Loredana Vitelaru Nicoleta – Versuri.pro

Și Dacă…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și, dacă, ochii tăi, vor rătăci prin neguri
Și mă vor căuta, de glasul îmi răsuna
Sau vântul îți aduce, parfumul meu în boare
Tu, … ai să îl asculți, de vrea ceva să-ți spună?.
Sau, de sărutul cald, îl vei simți pe gură
Și pleoapele-ți închide cu mângâieri ușoare,
Tu ai să știi că-s eu, când mână te atinge
La fel ca în trecut, o vei lăsa tu oare?.
Și dacă.. -ți legăn gândul, de-l prind în zborul lui,
Și am să-l strâng la piept, că nu e, .. al orcui,
Mă-ntreb de-o s-adoarmă, când fruntea i-o sărut
Îl vei trezi, să-l chemi, de știi că îl ascult?.
Tu.. să n-ai grijă, că n-am să-i fac vreun rău,
Am să-l aștern în irişi, să-l prind în părul meu
Să-l simți, tu de departe, când în parfum îl scald,
Cu gândul meu deodată, la ține, îl împart.

Clipe Pierdute

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Clipe pierdute.
Ești tot mai gol în suflet, m-ai aruncat din tine
Dar n-ai știut c-am strâns, clipele cu noi.
Le-am pus în cupă sfântă, brodată cu rubine,
Și le-am acoperit, cu lacrimă din ploi.
Mi-ai luat și glasul să nu-ți mai pot vorbi
Când mă strecor pe-o chingă, în visul tău rebel
Dar ai uitat, c-am strâns, ultima șoaptă, s-o-nvii
Când ghilotina minții tale mă aruncă-napoi.
Sunt plină de amar și răni în tălpile-obosite
C-am alergat atât să strâng, cuvintele strivite.
Ce tu le-ai aruncat în hăul plin de întuneric
Când ni le-am spus în pași de dans feeric.
Acum tu le duci dorul, șoaptelor pierdute
Și vrei din nou potirul, să-l bei până la fund
Flămând îți este trupul de clipele avute
Ce noi le-am petrecut, până nu demult.
Ți-oi da câte-o fărâmă, de vei veni-napoi
Și setea-ți potolesc cu lacrimă din vis,
Ți-oi da iubirea toată, ce-o am doar pentru noi
Să-ți umple golul tău, să nu mai zacă-n plâns.

De Dragul Tău Iubite, Sufletu-Mi Destram

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De dragul tău iubite, sufletu-mi destram.
De n-ar fi fost înscris, destinul să te-ntâlnesc atunci
De nu te-ar fi văzut, lumina-mi din ochii rătăciți,
Aș fi lăsat veninul, ce l-am gustat demult
Să-mi fie hrană vie și glasul să rămână mut.
Eu n-am știut c-a ta tăcere, îmi spune de iubire,
Că-mi ești sortit, să-mi fii umbrar în viață
Și nici că mângâierea-ți îmi va lipsi în noapte
Sau că sărutul tău, îl voi dori pe față.
Dar tot destinul, vrea să fim cât mai departe
Căci calea noastră-i lungă, dar presărată-n șoapte
Ce noi ni le tot spunem, vorbindu-ne în gând
Când dorul ne apăsa, cu ochi înlăcrimând.
Tu, să nu plângi iubite, că nu sunt lângă tine
Eu, te sărut în vis, când mă îmbrățișezi profund
Îți dau doar o fărâmă de iubire
Din toată câta am, dintr-un ocean, adânc.
El n-o seca vreodată, de teamă îți va fi
Dar mă întreb iubite, de tu o poți primi?
Să îți înece trupul cu valuri de iubire
În fiecare noapte, când noi ne vom iubi?.
Sau îți va părea, că gustul e amar
Când foame îți va fi și îți voi da în dar
O dragoste eternă, ce pentru tine am
De dragul tău iubite, sufletu-mi destram.
Voi scrie într-o noapte mesaj în pergament
Cu lacrimi de iubire, că dorul mi-este greu
Să-l las pe zidul nopții, poate-o vedea destinul
Că dragostea mi-i sacră și te-oi iubi mereu.

Sub Plumbul Topit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sub plumbul topit.
Tăcerea nopții se așterne, încet, dar e sumbră
Peste pleoape de plumb, ce-au tăcut.
Șiroaie de lavă încinsă, din lacrima crudă
În brazde pe chip, îmi sapă adânc.
Cenușa mocnește, în inima-mi frântă ca-ntr-un vulcan
Ar vrea să răsufle, să spargă și cerul de ar putea,
E tot mai tăcută, tăcerea din noaptea ce-aș vrea s-o am
Dar jarul mă arde până la os, și gura, ar vrea.
Ca-n gură de șarpe îmi țipă, privirea sub plumbul topit,
Ar vrea să te cheme cu glasul din noapte, dar e umbrit.
Schițează pe cer, al tău chip cu lava din lacrimi nestinsă
Ce încă mai arde și amintirea ce stă ascunsă.
Vino iubite, să stingi suferința din urmă lăsată
Cu sărutul ce încă-l mai ai pe buzele tale,
S-aduci și lacrima de iubire din palma-ți uitată
Și-mbrățișarea să-mi dai, de-ți va fi jale.
Să nu-ți lași ochii să plângă de milă
De vezi că mă sting odată cu lava
S-arunci cenușa, departe, când e luna plină
Odată cu ea iubirea ce tu ai primit, ca otravă.
Știu că-ți va fi dor, de clipele noastre,
Dar, rămâne-amintirea de când ne-am iubit
Și glasul-mi, de vrei să-l auzi, tu, în șoapte
Îți va răspunde, prin lacrimi din jarul mocnit.

Să Nu Te-ndepărtezi de Mine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să nu te-ndepărtezi de mine.
Străine, vis, tu te-ai îndepărtat de mine,
În nicio noapte nu vrei să-mi mai vii,
Sălbatică-i şi clipa ce-am trăit-o-n tine,
Şi ai fărâmat-o-n cioburi de-amintiri.
Am depănat tot ce mi-ai dat în ultima venire
În ghemul amintirilor cu firul gândului uitat,
Dar tu l-ai deşirat, în altă noapte cu lucire
Şi-n mii de franjuri, cu un tăiş al zorilor, tu ai tăiat.
Cutreieri alte minţi, răpuse, de mine parcă, nu mai ştii
Te-ai dus haihui, în alte locuri, străine şi ascunse..
Să nu-ţi găsesc vreo dâră, pe unde ai putea fi
Şi nici să te-ntregesc, de te-oi găsi.
Te unduieşti ca valul ce se pierde-n mal
În lacrimi de cristal tu te transformi,
Aş vrea să-mi curgi la gât ca o eşarfă de opal
Să pot să-ţi mângâi ochii, să adormi.
Să nu sugrumi mai mult gâtul firav
Ce uneori mai umblă dezgolit,
Te-aş vrea aproape, ca un prieten brav
Să-mi fii la fel că-n prima noapte când tu ai venit.
Străină vrei să fiu şi eu acum,
Ca-ntr-un deşert, o oază rătăcită
În gândul meu vreau să ţi-apun
O urmă doar, in alta noapte tristă.

Ți-Am Dat Sărutul Meu, Tu Să Mă Poți Striga

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ți-am dat sărutul meu, tu să mă poți striga.
Am scotocit zadarnic, cămara-ntunecată
C-o lumânare veche, aprinsă, pâlpâind,
Era, mult prea întuneric, în tinda ferecată,
Și cheia ruginită, de atâta timp.
Acolo, am ascuns, trăirile cu noi
Să nu mai plece-n noapte, când lunii eu vorbesc
Și gândul meu sălbatic, ce-aleargă printre nori
Spre tine, când mi-e dor și vreau să te iubesc.
Un suflu cald m-oprește și îmi sărută tâmpla
Îmi stinge lumânarea cu-n șuier slab, pierdut
Mă strânge tot mai tare, și-mi spune, mă iubește,
Că timpul nostru este, nimic nu a trecut.
Doar ochii i se văd, doi licurici în noapte
Ce eu mă pierd în ei, de parcă am mai fost
Se-apropie mai mult și îi simt căldura
Căci dor i-a fost și lui, de atâta timp.
O lacrimă-i prelinge, în palma-mi pe obraz
Lumina i se stinge, în geam pe un pervaz
Mă-ntreabă, trist, deodată,
De ce eu l-am uitat în tinda ferecată?
Te-am strâns de ochii răi, ai ielelor din noapte
Să nu-ți fure privirea și glasul tău plăcut
Să nu mă amăgească luna și stelele albastre
Când eu te chem iubite, glasul să-ți ascult.
Tu dragul meu, n-ai grijă, că nu te-oi părăsi
Căci dragostea ce-ți port, o ai în palma ta.
Ți-am dat sărutul meu, tu, să mă poți striga
De câte ori ți-e dor, că eu sunt doar a ta.

Aș Vrea Un Fluture Să-mi Fii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aș vrea un fluture să-mi fii.
Un dans al clipelor, în umbra nopții se-ntrevede
Cu rochiile croite, din sfântul curcubeu.
M-am tot rugat, încât uitam de mine
Din suflet îmi doream, ca tu să fii al meu.
M-am prins în hora lor, să-mi sting dorul ce-mi arde
Nicicând n-am vrut să zbor, cu- a ta aripă frântă,
Dar ochii-mi tot plângeau, inima-mi te caută..
Iubitul meu, era.. de dragoste, flămândă.
Dansau, ielele toate, în dânsul lor nebun
Doar eu priveam tăcută, având inima scrum.
Își tot făceau ocheade, că-s singură în dans
Dansam pe al meu plânset, iubitule.. un vals.
Dansam în gând cu tine, fiindu-mi tu departe
Nu simt căldura ta, de ea, eu nu am parte.
Dar tu-mi șoptești mereu, și-mi fredonezi iubire
În pași de dans pășim, iubite-n nemurire.
E dansul nostru sfânt, ce noi ni l-am dorit
Iubite când eram, orbiți în asfințit.
Mi-ai spus că-ți sunt iubire, și-am început să plâng
Iar azi îmi ești icoană, iubite pe pământ.
Aș vrea să-mi fii mereu, un fluture în palmă
Să mi te ascund în suflet, cu aripa-ți să zbor..
În dansul nopții noastre, tăcerea să dispară
Și să dansăm iubite, în dansul ielelor.

Iubirea-I Prizonieră, Închisă-ntr-Un Trecut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iubirea-i prizonieră, închisă-ntr-un trecut.
Am vrut să mă dezleg de-a ta iubire
Când vântul a-ncetat să bată.
Am vrut să dau uitării, şi ultima-ntâlnire
Dar sufletu-mi plângea, la fel ca altădată.
Mi-am înălţat privirea, sus spre cer
Să poţi să vezi, când lacrima îmi cade
Căci nu îţi sunt, iubite, nu îmi eşti..
Şi nici n-auzi, cum inima îmi bate.
E dorul tot mai greu, dar tac, n-am să mă plâng
Şi lacrima ce-mi cade, în palmă am s-o strâng.
Aşa amară-i viaţa, dar nu am cui s-o spun
Sunt singură în lume, nu-i nimenea pe drum.
Aud cum plânge vântul, ca sufletul din mine
Când eu te chem să-mi vii, dar ştiu că nu m-auzi.
E prea departe calea, de glasul nu-mi s-aude,
Sau tu iubite dragă, nu vrei să îmi răspunzi?.
Acum sunt mai aproape, în umbră-ţi stau mereu
Îţi urmăresc toţi paşii, ţi-aud suspinul greu.
Sub cetină de brad, plâng ochii mei iubite..
Amarnic îmi lipseşti, în clipe infinite.
Din cap să-mi iei năframa, cu ea să-mi ştergi obrajii
Ce arşi îmi sunt de lacrimi, din suflet izvorâte.
Cascade ce-au secat, din inimile noastre
Mi-e dor de clipe toate, toate, ce-au fost a noastre.
Azi nu avem nimic, decât doar amintirea
Dar îmi lipseşti şi-ţi spun, că te iubesc mai mult..
Deşi numai tăcerea, ne mai îmbrăţişează
Iubirea-i prizonieră, închisă-n-tr-un trecut.

Timid, Eu Sunt și Te-am Pierdut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Timid, eu sunt și te-am pierdut.
Eu, nu ți-am spus vreodată, că-mi ești dragă
Și-atâta aș fi vrut să mă auzi,
Deși se-aude-n juru-mi pală caldă
Purtându-mi glasul prin mugurii cei cruzi.
De-atâtea ori când te privesc sub clar de lună
Și noaptea-ți luminează chipul tău
Aș vrea să las gura mea să-ți spună
Din nou, ce-aș fi vrut să-ți spun mereu.
Acum te-ating, făptură caldă și-ți simt bătaia inimii
De-aș putea să-ți sărut buzele de fragă
Și-n tremur eu să-ți pot vorbi
Cuvinte mari, ce-aș vrea să știi.
Dar tu mă simți, că te iubesc
Când ochii noștri, doar vorbesc
Las tremurul ce-l am în mine
Să-ți spună tot, eu sunt timid, și tu știi bine.
N-aș vrea să pleci de lângă mine
Că nu-ți răsună vocea-mi, ție
Mai stai o zi, poate mai mult
S-am să-ți vorbesc, de-o să fie.
Acum regret că sunt timid
Iar singur, am rămas, pustiu
Dar cum să fac să pot vorbi?
De eu vreodată-oi mai iubi?.
autor Loredana Viţelaru Nicoleta

Un Petec de Gând

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un petec de gând,
L-am uitat pe-o piatră sfărâmată
Într-un colț, amăgit, de noaptea vrăjită,
Am fugit dintr-un vis, ce m-am lăsat furată
Să mi-l iau înapoi, să nu moară sub piatra tocită.
Aș vrea să-l cârpesc, să-ntregesc amintirea
Cu o clipă, măcar de-a rămas, sau c-o șoaptă,
Dar e trist, asfintitu-n amurg ca și zarea
Înegrita de-al lacrimei glas ce curge din ploaia vărsată.
E greu, drumul și nu-l știu prea bine, nici luna nu mi-l arată
Să trec prin Furcile lui Caudine, pentru bucata de gând uitată.
Voi îndura cu fața umilă, doar să găsesc partea din tine
Cu piatra din stâncă de vrea să mă bată, doar să te știu lângă mine.
N-am să mai las, să-și pună aripe de vânt, sau furtună
Am să-l cos cu firul de sânge ce-mi curge din ochiul rănit.
C-am orbit din bătaia cu pietre, de luna
Pentru un petec de gând, ce din vis, am fugit.
Acum cerul este senin și luna-mi zâmbește de sus,
Și noaptea albastră, că, gându-napoi, eu am adus.
Am întregit amintirea, în suflet, îmi stă încuiată
De visul ce l-am părăsit, să nu plec încă o dată.