Maria Vergora – Versuri.pro

Pe Masa Mea De Lucru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe masa mea de lucru, nu sunt cărți,
Nu sunt jurnale,
Nu-i cerneală.
N-am nici ceas, nici calendar, nici sugătoare.
Pe masa mea de lucru, am o floare.
Tăcerea o-nfioară,
O doboară.
Pe masa mea de lucru, cad petale.
În odăiță, n-am nimic de preț.
Un jeț
Cu spate lung și simplu ca o strană,
În care-mi legăn visele și viața.
O icoană.
Icoana Lui, a unui om ori Dumnezeu,
Gonit, hulit, iubit,
Trofeul meu.
Un geam, prin care se abate luna
Și la mine.
Ea și cununa ei de stele.
În odăiță-s gândurile mele.
La masa mea de lucru, nu scriu eu,
Nu scrie nimeni.
Scrie poate vre-un strigoi, strămoș al meu.
Eu istovită cad în reverie
Și-atunci penița mea nebună, scrie.
Când mă deștept, tăcerea mă-mpresoară
Și-mi râde luna albă.
Iar florile,
Îmi cad pe file una câte una.
Și numai zorile
Mă-nvăluesc realitate.
Căci morile
Din creer, au stătut de mult.
Eu treaz sunt oarecine
Și cum să le-nțeleg ori să le-ascult?

Amintire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La banca noastră,
Scândura de brad s-a rupt.
Alăturea,
S-a ridicat statuia unui mort.
Iar florile de-atunci din luna Mai,
În raft au prins miros de mucegai.
Teii, azi pustii de frunze şi de flori,
Nu-mi răscolesc în trup aceiaşi noi fiori
Cu care te-aşteptam să vii
Pe aceiaşi bancă-n fiecare zi.
Din trupul ei un picior, acum, e frânt.
Şi-o-mprejmuie o taină de mormânt.
Îmi spune mult tăcerea ei, prea mult.
Iar azi mi-e teamă s-o-nţeleg, s-o mai ascult!

Ni-s Pașii Ca Păcatele de Grei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe-o stradă,
Umblăm alături amândoi.
Și nu e nimeni să ne vadă..
Pe stradă,
Sunt numai pietre și noroi.
Felinarele stinse,
Iscodesc,
În sufletele noastre-ncinse;
Și doresc,
Să prindă-n becul lor scântei
Din noi, drumeți cu pașii grei.
Dar teama-i lângă noi pe stradă
Căci nu vrem nimeni să ne vadă.
Muți de-ncordare, mână-n mână,
Strânși mergem împreună.
Păcatul nostru poate-i mare,
Dar nouă ni se pare-o sărbătoare,
O feerie.
Și cântă-n sufletele noastre-o melodie
Cu rezonanță de barbară poezie.
Și poate că nici noaptea n-ar simți
Doi oameni străbătându-i taina..
Din pietre însă sar scântei;
Ni-s pașii ca păcatele de grei.

Metropolă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum se frământă strada în orașul
Cu fabrici, cu mașini și cu blocuri.
Cum taie vântul,
Ascuțit,
Rețea de sârme, de antene, de lumini.
Cum cad de vii, din înălțimi
Durerile-nfășurate-n patimi.
Cum mor pe străzi atâtea suflete nevinovate.
Un răzvrătit,
S-a spânzurat aseară-ntr-un copac,
Crezând că-i vine vieții hac.
Era un visător sărac.
Dar viața i-a-nvinețit grumazul,
Și-n hazul
Celor ce-or veni să-l vadă,
I-a tras din limbă-afară jumătate.
Nici pe un ram nu erau frunzele uscate.
Cum se frământă strada în orașul
Mai luminat în noapte ca în zi.
Cum chihotesc și orele târzii.
Cum vin chiar zorile fără să le mai știi.
Un gând viu
Dar dezarticulat,
Aleargă zvon, pe câmpul desfundat
De-al nopților echipe de șomeri,
Cum plâng pe străzi convoaie de dureri.
O fată mică,
Așteaptă dragostea în fiecare seară
Să-i răsară,
Din sufletul unui client întârziat.
Și anii trec și încă n-a aflat
Ce taină poartă-n miezul lui amorul
Cum să-și înăbușe dorul..
Târziu, în lacul de la margini, s-a-necat!

Lespezi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lespezi,
Gândurile mele de care atârnă
Înfrângerile,
Durerile,
Năzuinţele,
Biruinţele.
Lespezi,
Braţele care s-au trezit îmbrăţişând
Minciuna,
Iubirea,
Soarele,
Frumosul.
Lespezi,
Sufletul meu sărmanul,
Care a răscolit pământul
Cu unghiile,
Văzduhul cu vântul,
Pe Dumnezeu cu gândul,
Şi omul cu iubirea şi cu dorul.
Lespezi,
Ochii care nu mai pătrund adevărul
Rătăciţi în minciuna
Împletindu-se ca iedera,
Pe pomul vieţii ani durând mereu.
Şi lespezi fi-vor lacrimile toate,
De pe mormântul meu.

Gingășie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Azi, în lacrimile mele,
Cresc mici, mărgăritărele.
Și parfumul lor mă-mbată
Toată.

Azi, tristeților din mine,
Le-am vorbit numai de tine.
Și-am simțit cum li-i rușine,
Că-s la mine.

Azi, acelor gânduri negre,
Care viața crud mi-o pierd,
Le-am dăruit ghiocei,
Ochii mei.

Și în toată ființa mea
A crescut iubirea ta;
Crânguri vesele, grădini
De lumini.

Azi, în mâna mea am prins
Sufletul meu, biet învins,
Dar înfiorat și mare
Cât un soare.

El mi-a spus că sunt nătâng
Dacă mă-ndoiesc și plâng.
Și, de-atunci sunt ghiocei
Ochii mei.

Iar pe gura mea uscată,
S-a prelins azi roua toată,
De mi-s buzele răcoare
Și chemare.

Azi, în trupul meu se-aprind
Flăcări noi care mă prind.
Și un singur dor trecu…
Tu!

Valurile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum se sbat
Sărmanele,
Valurile,
Apele.
Vai, cum se mai sbat!
Nu le mai ajung
Nici zilele,
Nici nopțile,
Nici spasmele,
Să-și gângure basmele,
Vâltorind anume
În clocot și spume.
Vai, cum se mai sbat
Sărmanele,
Valurile,
Apele.
Oare ispășesc ele ceva?
Ori vrăjesc furtunile,
Ca să nască lumile
Fără de astâmpăr,
Drumețind în viscol
Trupuri de nămol,
Suflete vântoase
Mari, neputincioase.
Tare se mai sbat,
Sărmanele,
Valurile,
Apele.
Tumultul în mine,
Răscole iubirea,
Durerea și dorul.
Și-n lăuntrul meu,
Tare se mai sbat,
Valurile,
Apele,
Furtuna.

Destin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Omul,
S-a strecurat nevăzut
În sufletul meu.
Am crezut
Atunci,
Că fusese un gând tot al meu.
Și l-am lăsat să mă-ntregească,
Să mă iubească,
Să-mi pângărească
Trupul.
Omul,
Mi-a sorbit tinerețea,
Frumusețea,
Duioșia.
Mi-a împletit între gânduri drepte,
Nebunia
Și mi-a șoptit câteva vorbe înțelepte:
Floare,
Întinde fața ta și trupul gol, la soare,
Ca dorul tău,
Care va fi ori azi ori mâine,
Să fie cald și dulce ca o pâine.
Omul,
A mai încercat să-mi fure,
Tăria gândului,
Și aripile sufletului meu.
Dar atunci
Am căzut, mi-am zdrobit inima
Și-am plâns.
Omul,
A lunecat stâns
Pe lângă mine;
Acum e oricine,
Iar eu sunt singura și parcă-s nime.