https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/otilia-cazimir-tara-mea https://versuri.pro/otilia-cazimir-tara-mea#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88872 →]]> Frumoasă mi-e țara străveche,
Întinsă pe munți și pe văi,
Cu fete cu flori la ureche,
Cu mândri și ageri flăcăi!
Frumoasă mi-e țara cea nouă,
Când râde cu râs tineresc,
Cum râde grădina când plouă
Și florile când înfloresc.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-tara-mea/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-ariciul https://versuri.pro/otilia-cazimir-ariciul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58193 →]]> Aseară, prin grădina amortită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici, –
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mișcă domol pe subt gutui,
Și toți au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare, –
Ca o perniță sferică în care
O fată rea ca să se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.
Am alungat copiii să se culce
Și-n înserarea limpede și dulce
Ce se lasă din cer incetinel,
Am stat acolo singură cu el.
Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum
A fost făptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Să se oprească-n dreptul meu anume?
Ce vânt vrăjmaș și mohorât
Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-însul doar atât:
Un ghem de spini, ostil și speriat?
O fi având el oare pui?
Ma-ntreb, deși nu pot pricepe:
Cum sug ei fără să se-nțepe
În ghimpii lui?..
Când a simțit că-i singur doar cu mine
Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frică de subt el
Un bot timid și mic, ca de cățel,
Și cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Și-abia ciulindu-și țepile pe spate, –
Pe subt petunii grele de parfum,
Atras de noapte și singurătate
Și-a căutat încet – încet de drum..
S-a mai oprit în magheran o dată
Ca subt indemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe subt poiata…
Și nu l-am mai văzut de loc, de-atunci.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-ariciul/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-sub-iarba-campului https://versuri.pro/otilia-cazimir-sub-iarba-campului#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58209 →]]> Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,
Petale vii şi tinere de flori, –
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.
Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,
Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare:
Suntem mereu tot mai puţini sub soare,
Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-sub-iarba-campului/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-iulie https://versuri.pro/otilia-cazimir-iulie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58194 →]]> De după dealuri arse și trudite,
Înalță creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Și, aspru, geme vântul prin porumb.
Câmpia de paragină și scrum
Întinde brațe lungi de colb în drum,
Apoi își strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri.
Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Și-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbușiri de stâncă.
Iar soarele s-arată alb și mat,
Și-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăcește încă
Pe câmpul prăfuit și resemnat.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-iulie/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-poveste-de-omat https://versuri.pro/otilia-cazimir-poveste-de-omat#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58210 →]]> Tu nu știi… a fost odată
o căsuță fermecată
și-n căsuță-o fată mică,
un pisoi și o bunică.
Și-ntr-o iarnă, într-o seară,
fata s-a uitat afară
și-a văzut cum prin perdea
stelele râdeau de ea…
Dar pe drum cotit și nins,
umbră sură s-a desprins:
un voinic abia de-o șchioapă
înota-n omăt ca-n apă.
Și proptindu-se-n toiag,
un toiag mai nalt ca el,
a-nceput să cânte-n prag,
tremurat și subțirel…
Dormi?.
Și nici n-am prins de veste!
Ușa s-a închis cu cheia,
focu-și pâlpâie scânteia,
și povestea nu-i poveste:
Eu eram fetița-aceea,
iar bunica – nu mai este…

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-poveste-de-omat/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-vara https://versuri.pro/otilia-cazimir-vara#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58195 →]]> Apune soarele-n văpăi
Şi înserarea, ca un val,
Pe subt răchiţile din deal
Se lasă-n linişte pe văi.
Coboară-ncovoiat la pod
Un biet pescar, de pe Siret,
Şi-n umbră sură pier încet
Pescar, şi apă, şi năvod.
De jos, din ceaţă de pe prund,
Doi pescăruşi au apărut
Şi-n zbor îngemănat şi mut
Se duc spre bălţile din fund.
Închid pleoapele s-ascult…
De pacea largă legănat
Mi-adoarme sufletu-mpăcat.
Ca un copil ce-a plâns prea mult.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-vara/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-lacul https://versuri.pro/otilia-cazimir-lacul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58196 →]]> Sub întunericul înalt,
Își joacă lacul solzii de asfalt.
Pădurile-nfoiate, dealul frânt,
Turtite-s toate între ceruri și pământ,
Iar zările atâta-s de aproape,
Că marginea li se coboară-n ape.
Doar pe tipsia tulbure și veche,
Subțirea stea s-a coborât,
În apa grea să-și caute pereche –
Că-i singură-ntre nori și-i e urât.
Sub malul aspru, încâlcit de scai,
Stă lacul mohorât cu ape rele,
Cu nuferi morți, cu broaște mari de putregai,
Dar în adânc – cu jucăria unei stele.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-lacul/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-lumini-si-umbre https://versuri.pro/otilia-cazimir-lumini-si-umbre#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58197 →]]> Ai ochii negri, mincinoși și răi,
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.
Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt
Așa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-și adună,
Dar rădăcina-i leagă de pământ.
De azi încolo n-am să-l mai iubesc…
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc – de mâine.
Pe zi ce trece-ți semăn tot mai mult;
Așa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Și-n loc să-i spele apele verzui,
Își tulbură izvorul apa lui.
Mă iscodești ca pasărea de pradă,
Mă urmărești cu ochii reci și răi,
Dar uiți că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.
Mi-e fața împietrită ca o mască
Și-n ochi lumina-i gata să se stingă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.
Iubirea ta nu crește și nu moare,
Ci totdeauna-i rece și egală
E ca o floare artificială
Pe-o pajiște cu maci arzând în soare.
Când voi pleca, mă vei uita ușor
Și știu că nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.
Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Și am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îți umblu-n cale.
Ce demon oare mi te-a scos în drum?!
De-ar vrea viața azi să mă dezlege
Și raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aș alege.
Azi mi-a venit cu ochii calzi și buni
Și nu l-am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.
Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colțul gurii
Și-n ochi, tăișul crud al nepăsării.
Ești rău. Dar când aud c-o spune altul
Mă uit în jos și strâng din pumni și tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert și să te-mpac.
Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănui moștenire
Un suflet greu de ură și iubire
Bănuitor și trist și-nfrigurat.
M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Și-aștept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-lumini-si-umbre/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-pe-marginea-unei-miscellanea https://versuri.pro/otilia-cazimir-pe-marginea-unei-miscellanea#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58198 →]]> Am răsfoit și eu volumul.
N-or fi frumoși poeții… Natural,
Altfel ar fi fost un cumul.
Dar mie,
Cei ce s-au apucat de poezie
Sunt toți, – până la ultimul, – strigoi.
Când mă uitam, pe rând, la fiecare,
Aveam, așa, o vagă presimțire
Că mă așteaptă o nenorocire.
Și când am dat, în fine, de propriul meu chip,
Era să țip
De spaimă și de indignare!.
Mă văd aici
Cu gura strâmbă, cu ochi mici
Cu nasul ca de cucuvea,
Cum te arată, când te uiți de-aproape
Oglinzile-nramate-n tinichea,
Cu sticlă verde care face ape.
Cum, ăsta-s eu?
Nu s-a făcut cumva confuzie?..
Mărturisesc că-mi vine greu
S-accept cu suflet împăcat această deziluzie.
De-aș fi știut
C-or să mă treacă în antologie
Cu-nfățișarea asta de mumie,
Mă apucam de la-nceput
De altă meserie!.
Și dacă-aș ști că reprezinți
(O, cap cubist și fără dinți!)
În loc de chipul meu cel viu
Expresia literaturii mele, –
Aș prefera să nu mai scriu!.
Când mi-au văzut ai mei portretul,
M-au câinat, cu mâinile la gură:
– Vezi dacă faci literatură?..
Iar biata mama m-a bocit,
Ca după asta nu mă mai mărit!.
La urmă, pentru-o confruntare decisivă,
M-am adresat unei vecine,
Femeie simplă și „obiectivă”.
Ea s-a uitat întâi la mine,
Apoi la el,
Prin ochelari cu ramă de baga’,
Și-a zis:
– E rudă cu mata?
Parcă aduceți puținel –
Ți-o fi bunica ori bunel..

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-pe-marginea-unei-miscellanea/feed 0 https://versuri.pro/otilia-cazimir-toamna https://versuri.pro/otilia-cazimir-toamna#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58199 →]]> Trece vântul prin copacii goi
Și zvârle cu castane-n noi.
Dar în liniștea din umbra lui,
Nu-i răspunde glasul nimănui.
Doar o frunză-a mai foșnit, departe,
Ca o filă-ntoarsă dintr-o carte.

]]> https://versuri.pro/otilia-cazimir-toamna/feed 0