Nicolas Guillen – Versuri.pro

Nocturnă Pe Chei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stă portu-ntins sub noaptea tropicală.
Lin apa linge-un ţărm nevinovat
şi faru-nalt insultă plaja goală!
O, ce senin, puternic şi curat!
Dar, peste cheiul solitar, departe,
pluteşte un coşmar neîmpăcat.
Tristeţi de cimitir şi gropi, de moarte,
ce-atârnă pe tăbliţe îngrozite
cum chinul în mai multe se împarte.
Aici sunt strigătele-abia şoptite,
sudoarea ca de sticlă; şi sunt toate
acele ore crunte, nesfârşite.
răbdate de-omul care-n frâu se zbate
ca un biet cal. Voinţe-n frâu ţinute
şi palidele răni nebandajate.
Tăceri scrâşnesc. În sânu-acesta mut e
un grup enorm ce umblă şi se-agită,
mâncându-şi pâinea cu veninuri, iute.
Pe-o laviţă informă, prăpădită,
dorm frânţi de trudă. Poate că visează
şi zămislesc gândirea răzvrătită.
ce va sorbi, în zori, la prima rază,
paharul zilnic plin de sânge tare,
ca-n urmă, paşii iar legaţi să-şi vază.
Oh, pumn elementar, puternic, mare!
Cine-ţi sugrumă-avânturile tale?
Niciun răspuns în portul greu de jale.
Şi ţipă farul pe obscura mare.

Paul Eluard

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din Eluard, în mintea mea-s vii
pura privire, chipul său grav
şi acel fel – între sever şi suav –
de a vorbi.
Ne-am dus să-l căutăm când soarele răsare–
Şi el plecase de-acasă….
O bruscă plecare
fără au revoir, fără adio, fără batistă, nezgomotoasă.
Unde-a plecat? Cine să ştie?
Cine-o să poată şti?
(Oh, pura pivire, chipul său grav
Şi acel fel – între sever şi suav –
De a fi!)

A Patra Neliniște

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În amintirea lui GARCIA LORCA.
Visa, având în juru-i nardul, ceara,
măslini, garoafe, luna răcoroasă.
Granada, Federico, Primăvara.
Dormea în solitudine tăioasă,
de-ai săi lămâi ambigui străjuit,
și muzical zvârlit lângă o casă.
Arzând de stele, noaptea, liniștit
își învârtea lin străvezia-i coadă
pe drumurile țării, -n infinit.
Strigară, „Federico!” deodată
țigani, cu pumnii-nlănțuiți, ce-n rând
treceau pe drumul mare-n lentă ceată.
Ce voce-a vinelor lui scurse, -arzând!
Și-n trupu-i înghețat ce mari ardori!
Ce pași ușori, suavii-i pași trecând!.
Intrați în noapte de curând, ușori,
mergeau pe asprul drum nevertebrat,
mergeau, desculți de simțuri, suitori.
Și Federico-n soare sta scăldat.
Granada, Federico, Primăvara.
Și cu garoafa, nardul, luna, ceara,
cu el am mers spre piscu-nmiresmat.

Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În ce culoare-mbrăcată
e Moartea, eu, vai, nu pot ști
și nu știu de ști-voi vreodată!
Mână osoasă și coasă,
coasă cu sclipete vii,
pe-un vârf de tulpină, sticloasă?
Basme de spus la copii,
medieval terorism,
să șantajezi pe cei vii!
Eu voi intra-n noaptea mare
ca fiara obscură, fățiș,
care, când Moartea apare,
se duce, și-n negrul hățiș,
calm trupul și sufletu-și lasă.

Paris

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În mansarda de acolo, uitat, / (ghidul nu spune nimic despre aceasta) / varsă sânge ... →

Nu Știu De Ce Crezi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu știu de ce crezi
soldat, te urăsc,
dacă suntem același lucru
yo,
tú.
Ești sărac, eu sunt;
Eu sunt de jos, tu ești;
De unde ai,
soldat, te urăsc?
Mă doare că uneori tu
uiți cine sunt;
Doamne, dacă sunt tu,
la fel ca și tu ești eu.
Dar nu pentru asta eu
Trebuie să-mi fie dor de tine, tu;
dacă suntem același lucru,
yo,
tú,
Nu știu de ce crezi
soldat, te urăsc.
Ne vedem pe tine și pe mine
împreună pe aceeași stradă,
umăr la umăr, tu și cu mine,
fără ură nici eu, nici tu,
dar cunoscându-mă pe tine și pe mine,
unde mergem tu și cu mine..
Nu știu de ce crezi
soldat, te urăsc!

Madrigal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pântecul tău știe mai mult decât capul
Coapsele tale știu mai multe
Această
Sălbatică grație neagră
A corpului tău dezbrăcat.
Ești semnul pădurii
Cu colierele tale roșii
Cu brățările tale de aur curb
Și crocodilul întunecat
Înotând prin Zambeziul ochilor tăi.

Guadalupe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Negrii muncind
în jurul vaporului. Arabii vânzând,
francezii plimbându-se și trândăvind,
și soarele arzând.
În port, ațipește
marea. Arșița pârjolește
palmierii. Strig: Guadalupe!
Dar nimeni nu-mi răspunde.
Pleacă vaporul, sfâșiind
apele nepăsătoare cu zgomote spumegând.
Rămân, în urma lui, negrii muncind,
arabii vânzând,
francezii plimbându-se și trândăvind,
și soarele arzând!

Trestie De Zahăr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Negrul, / lângă trestia de zahăr. / Iankeul / deasupra trestiei de zahăr. / Pământul ... →