Versuri corectate și adnotate
Nopțile, când îmi amintesc iarăși de noi,totdeauna pe întuneric și amenințați totdeauna,îmbrățișați sub ghilotină mereu,totdeauna obsedați de timp și de noapte,hăituiți de umbre în care ne recunoaștem pe noi,totdeauna ca în prima noapte a lumiiși totdeauna vorbind despre sfârșitul iubirii,totdeauna amintindu-ne de mări și de soareși totdeauna pe acest nisip negru al nopțiifără să știm … Citește mai mult
Din cauza gravitației nu pot pleca săgețile plopilor,din cauza gravitației ziua se întoarce în noapte,din cauza gravitației ne întoarcem și noi în pământ.
Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpățânare și tristețe, în vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțând un strigăt de triumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca și iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei. N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniștit și fără contradicții. Și, probabil, ar trebui să … Citește mai mult
Vanitatea m-ar îndemna să pretind că am depins exclusiv de caracterul meu în viaţă (nu ne asigură bătrânul Heraclit că destinul este propriul nostru caracter?) sau că soarta a ales împrejurări deosebite pentru a mă călăuzi pe un drum sau altul. Adevărul, însă, mă obligă să fiu modest. Am depins de multe amănunte, dar gardul … Citește mai mult
Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:clădiri mai mari, dar suflete mai mici;autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin;cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.Avem case mai mari, dar familii mai mici,Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp;avem mai multe funcții, dar mai puțină minte,mai multe … Citește mai mult
O dată cu moartea lui Ioan Paul al II-lea se încheie mai mult decât un pontificat. Se încheie – poate fără să ne dăm seama – o epocă. Şi greşesc, oare, spunând că secolul XX se sfârşeşte, cu adevărat, abia acum? Îmi place să cred că secolul XX n-a excelat doar prin regresul interior care … Citește mai mult
A înghețat lumina în somnși cade mirată pe străzivisând că răsare la poli.
Mai departe de moarte, mai departe de viață,mai departe de dragoste, mai departe de mine,mai departe de noi,mai departe de cei care-am fost,de cei care-am fi putut deveni.Și cursa continuă.
Și dacă cerul e, până la urmă,nemărginita mare?Și dacă luna nu-i decât pământul însuși,obrazul nostru pământesc privit în apă?
Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focullovind două pietre.Focul a apărut altfel, când singurătatea primului oms-a lovit de prima întrebare,când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă,să-şi lumineze mâinileşi teama de el.Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,când vulturii coboară în noişi ne temem.