Maria Magdalena Danaila – Versuri.pro

Ciuta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Simt că mi te scurgi printre degete
Ca o acuarelă scăpată
De mâna unui pictor neglijent
În Marea Neagră sau Roșie sau mai știu eu care
Și strâng din pumni dar tu continui să te scurgi
Cu-aceeași perseverență diabolică
Iar degetele mele nu mai au puterea și poate nici voința
Pentru a te reține între ele.
Fântână secată sunt
Din care scoți cu ciutura nepăsării doar tristețe și durere mută.
Și-n fiecare zi
Vine cineva ca tine sau ca cine știe cine
În speranța răvășită
Că mai e și altceva
Altceva..
Dar ciutura scoate aceeași tristețe..
Dar ciutura scoate aceeași durere..
Ma doare amintirea trupului tău
Atingerea trecută a buzelor tale
Ma doare mângâierea părului tău
Și-a ta privire ca un semn de întrebare
Aș vrea să mă scufund în tine
Dar întrebarea este mult prea grea
Și judecata dură a semenilor mei
Mult prea severă..
Bat!
Încă mai bat!
Cu pumnul însângerat în pieptul acestui semn de întrebare.
Și-n fiecare zi
Vine cineva ca tine sau ca cine știe cine
În speranța răvășită
Că mai e și altceva
Altceva..
Dar ciutura scoate aceeași tristețe..
Dar ciutura scoate aceeași durere..
Ma doare amintirea trupului tău..

Rugă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Păcatul îmi trezește de sine uitarea,
Și răul se dezlănțuie-n sufletul meu.
În aer văd albastru cum vine-nserarea,
Și fulguie în suflet chinul lung și crunt.
Mi-e sufletul, iubite, o aprigă iarnă,
În tine se așterne speranța mea.
Aud cum bate-n vifori, la geamuri, tristețea,
Și o privesc pierdută de după perdea.
Nu-mi mai recunosc nici glasul, nici mâna,
Chiar chitara-mi pare străină acum,
Totul e straniu: culoarea, lumina,
Și-un gol în suflet doare nebun.
Dăruiește-mi, Doamne, lumina, ninsoarea
Să îmbrace în alb negrul gândului meu,
Să aștearnă-n suflet cu grijă uitarea,
Și-n zăpada Ta să-mi plâng dorul mereu.
Ce vifor sufla-n mine, ce crâncenă soartă,
Mă face să simt lumea că nu mai e a mea.
Ce crivăț se dezlănțuie-n fiece dată,
Și-mi biciuie privirea să nu Te pot uita.
Privesc uimită ceasul, tresar speriată,
Îl țin în mâini cu ciudă și-l strivesc sub călcâi.
E timpul mult prea iute, prea aprig mă calcă,
Și nu mai pot pătrunde duios să îl mângâi.
Nu-mi mai recunosc nici glasul, nici mâna,
Chiar chitara-mi pare străină acum,
Totul e straniu: culoarea, lumina,
Și-un gol în suflet doare nebun.
Dăruiește-mi, Doamne, lumina, ninsoarea
Să îmbrace în alb negrul gândului meu,
Să aștearnă-n suflet cu grijă uitarea,
Și-n zăpada Ta să-mi plâng dorul mereu.
Nu-mi mai recunosc nici glasul, nici mâna,
Chiar chitara-mi pare străină acum,
Totul e straniu: culoarea, lumina,
Și-un gol în suflet doare nebun.
Dăruiește-mi, Doamne, lumina, ninsoarea
Să îmbrace în alb negrul gândului meu,
Să aștearnă-n suflet cu grijă uitarea,
Și-n zăpada Ta să-mi plâng dorul mereu.

Ce Mai Faci?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I.
Noaptea a trecut ca o-ntristare de temut
Zorii au venit ca un zâmbet nerostit
Ruptă din tristețe lacrima s-a spulberat
Focul am supus ca pe-un legământ nespus, dar
Azi te-am revăzut ca pe un vis de necrezut
M-am reoglindit în tine
Și mi-a fost un pic rușine
O lacrimă-n ochi a sclipit când ne-am salutat zâmbind.

R:
Ce mai faci? Mersi, bine
Cred că mi-a fost dor de tine
Nu ne-am mai plimbat pe sub castani
De vreo sută și ceva de ani
– bis.

II.
Sângera-n cuvânt nepăsarea ta de vânt
Iar sufletul îmi arde și se scurge în pământ
N-aș putea acum să spulber amintiri de scrum
Cum de poți zâmbi și în ochi mă poți privi
Vorbe nu găsim și ochi în ochi ne tot privim
Dar cum să-ți spun că niciodată
N-oi fi de tine vindecată
Fără mine unde pleci nu știu
Dar îmi simt sufletul pustiu.

R:
Ce mai faci? Mersi, bine
Cred că mi-a fost dor de tine
Nu ne-am mai plimbat pe sub castani
De vreo sută și ceva de ani
– de 3 ori

Nebuna După El

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I.
Nu fi supărată, mama,
Nu lăcrima, că azi îmi fac bagajele și plec.
Nu m-am supărat pe tine,
Dar locul nu-mi mai este aici, de ce să plângi, nu înțeleg.
Asta e, nu mai sunt fetița mamii,
Te-am prevenit de-atâtea ori să-ncepi senin așa ceva.
M-ai crescut, m-am maturizat cu anii,
Dar de-o vreme un băiat e stăpân pe viața mea.

II.
Nu fi îngrijorată, mama,
Știi foarte bine că oricând orice problemă o descurc.
Vreau să fii mândră de mine,
Chiar dacă voi avea necazuri, cu fruntea sus am să le duc.
De ce plângi, nu te-ai săturat de mine?
Visai adeseori să scapi de mine într-o zi.
Fruntea sus și să ai grijă de tine,
Nu-mi cere să mă răzgândesc, sunt fericită și iubesc.

Refren:
Hai, zâmbește iar, te implor, fii fericită, mama,
Mândră fii că sunt femeie-n toată firea de-acum.
Nu e vina ta dacă azi mă-ndepărtez de tine,
Ca un nestăpânit copil rebel, rebel.
Hai, zâmbește iar, te implor, fii fericită, mama,
Mândră fii că sunt femeie-n toată firea de-acum.
Nu e vina ta dacă azi mă-ndepărtez de tine,
Ca un nestăpânit copil rebel,
Dar, mama, sunt nebună după el…
Nebună după el…