie, un loc de har și milostivire pentru suirea semnelor sigure ale spiritului; și ca un mare Ave de mulțumire în pașii noștri, marile ronduri de albi trandafiri ai zăpezii jur-împrejur. Frăgezimi de umbele, de corimburi, frăgezimi de foiță sub păstăi, ha! atâtea azimi încă la gură rătăcitorului! Ce nouă floră, în loc mai deschis, ne absolvă de floare și de fruct? Ce suveică de os, în mâini de femei bătrâne, ce migdală de fildeș în mâini de tinere fete
ne vor țese învelitori mai răcoroase pentru arsură celor vii? Soție a lumii răbdarea noastră, soție a lumii așteptarea noastră! Ah! întreg șocul visului peste chiar fața noastră! Ne mai încânte, o, lume! suflarea-ți proaspătă, de minciună! Pe acolo unde fluviile mai pot fi trecute, pe acolo unde zăpezile mai pot fi trecute, noi vom trece în astă-seară un suflet de netrecut. și dincolo sunt marile urzeli ale visului, și acel bun fungibil unde omul își pune-n joc soarta.
*
De aici înainte această pagină unde nimic nu se mai înscrie.
New York, 1944

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-zapezi-iv/feed 0 Vânturi 1 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-1 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-1#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61970 →]]> Pentru Atlanta și Allan P.
1
Erau foarte mari vânturi pe toate fețele acestei lumi,
Foarte mari vânturi voioase prin lume, fără cuib nici bârlog,
Fără pază nici măsură, și ne lăsau pe noi, oameni de paie,
În anul de paie pe urmele lor.. Ah! da, foarte mari vânturi pe toate fețele celor vii!
Adulmecând purpura, pânură, adulmecând fildeșul și ciobul, adulmecând lumea întreagă a lucrurilor,
și care fugeau la rostul lor pe cele mai mari versete ale noastre, de atleți, de poeți,
Erau foarte mari vânturi în căutare pe toate cărările acestei lumi,
Pe toate lucrurile pieritoare, pe toate lucrurile în ființă, prin lumea întreagă a lucrurilor..
și vânturând amorțeală și uscăciunea în inima oamenilor de răspundere,
Iată că stârneau acel gust de paie și mirodenii, pe toate piețele orașelor noastre,
Că la ridicarea marilor dale publice. și inima noastră urcă
La gurile moarte ale Oficiilor. și zeul se retrăgea din înaltele lucrări ale spiritului.
Căci un întreg secol se zbătea-n uscăciunea paielor lui, printre stranii desinențe: la capăt de păstăi, de silicve, la capăt de lucruri în fremătare,
Că un copac înalt sub boarfele și sub zdrențele lui de an, în livreaua anului mort;
Că un copac înalt tresăltând din hârâitoarele-i de lemn mort și din corolele-i de lut ars –
Foarte înalt copac cerșetor ce și-a tocat întreg avutul, față arsă de dragoste și asprime unde dorința va mai cânta.
„O, tu, dorința, ce vei cânta..” și foșnește și pagina mea,
Că acest copac înalt, de magie, sub păduchelnița-i iernatică: mândru de partea-i de icoane, de fetișuri,
Legănând rămășițe și spectre de lăcuste; legând, transmițând în vântul cerului alianțe de aripi și de roiuri, urme și umbre ale celui mai mare verb –
Ha! foarte înalt copac al vorbirii, înțesat de oracole, de proverbe și zvonind zvon de orb din născare în quinconsurile științei..

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-1/feed 0 Exil VI https://versuri.pro/saint-john-perse-exil-vi https://versuri.pro/saint-john-perse-exil-vi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61971 →]]> Lui Archibald MacLeish.
«.. Cel ce rătăcește, la mijlocul nopții, pe galeriile de piatră,
să judece titlul unei frumoase comete;
cel ce veghează între două războaie, la puritatea enormelor lentile de cristal;
cel ce s-a sculat înaintea zilei să curețe fântânile, și e sfârșitul marilor epidemii;
cel ce lăcuiește în largul mării cu fiicele și nurorile sale, și-a fost atâta cenușă pe pământ..
Cel ce flatează demența în marile ospicii de cretă albastră,
și e duminică pe seară, în ora de mare orbire; cel ce suie spre orgile solitare,
la intrarea armatelor;
cel ce visează o zi de stranii ocne, și e puțin după-amiază, în ora de mare viduitate; cel ce pe apă, sub vânt dinspre-o joasă insulă,
e trezit de mireasma uscată a unui mic siminoc al nisipurilor;
cel ce prin porturi veghează în brațe de femei de altă rasă, și e un gust de vetiver
în mirosul de subsuoară al nopții joase,
și e puțin după miezul nopții, în ora de mare opacitate;
cel, în somn, ce răsuflă în ritm cu suflarea mării, și-n răsturnările mareei
îl vezi cum se întoarce în așternut că un vas care schimbă funiile..
Cel ce pictează semne de țărm pe fruntea celor mai înalte capuri,
cel ce marchează c-o albă cruce fața recifelor;
cel ce spală cu var sărac marile cazemate de umbră la picioarele semafoarelor,
și e un loc de cinerarii și de molozuri spre delectarea înțeleptului;
cel ce ia sălaș pentru sezonul ploilor, cu piloții de larg și de coastă,
la paznicul unui templu mort de la capătul peninsulei
(și-i pe un pinten de piatră albăstrie ori pe înalta platformă de gresie roșie),
cel pe care-l înlănțuie, pe hărți, circuitul ciclonilor; pentru care se luminează,
în nopțile de iarnă, marile căi siderale;
sau care în somn descifrează alte legi de transhumanță și derivare;
cel ce caută la capăt de sondă argila roșie a marilor adâncuri
spre-a modela fața visului său;
cel ce se îmbie, prin porturi, să regleze busolele în marina de agrement..
Cel ce merge pe pământ la întâlnirea cu marile locuri de iarbă;
ce-n drumul său dă sfaturi de lecuirea unui foarte bătrân copac;
cel ce urcă în turnurile de fier, după furtună, ca să adulmece gustul de clătită arsă
al focurilor de mărăcini în păduri;
cel ce veghează, în locuri sterpe, la soarta marilor linii telegrafice;
care știe culcușul și zonele de ieșire ale marilor cabluri submarine;
ce îngrijește sub oraș, printre canale și osuare
(și-i chiar pe scoarța descojită a pământului), aparatele cititoare de seisme..
Cel ce are-n seamă, pe timp de invazie, regimul apelor și merge în vizită la marile bazine filtrante obosite de nunțile efemerelor;
cel ce păzește pe timp de răscoală, în dosul dantelăriei de aur verde,
marile sere fetide ale Grădinii Botanice;
marile Oficii ale Monetăriilor, ale Longitudinilor și ale Tutunului;
și Depozitul Farurilor, unde zac poveștile, lanternele;
cel ce-și face rondul, pe timp de asediu, în marile săli unde se sfarmă,
sub sticlă, panopliile de fasme, de fluturi;
și lampa și-o duce la dulci jgheaburi de lapis, unde, sfărâmicioasă,
ripsată cu aur, prințesa de os coboară cursul veacurilor sub pletele-i de sisal;
cel ce salvează de armate un foarte rar hibrid de măceș de Himalaia;
cel ce susține cu banii săi, în marile crahuri financiare ale Statului,
luxul tulbure al hergheliilor, al marilor grajduri de cărămidă roșcată sub foi,
ca trandafiri roșii sub guruitul furtunii, ca frumoase ginecee pline de prinți păgâni,
de amurg, de tămâie și de substanță bărbătească..
Cel ce rânduiește, pe timp de criză, paza uriașelor pacheboturi sechestrate,
la cotul unui fluviu de culoarea iodului, a mustului de grajd
(și sub limbul vitraliilor, în marile saloane acoperite cu uitare,
e o lumina de agavă pentru veacuri și în veci straja pe mare) ;
cel ce hoinărește, cu oamenii de nimic, pe șantiere și în calele părăsite de mulțime, după lansarea unei carcase de trei ani:
cel ce-și câștigă traiul din greerea corăbiilor;
și cel ce-ntr-o zi își găsește parfumul sufletului în căptușeală unei nave cu pânze;
cel de gardă la echinox, pe meterezele docurilor, pe lungul piepten sonor
al înaltelor baraje de munte și pe marile ecluze oceanice;
cel, dintr-odată, pentru care se revarsă incurabilă suflarea întregii lumi
în duhnirea de mari silozuri și antrepozite de mărfuri coloniale,
acolo unde mirodenia și grăuntele verde se umflă în lunile ploilor
ca întreaga creație pe patul ei fad;
cel ce declară închiderea marilor congrese de orografie, de climatologie,
și e chiar vremea de-a vizita Arboretul și Acvariul și cartierul fetelor,
șlefuitorii de pietre rare și piața bisericii cu marii ei tremurători..
Cel ce deschide un cont la banca pentru cercetările spiritului;
cel ce intră-n arena creației sale noi într-o foarte mare alarmă a ființei și,
de trei zile, nimeni decât buna lui mama nu-i poate privi tăcerea,
nimeni decât cea mai bătrână din slujitoare nu-i poate descuia odaia;
cel ce-și duce la izvor calul fără ca el să bea;
cel ce visează, în șelarii, un parfum mai arzător ca al cerii;
cel care, asemenea lui Baber, îmbracă mantia poetului, între două mari fapte de război,
spre a cinsti frumusețea unei terase;
cel ce cade-n visare la sfințirea unei nave și pe timpan sunt asemenea urcioare,
ca urechi, înșirate pentru acustică;
cel ce ține prin moștenire, pe teren de mâna moartă, cea din urmă rezervație de bâtlani,
cu frumoase lucrări de vânătoare, cu șoimărie;
cel ce ține vânzare, în oraș, de cărți foarte mari: almageste, portulane și bestiare;
ce se-ngrijește de accidente de fonetică, de alterările semnelor și de marile eroziuni ale graiului;
ce participă la marile dezbateri de semantică;
ce face vâlvă în matematică uzuală și se complace în socotirea timpului pentru calendarul sărbătorilor schimbătoare
(numărul de aur, indictele romane, epactă și marile predici de peste an) ;
cel ce dă ierarhie marilor funcții ale vorbirii;
cel cărui i se arată, în foarte înalt loc, mari pietre șlefuite prin insistența flăcării..
Aceștia sunt prinți ai exilului și nu au ce face cu cântul meu. »
Străinule, pe orișice țărm al acestei lumi, lipsit de audiență ori martor, ridică la urechea Asfințitului un ghioc fără memorie:
Oaspăt precar la hotarul orașelor noastre, tu nu vei trece deloc pragul Lloyds-ilor, unde vorba ta n-are curs și ți-e aurul fără titlu..
«Voi locui numele meu», îți fu răspunsul la chestionarele portului. și pe masă zarafului n-ai de stârnit decât tulburare,
Ca marile monede de fier dezgropate de trăsnet.

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-exil-vi/feed 0 Vânturi 6 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-6 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-6#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61972 →]]> Pentru Atlanta și Allan P.
6
«Beat, spuneai, mai beat, de a renega beția.. »
Un om încă se scoală în vânt. Vorba scurtă ca un pocnet de os. Piciorul de-acum gata s-o ia din loc..
«Ah! da, toate lucrurile desprinse! Se spune aceasta printre cei vii!
În mahalale mai cu seamă – lucrul contează.
și voi, ce veți face, oameni noi, cu grelele plete despletite pe fruntea orei respinse?
Cei ce visau visele în odăi s-au culcat ieri spre seară de cealaltă parte a Veacului, cu fața la luni potrivnice.
Alții au băut vinul nou în fântânile colorate cu miniu. și am fost dintre ei. și tristețea că am fost se topească-n vinul nou al bărbaților ca la serbările vântului!
Sfârșit visul în care se desfată așteptarea Visătorului.
Scăparea ni-i în grabă și-n retractări. Nerăbdarea e pretutindeni. și pe umerii Visătorului învinuirea de vis și de trândăvie.
Ni se caută la fruntarii bărbații de mare forță, constrânși prin inacțiune la meseria de Vrăjitori.
Oameni imprevizibili. Asaltați de ceresc. Hrăniți de vinul nou și ca străpunși de fulgere.
Avem ceva mai bun de făcut cu forța lor și cu ochiul lor ascuns.
Scăparea ni-i cu ei în înțelepciune și necumpăt. »
.. și tristețea că am fost se mai duce în vinul oamenilor!
Noi ridicăm aici față nouă. Spălăm aici față nouă. Contractanți și martori pun jurământ peste cristelniți.
și dacă vreunul lângă noi își ascunde cumva chipul de om viu, i se țină cu silă față în vânt!
Zeii ce merg în vânt nu ridică-n van biciul.
Ei ne spuneau – vă vor spune? – că o sută de săbii noi se ascut la tăișul orei.
Ei ne vor ascuți încă fapta, în zorii ei, ca așchia de cuarț sau de obsidian din vârful săgeților.
«Zeități prielnice înfloririi viselor, nu pe voi vă întreb, ci pe Zeițele aprinse și-ncinse scurt ale faptei.
Noi reușim mai bine prin violență și ne-ndurare.
Soarta morților nu ne privește, nici a faliților.
Necumpătul ni-i lege; asprimea sângelui bunăstare.
și mari cărți pătrunse de gândirea vântului, sunt unde? Ne-am face din ele hrană zilnică.
Deviza ni-i părtinirea, dezbinarea, deprinderea. și n-avem, o, zei! decât vrajba în loc. »
Pretențiile ne-au fost mari, la limita omenescului.
Șuierați, faliți! Vânturile bat aprig! și acesta ni-i privilegiul.
Ne ridicăm cu acest foarte mare țipat al omului în vânt.
și pornim, oameni vii, să pretindem mai din vreme dreptul nostru de moștenire.
Să purceadă cu noi, de pretutindeni! Ni se dea, oameni vii, împlinirea ce se cuvine!
*
Ha! toate lucrurile desprinse, într-adevăr! ha! toate lucrurile sfâșiate, într-adevăr! și Anul care trece, cu aripi înalte..
E o zburare de paie și de fulgi! o frăgezime de spumă și de măzăriche în urcarea semnelor! și Orașul lăsat spre mare într-o spaimă de frunze albe: jalbe și pescăruși în aceeași fâlfâire.
Neliniștea încă de pretutindeni. și omul straniu, de pretutindeni, își înalță fruntea la toate-acestea: omul cu plug pe pământul negru, călărețul pe munte în polipii cerului jos, și omul mării la intrarea strâmtorii, sub zbaterea celei mai nalte pânze.
Filozoful babuvist se ivește cu capul gol în canatul ușii. Vede Orașul, de trei ori, lovit de semnul fulgerului, și de trei ori, sub trăsnet, ca la sticlirea unei spade, Orașul iluminat prin carierele-i de huilă și prin marile-i instalații portuare – o golgota de gunoi și de fier vechi sub marele copac veninos al cerului ducându-și sceptrul crengilor ca un ren bătrân dintr-o Saga:
«O, voi pe care furtună vă-mprospătează.., prospețime și garanție de prospețime..
Cu chip redobândit de la zei, cu strălucire din focul forjelor,
Iată că locuiți de acea parte a Veacului unde aveați chemare.
Josnic timp, sub fulger, și acesta care se stinge!
Să te grăbești, să te grăbești! vorbă de muritori! și mai vârstnicii voștri poate pe tărgi vor fi cu voi.
și nu vedeți, deodată, că totul ne merge prost – catargul și vergile, scripetele și cablul, și toată pânza pe chiar față noastră – ca un mare fald de credință moartă, ca un mare fald de rochie goală și de membrană falsă –
și că e timpul în sfârșit de luat toporul pe punte?.. »
«Ridicare de îngrădiri, de borne! Semințe și par de iarbă nouă! și pe cercul imens al pământului, împăcare în inima Novatorului..
Marile invazii doctrinale nu ne vor mai surprinde, cele ce țin popoarele pe unghiul lor precum coajă pământului.
Să te grăbești, să te grăbești! unghiul crește!.. și-n aclamația lucrurilor în creștere, nu e oare un început de modulație nouă pentru noi?
Te vom pândi, brândușa de aur! ca pe un cântec de tuba în urcarea alămurilor.
și dacă omul de talent e pentru parcul de trandafiri și pentru cântec de clavecin, îl vor sfâșia câinii. »
*
La orgă pasiunilor, exultă, Stăpân al cântului!
și tu, Poete, o, nesupus și de patru ori căzut în erezie, cu față încă în vânt, cântă la antifonarul tifonilor:
.. «Voi care știți, viitoare tărâmuri, unde se vor trezi făpturile noastre, și în ce trupuri noi vor intră zeii noștri, păstrați-ne un pat ferit de orice leșin..
Vânturile bat aprig! vânturile bat aprig! Ascultă cum ară furtună în carierele de marmoră ale serii.
și tu, dorința, ce vei cânta, sub destinderea râsului și-n mușcătura plăcerii, măsoară încă spațiul rezervat izbucnirii cântului.
Pretențiile sufletului asupra cărnii sunt mari. Ne țină în încordare! și o mișcare năprasnică ne ducă la limitele noastre, și chiar dincolo!
Ridicare de îngrădiri, de borne.. Împăcare în inima Novatorului.. și pe cercul imens al pământului, același strigăt de oameni în vânt, ca un cântec de tuba.. și neliniștea încă de pretutindeni.. O, lume întreagă a lucrurilor.. »
*
Murmurătoare mările sub destinderea serii, ca o zbatere de vite greoaie umflate de laptele lor.
Șoptitoare țărmurile, prin iarbă-nspicată, și întreagă această largă mișcare spre faptă.
și pe împărăția întinsă a celor vii, prin iarba nisipurilor, această altă mișcare mai înaltă ca vârstă noastră!
.. Până în punctul de sihăstrie și liniște unde vremea își face cuib într-o cască de fier – și trei frunze rătăcitoare în jurul unui oscior de Regina moartă încing ultimul lor dans.
.. Până în punctul de ape moarte și de uitare, în loc de azil și de ambră, unde Oceanul senin își lustruiește iarbă de aur printre sfinte uleiuri – și Poetul își ține ochiul pe mai pure laminării.

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-6/feed 0 Vânturi 2 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-2 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-2#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61956 →]]> Pentru Atlanta și Allan P.

«O, voi pe care furtuna vă-mprospătează… Prospețime și garanție de prospețime…» Povestitorul urcă pe metereze și Vântul cu el. Ca un șaman sub brățările-i de fier:
Îmbrăcat pentru stropirea sângelui nou – haina grea, de un albastru de noapte, panglici de fai stacojiu, și mantia cu lungi pliuri, adusă în vârful degetelor.
El a mâncat din orezul morților; din giulgiul lor de bumbac și-a croit drept de folosință. Dar vorba îi este la cei vii; mâinile la fântânile viitorului.
Și vorba-i ne este mai proaspătă ca apa nouă. Prospețime și garanție de prospețime… «O, voi pe care furtuna vă-mprospătează.»
(și cine n-ar rupe, cu călcâiul n-ar rupe înlănțuirea cântului?) Să te grăbești, să te grăbești! Vorbă de muritor!
Povestitorul urcă pe metereze în răcoarea ruinelor și molozului. Fata pictată pentru iubire ca la serbările vinului… «Și aveți doar atât de puțin timp spre a vă naște-n această clipă!»
Odinioară, spiritul zeului se oglindea în ficații vulturului, despicați, ca-n lucrăturile de fier ale fierarului, și Tăria împresura din toate părțile zorii omului.
Prorocire prin măruntaie și suflare și prin zbaterea suflării! Prorocire prin apa cerului și ordalia fluviilor…
Și astfel de rituri au fost prielnice. Le voi prelua. Mila zeului asupra poemului! Nu-i lipsească!
«Dăruit cu un vis prielnic» au fost cuvintele alese ca să exalte condiția înțeleptului. Și poetul mai afla întărire-n poemul său,
Socotind un noroc această mantică a poemului, și tot ce un om aude-n apropierea serii;
Sau un om apropiindu-se de marile jertfelnice unde-i junghiat un cal negru. – «Vorbește ca stăpân, zice Ascultătorul.»

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-2/feed 0 Papagalul https://versuri.pro/saint-john-perse-papagalul https://versuri.pro/saint-john-perse-papagalul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61973 →]]> E un altul.
Un marinar bâlbâit îl dăduse bătrânei care-l vându. Stă acolo pe palier lângă lucarnă, unde bate în negru pâcla tulbure a zilei ca mâzga ulițelor.
Cu un dublu strigăt, noaptea, el te salută, Crusoe, când urci din gropile curții și împingi ușa gangului și ridici în mâini astrul precar al lămpii. Își întoarce capul spre a-și întoarce privirea. Omule cu lampa! Ce vrei de la el?…
Privești ochiul rotund sub polenul uscat al pleoapei; privești cercul de-al doilea, un inel de sevă moartă. Și pana bolnavă cade-n mustul de găinaț.
O, mizerie! Lampa suflă și pasărea dă un țipăt.

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-papagalul/feed 0 Elogii XVII https://versuri.pro/saint-john-perse-elogii-xvii https://versuri.pro/saint-john-perse-elogii-xvii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61957 →]]> «Când vei sfârși de-a mă pieptăna, voi sfârși de a te urî.»
Copilul vrea să-l piepteni în pragul ușii.
«Nu-mi trage părul atât de tare. Destul că trebuie să fiu atins. Când mă vei pieptăna, te voi urî.»
Între timp cumințenia zilei ia forma unui copac
și copacul în clătinare
care pierde câteva păsări
prin lagunele cerului descojește un verde atât de fraged cum mai vezi doar la ploșnițele de apă.
«Nu-mi trage părul de așa departe..»

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-elogii-xvii/feed 0 Vânturi 4 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-4 https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-4#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61974 →]]> Pentru Atlanta și Allan P.
4
Totul de reluat. Totul de spus din nou. Iar coasa privirii, peste tot a fi purtat!
Un om porni să râdă la galeriile de piatră ale Bibliotecarilor. – Bazilica a Cărții! Un om la balustradele de sardonix, sub privilegiul bronzului și-alabastrului. Om nu de mare nume. Cine era, cine nu era?
Și zidurile sunt de agată unde se lustruiesc lămpile, omul cu capul gol și mâini netede în carierele de marmoră galbenă – unde sunt cărțile, în serai, unde sunt cărțile în nișele lor, că mai ieri, sub etichete, animalele împăiate în blănile lor, în camerele închise din marile Temple – cărțile triste, nenumărate, în straturi înalte, de cretacic, purtând creanță și sediment în suisul vremii.
Și zidurile sunt de agată unde se oglindesc lămpile. Mari ziduri șlefuite de liniște și știință și, de noaptea lămpilor. Liniște și liniștite-ndeletniciri. Preoți și preoție. Serapeum!
La care din sărbătorile Primăverii verzi va trebui să ne spălăm acest deget pătat de colbul arhivelor – în această brumă de bătrânețe, în tot acest fard de Regine moarte, de flamini – ca de molozul orașelor sfinte, de albe văruri, moarte de prea multă lună și pocăință?
Ha! mi se spulbere acest loess! Ha! mi se spulbere această amăgire! Uscăciune și vicleșug de altare. Cărțile triste, nenumărate, pe muchiile lor de cretă palidă.
Și ce va fi oare, pe degetu-mi de os, acest talc de uzură și de înțelepciune, și toată această atingere de colburile științei? Că la sfârșit de anotimp praf și pudra de polen, spori și sporuli de licheni, o mărunțire de aripi de nălbari, de solzi cu pungi de râșcovi. Toate lucrurile în descojire la limita infimului, depuneri de hăuri pe drojdiile lor, maluri și zațuri la capătul înjosirii – cenușă și pecingine a minții.
Ha! tot acest miros cald de leșie și de dospire sub sticlă. De pământuri albe de mormânt, de pământuri albe filtrante și de pământ vegetal pentru vechi Sere Victoriene. Toată această duhnire searbădă de sodă și de plancton, de miez alb de copră, și de alge uscate sub thalurile lor de fetru gri de prin marile ierbare,
Ha! tot acest gust de azil și de casbah, și-această brumă de vechime din mulurile pietrei – uscăciune și vicleșug de altare, carie de țărmuri cu mărgean, și molipsirea neașteptată, în depărtare, a marilor vâsle de calcar la trădările eclipticii.
Să pleci! să pleci! Vorba de muritor!

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-vanturi-4/feed 0 Exilul VII https://versuri.pro/saint-john-perse-exilul-vii https://versuri.pro/saint-john-perse-exilul-vii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61958 →]]> „… Sintaxa a fulgerului! O, pur limbaj de exil!
Departe e malul celălalt unde mesajul se luminează:
Două frunți de femei sub cenușă, însemnate de-
Același deget; două aripi de femei la fereastră, stârnite
de-același suflu…
Dormeai în această noapte, sub naltul copac de
fosfor, o, inimă de ființă în rugă prin lume, o, mamă a
Proscrisului, când în oglinzile odăii imprimat îi fu chipul?
Și tu, mai zorită sub fulger, o, tu zorită să tresari
pe celălalt mal al sufletului ei, soață a forței sale și slăbi-
ciune a forței sale, tu ce suflarea ți-o întregeai cu su-
flarea ei,
Te vei mai așeza pe patul pustiu, în tresăririle
sufletului tău de femeie?
Exilul nu-i de ieri! Exilul nu-i de ieri!… urăște,
o, femeie, sub streașina casei tale, un cântec de pasăre
din Barbaria…
Tu n-o să asculți vijelia în depărtare înmulțindu-ne
drumurile și pașii, fără ca strigătul tău de femeie, în
noapte, să nu asalteze în cuibul său pajura echivocă a fericirii!”.
… Taci, slăbiciune, și tu, parfum de soție în noapte
Ca migdala nopții însăși.
Pretutindeni pribeagă pe țărmuri, pretutindeni
pribeagă pe mări, taci, duioșie, și prezență creată cu
aripi la înălțimea șeii mele.
Voi relua drumul meu de Numid, în lungul mării
de-nstrăinat… Nici o verbină pe buze, ci pe lim-
bă, ca o sare, încă fermentul acesta al lumii vechi.
Silitra și natronul sunt teme ale exilului. Gândurile
noastre fug la fapte pe pârtii de oase. Fulgerul îmi des-
chide o albie de proiecte mai vaste. Furtuna în van mută
bornele absenței.
Cei ce s-au dus să se-ncrucișeze în marile Indii atlan-
tice, cei care adulmecă ideea nouă în prospețimile
abisului, cei care suflă din cornuri la porțile viitorului
Știu că-n nisipurile exilului șuieră marile pasiuni
ghemuite sub biciul fulgerului… O, Risipitorule sub
sarea și spuma lui iunie! Păstrează vie printre noi forța
ocultă a cântului tău!
Asemenea celui care spune trimisului, și acesta
îi e mesajul: ascundeți fața femeilor noastre; ridicați
fruntea fiilor noștri; și consemnul e de-a spăla piatra
pragurilor voastre… Vă voi spune în șoaptă izvoarele
unde mâine vom clădi o mânie pură”.
#.
Și e ceasul, o, Poete, să-ți spui numele, neamul, și
rasa…

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-exilul-vii/feed 0 Exil I https://versuri.pro/saint-john-perse-exil-i https://versuri.pro/saint-john-perse-exil-i#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61975 →]]> Lui Archibald MacLeish
I
Porți deschise înspre nisipuri, porți deschise înspre exil,
Cheile la oamenii farului, și astrul tras pe roată pe piatra pragului:
Gazda mea, lasă-mi locuința ta de sticlă în nisipuri..
Vara de gips își ascute vârful lăncilor în rănile noastre,
Aleg un loc flagrant și nul ca osuarul anotimpurilor,
și, pe toate țărmurile acestei lumi, spiritul zeului fumegând își părăsește așternutul de amianta.
Spasmele fulgerului sunt spre încântarea Prinților în Taurida.

]]> https://versuri.pro/saint-john-perse-exil-i/feed 0