Nichita Danilov – Versuri.pro

Arlechini la Marginea Câmpului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mergeau și mersul curgea din trupul lor ca niște
lacrimi. Tălpile, dacă se puteau numi într-adevăr
tălpi ceea ce vedeam eu, le picurau pe solul ni-
sipos, fiind absorbite pe loc de acel pământ arid
pe care ploaia îl ocolise de câteva veacuri.
Mergeau. Îi vedeam ca prin apă. Înalți și palizi,
se perindau tăcuți unul după altul de-a lungul
acelui peisaj gol din care dispăruse mișcarea.
Mergeau și pașii curgeau din ei ca niște lacrimi.

Apele Sufletului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cineva bate cuie în apă ca în propriile sale tălpi.
Cineva întoarce pe dos apa ca pe propriul său suflet.
Cineva priponește apa de mal și pleacă tăcut în josul râului.
Cineva atârnă de pereți apa și se întinde în pat.
Cineva zace la mare adâncime în apă și tremură de frig.

Baia de Aburi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La o măsuță joasă stau liniștit și-mi beau ceaiul.
Ceilalți își fac
baia de aburi: privesc trupurile lor goale
cum trec prin fața mea și dispar dincolo
învăluiți în nori de abur și fum.
Din pricina aburului nu mai văd nimic. Doar
câte un braț, câte un umăr desprins parcă
de tot restul trupului. Câte un profil aburit,
un tors, un sân,
un picior grațios de femeie.
Ce trup ciudat aș alcătui, ce idol –
mă gândesc – strângând la un loc aceste fragmente.
Picioare goale de femei se îndepărtează
pe dalele reci din care se ridică aburi în valuri subțiri.
.. Dar ce caut eu aici, în mijlocul lor,
îmbrăcat într-un costum negru de seară, la această
măsuță de joc, unde stau liniștit
și-mi beau ceaiul?

Peisaj Cu Uși și Scaune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îmi acopăr cu mâinile chipul
și izbucnesc în râs, apoi în plâns,
în timp ce lucrurile din casă:
masa, patul, veioza, pălăria,
pardesiul, pipa, bricheta și scaunele,
dar și fereastra închisă și ușa
încet-încet se acoperă de broboane de sudoare
și izbucnesc în mici ropote de plâns.

Tăcerea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și atunci tăcerea și-a ridicat chipul și a vorbit.
Broboane mari de sudoare
amestecate cu tăcere s-au desprins
de pe tâmplele ei albite de lumina lunii
și au picurat în beznă. Ne-am întins mâinile
spre fața ei și ne-am umplut căușele palmelor
cu beznă, apoi ne-am ridicat mâinile
spre cerul potopit de liniște al nopții și-am strigat.
Nu ne-a răspuns nimeni, nici măcar ecoul.
Și-atunci tăcerea a vorbit din nou.
A spus totul. Ba mai mult decât atât,
cufundându-se într-o tăcere și mai mare.
Și-atunci cuvintele au amuțit, iar punctele suspendate-n aer
și sunetele ce izvorau din ele
au dispărut cu totul din auz și din vedere.
Atunci consoanele și-au deschis gura
și au înghițit vocalele, apoi s-au înghițit
pe ele însele, una câte una.
Atunci timpul s-a oprit în loc
și a privit nedumerit în jur,
iar spațiul a devenit cu desăvârșire orb,
pierzându-și în tăcerea nopții glasul.
Atunci a venit în preajma lui
întunericul cel fără de chip și fără formă
și a înghițit tot ce mai rămăsese din lumină.
Iar restul de lumină a înghițit tot întunericul,
transformându-se într-un întuneric și mai mare.
Și apoi întunericul a fost înghițit de tăcere,
dar după trei zile și trei nopți
de somn tăcerea l-a expulzat din bezna ei afară.
Și atunci întunericul s-a umplut
de gemete, de țipete, de mâini și de glasuri,
ce s-au răspândit rostogolindu-se de pe țărm în valuri.
Ne-am adunat cu toții în fața casei tale,
ne-am ridicat capetele rase din țărâna ce-o țineam în palme
și am întrebat tăcerea ce și cum:
dacă tăcerea de aici e aidoma
cu cea de dincolo sau nu. Atunci tăcerea a râs.
o dată, de două ori, și iar de două ori
până a ajuns la cifra șapte cufundată în tăcere.
Și-atunci tăcerea și-a arătat dinții alb crăpați
din care a curs țărână și a râs din nou
până a crăpat în lung și-n lat
de șapte ori tăcerea cifrei șapte.
Și odată cu ea au crăpat pereții casei
acoperindu-se de beznă. Și a crăpat și cerul
din care s-au desprins bucăți mari de moloz
amestecate cu firimituri de pâine și de lut
prăbușindu-se peste așternuturi
unde păsările și peștii își făcuseră culcuș,
și-odată cu ea s-a fisurat în două,
în lung și-n lat, până a ajuns la cifra nouă,
ființa noastră și a picat în neființă.
Și-atunci tăcerea a râs din nou,
și-n timp ce ea râdea, brusc răsăritul
s-a acoperit de broboane de sudoare
și-a crăpat, apoi s-a acoperit de broboane de sudoare și apusul
și-a crăpat: Și-apoi răsăritul și apusul
s-au amestecat între ele
așa cum se-amestecă sângele și apa,
cum se amestecă pulberea drumului
cu pașii și cu drumul. Apoi a crăpat dreapta
și în scurt timp s-a fisurat și stânga,
iar liniile din palmă s-au frânt
transformându-se în puncte,
iar punctele s-au amestecat între ele
așa cum se amestecă mâinile
și coapsele, și buzele și cifrele într-o urnă.
Și-atunci tăcerea a zâmbit din nou,
și din tăcerea ei s-a născut apusul,
iar din el ziua și apoi noaptea cea mai lungă,
iar părul nostru a luat foc
și odată cu el au ars și gândurile noastre
transformându-se într-o pulbere străvezie.
Și-atunci noi am strigat din nou,
o dată, de două, de nouă ori,
privind cum strigătele noastre
se rostogolesc unul după altul
transformându-se-n într-o mare încremenită de tăcere
Și-apoi tăcerea a vorbit din nou.
A spus tot ce avea de spus despre tăcere,
și nu s-a mai putut opri în loc.

Când Vrei Să Definești Nedefinitul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când vrei să definești nedefinitul
trebuie să-ți lași corpul să respire prin toți porii,
tocmai ca bezna dinlăuntru să iasă în afară
și bezna de afară să pătrundă înăuntru.
Când vrei să definești nedefinitul
trebuie să te lepezi de tot ce e al tău
și să levitezi deasupra ta deposedat de toate lucrurile,
de tot ce te tulbură și te animă.
Când vrei să definești nedefinitul
trebuie să înveți să te lepezi
de lanțurile nevăzute ce te leagă de țărână
și să te ridici deasupra ta
plutind undeva departe în gol
unde nu există nici urmă de sentiment sau rațiune.
Când vrei să definești nedefinitul
trebuie să înveți să devii eter,
și să aștepți ca eterul tău să se umple
de lotuși negri de lumină.

Celălalt Lazăr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dedesubtul celuilalt Ferapont e celălalt Lazăr.
Dedesubtul celuilalt Lazăr nu mai e nimeni. Cenușa picură pe rănile lui și-i acoperă
trupul. El nu scrie la nicio psaltire. E prea slab ca să mai poată scrie ceva.
Nici nu are destulă putere să-și țină ochii deschiși.
Din când în când aruncă o privire celuilalt Lazăr, apoi își închide pleoapele obosite
și își întoarce fața în altă parte.
Cenușa îi acoperă rănile.
Fiecare rană a lui e ca o fântână.
Într-una din rănile lui
stau eu și-mi continui psaltirea.
Trupul lui e numai piele și os.
E chiar mai palid decât însuși Christos. Își mișcă încet buzele albe și șoptește abia:
”Apă, apă.. puțină apă.. “ Atât.
Celălalt Ferapont își arde liniștit psaltirea și în loc de apă îi presară cenușă pe răni.
În această cenușă
îmi moi pana și-mi continui psaltirea.
Fratele Daniel nu știe nimic din toate acestea.
Acum el abia a învățat să citească. Trece cu o mică psaltire în mâini și-i silabisește
buchiile.
E sfârșitul lunii aprilie și-n curând va fi noapte.
Pasărea de pe umărul lui a zburat.
El îmi va continua psaltirea.

Magie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Până acum știam de îmblânzitorii de șerpi
care cântând din fluier făceau cobrele să se ridice
din amfore de lut ondulându-și corpul în aer,
știam și de îmblânzitorii de flăcări
care făceau flăcările să coboare din clopotele bisericilor mute,
pentru ca apoi să dispară sâsâind în haos,
știam de îmblânzitorii de scorpioni
și de îmblânzitorii de tarantule,
dar și de îmblânzitorii de zodii,
ce făceau să se configureze astrele pe cer
în funcție de liniile din palmă,
știam de îmblânzitorii de fulger și de trăsnet,
ce prezentau numere de senzație
la Samarkand și Mecca,
dar iată că acum au apărut și îmblânzitorii de viruși,
ființe stranii, ce au doar corp, dar nu și umbră,
care prin simpla fluturare de mâini
– obișnuiesc să dirijeze coruri –
îmblânzesc virușii, determinându-i să iasă din trupurile noastre
contorsionate de teama morții și să se retragă,
în vreme de război, în eprubete.
Curând vor apărea însă și îmblânzitorii de războaie,
la al căror cântec, gloanțele pornite
și ghiulele tunurilor și rachetele balistice,
se vor întoarce la locul lor de obârșie,
așteptând un moment potrivit, o nouă conflagrație,
pentru a se repezi asupra lumii,
cu asupra de măsură.

Alb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe un deal alb mi-am înălțat casă roșie.
Roșu am vopsit-o pe dinafară. Roșu, înăuntru.
Alb la față, îmi privesc mâna.
Cu unghia am zgâriat pe perete:
„Cel care vine e mai puternic! “.
Pe un deal alb mi-am înălțat casă roșie.
Cel care vine e mai puternic!

Amurgul Orașelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am văzut fecioare înalte
cu sâni albaștri și cearcăne verzi
aruncându-și pruncii
în fântâna apusului.
Pe străzi treceau
mașini negre cu labe de gâscă
lăsând urme portocalii
pe asfaltul alb ca zăpada.
Și pretutindeni bătea un vânt roșu
rostogolind pe străzi
fețele tăiate din ziar ale trecătorilor
în timp ce pe cer
treceau avioane cu aripi
aprinse de îngeri
împrăștiind mulțimea tăcută
care-și făcea plimbarea
de seară în piața orașului.
Era într-o miercuri sau luni
și lumea părea liniștită.