RĂSPUNS
Vezi, marea-i Existența, iar ţărmul e cuvântul.
Scoici litere-s, iar perla: a-L cunoaşte pe Prea Sfântul.
De valuri înspumate sunt perlele aduse,
frânturi din Cartea sfântă, profeticele spuse.
Ţâşnesc întruna valuri ce ne-ncetat murmură,
dar apa ei nu scade cu nicio picătură.
Cunoaşterea îşi află în mare-a ei sorginte,
iar învelişul perlei făcut e din cuvinte.

RĂSPUNS
Tot ce-n această lume vedem şi poartă nume,
reflex e-al celui Soare ce dăinuie-n cea lume.
A Lui e Frumuseţea şi-Atotputernicia,
şi faţa-i ca şi păru-i ne-aduc doar mărturia.
Blândeţea şi mânia sunt însuşiri divine,
căci faţa ca şi părul ni le vădesc prea bine.
Trei stări le schimbă celor iluminaţi simţirea:
a sinelui zdrobire, beţia şi iubirea.
Nu-s stările acestea doar vane-nchipuiri.
Nu-s toţi în stare tainei să-i deie tâlcuiri.
Nu mint dreptcredincioşii vorbind de-aceste stări.
Ori cred in ce spun sfinţii, ori au iluminări.

RĂSPUNS.
Vezi, partea-ntrecând totu-i Suprema Existenţă,
iar totu-i existentul: a lumii-ntregi prezenţă.
În chip multiplu totul ne-apare în afară.
Unicitatea se află-n adâncu-i, drept comoară.
Prin multiplicitate — existentul se vădeşte.
Unicitatea-i partea ce-n sine-o tăinuieşte.
Dar totul existenţă adevărată n-are.
El pentru Existenţa Supremă e-o-ntâmplare.
De totul se vădeşte multiplu în afară,
mai mic e decât partea, cu ea de se măsoară.
Nu poate existentul să fie mai presus.
Supremei existenţe îi e de fapt supus.
Unică şi multiplă-acest tot viaţa şi-o are,
căci doar în chip multiplu Unicitatea-apare.
Se trece existentul, căci e-o-alcătuire.
Ce-i trecător se-ndreaptă spre propria-i pieire.
Cum acest tot e lumea, în fiecare clipă,
în largul nefiinţei ea se cufundă-n pripă.
Apoi o altă lume Işi ia din nou avânt,
şi-n fiecare alt cer şi alt pământ.
Un lucru doar o clipă de viaţă-n fapt cunoaşte,
căci în aceeaşi clipă el moare şi se naşte.

Răspuns (1)
Mă-ntrebi: „Cine-i drumețul mergând tot înainte?”
E cel care-și cunoaște deplin a lui sorginte.
Și drumeția-l duce pe vrednicul drumar,
de la ce-i posibil – la ce e necesar.
El e drumețul care, grăbindu-se pe drum,
s-a curățat pe sine ca flacăra de fum.
Întors din drumeția dintâi, a devenit,
pe-a doua împlinind-o, un om desăvârșit.

RĂSPUNS (2)
Vezi, tainei Unității ajunge să-i dea glas
doar cel care nu face pe drum niciun popas.
Suprema Existență cunoscătoru-o știe.
Supremei Existențe i-aduce mărturie.
El nu cunoaște-o altă existență-adevărată.
Decât oricare alta, Ea e cea mai curată.
Cum viața ta întreagă e doar o buruiană,
grăbește-te și smulge-o! Fii fără de prihană!.
Și curăță prea bine al inimii lăcaș,
să-și facă îndrăgitul din el al Său sălaș.
Când vei pleca din tine, -nlăuntru-ți va intra,
și-n tine, far’ de tine, splendoarea-și v-arăta.
Cât timp mai este omul de viață întinat,
cunoașterea n-ajunge l-al ei izvor curat.
Cât timp nu-nlături stăvili ce-nchid al tău făgaș,
lumina-l n-o să intre-n al inimii lăcaș.
Așa cum patru stăvili tu afli-n astă lume,
tot astfel sunt și patru purificări anume.
Întâia-i să te cureți de-orice dorinți trupești.
A doua de păcate, ispite diavolești.
A treia-i să te cureți de-orice urât nărav,
ce-l face pe-om s-ajungă un animal hulpav.
A patra-i să te cureți de tot ce-ai tăinuit.
Aicea drumeția a-ajuns la-al ei sfârșit.
Doar cel ce-n chipu-acesta s-a curățat deplin,
e vrednic să se roage apoi la Cel Divin.
Pân-ce de al tău sine nu te vei lepăda,
cum crezi c-adevărată v-ajunge ruga ta?.
Doar când a ta esență va fi făr-de-amalgam,
v-ajunge a ta rugă „al ochilor balsam”.
Și orice deosebire va fi dispărut
între cel ce cunoaște și Cel cunoscut.

RĂSPUNS
Nu te-arăta nevrednic de mila cea divină,
căci îl cunoști pe Domnul doar prin a Sa lumină.
Nimica în afara lui Dumnezeu n-apare,
cum praful îl vezi numai în razele de soare.
Nu-i de mirare-atuncea că pulberea subțire
nădejdile își pune-n a soarelui sclipire.
De chipu-n care-n viață-ai purces adu-ți aminte,
și vei pricepe care-i a gândului sorginte.
Căci cui îi spuse Domnul: „Nu-s Eu Stăpânul vostru?”
Și cine îi răspunse: „Ba da, Stăpân al nostru!”.
Când Domnul frământat-a acel bulgăr de țărână,
în el înscris-a crezul, ca-n inimi să rămână.
În clipa-n care-nscrisul divin o să-L citești,
vei ști care-i sorgintea a tot ce tu râvnești.
În noapte legământul cel sfânt l-ai încheiat
și-apoi din neștiință uitării tu l-ai dat.
De-aceea coborât-a al Domnului cuvânt,
ca să-ți aduci aminte de-ntâiul legământ.
Cum ți-a fost dat pe Domnul să-L vezi de la-nceput,
o să-L revezi în locul în care L-ai văzut.
Privește-acum și-aicea divinele-nsușiri,
ca mâine-a Lui esență să-ți cadă sub priviri.
Și dacă nu putea-vei, nu suferi în van.
Nu tu conduci în lume, cum scrie în Coran.

RĂSPUNS.
„Eu cine-s oare, cine?