John Newlove – Versuri.pro

Mi-Ai Spus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mi-ai spus adevărul de la-nceput
pe când jinduiam unul spre altul.
Ochii tăi, ieri, se-ascundeau ca ai unui șarpe
în vreme ce stăteam culcați în pat. Nu s-a
întâmplat nimic. Ne-am spus
unul altuia:
Ce dorești? Te vreau
pe tine; m-ai învățat
că pot iubi mai mult decât un singur ins.
De la început mi-ai spus adevărul.
Nu te pot cuceri nici avea. Stai culcată în
pat la tine, în pat la mine, cu ochii ascunși,
urmărindu-mă, așteptând să fac o mișcare,
ca și cum ai sta să întrebi: Ce
dorești? Mi-ești dragă; tu
m-ai învățat. Acum
voi fi din nou eu însumi. Nimic
nu te poate împiedica de-a fi ceea ce ești.

Ca Un Canadian

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-i trebuie cuiva
din viață: imagini?.
Nu-ncerca să mă scoți
din sărite. Sunt peste măsură
de mulțumit cu-o pensie de funcționar de stat
și cu-o legație de mâna a doua. Iac-așa.
La naiba cu preeriile
și cu copacii lor nebuni,.
la naiba cu patrioții
și cu picioarele lor crăcănate.
Încep să mă simt sentimental
numai când sunt la mine acasă
în cocioba mea cu o chirie de șaizeci de dolari
pe lună
ori mă simt ca un canadian
doar când sărut fundul cuiva.
O, grea viață. Afurisiții ăștia de copaci
se tot fac că nu știu că-s și eu pe-aici. Nu-i ușor.
Dar mai lesne totuși decât să trăiești laolaltă cu Pieile-Roșii.

Ale Tale-S Acestea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Deoarece doresc a-ți vedea chipul,
mă simt abătut.

Un cearșaf pe care tolănită stătut-ai, mă rog,
a fost de pe-atunci spălat.

Cântă zăpada
copacilor legănători.
Copiii
se joacă de-a indienii
prin casă.
Fire de tutun galben
căzute pe dușumea.

Mult
nu mi-a mai rămas
de acum.

Ba totuși,
lustruite cuvinte..
Strălucitoare rămășițe
ale viitoarelor noastre visuri.

Aici mi-ai atins mâinile.
În colțul ăsta ne-am sărutat.

S-ar zice că am
darul de-a suferi.

Singur noaptea
(în frumoasa
pustia noastră casă
de la țară
unde numai copacii par vii..).

Acestea-s lacrimile tale
pe care le freci de mine.

Vremea a trecut:
trebuie totuși să continuu.

Ciudatul Bărbat Cărunt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ciudatul bărbat cărunt văzut-a o fată
și s-a-ndrăgostit. O, era
frumoasă – cu păr castaniu
și ochi căprui ce făgăduiau
peste cât puteau ei duce. Bărbatu-a uitat
că nu-ntotdeauna mintea spune
ceea ce spun ochii. Dar o!
era frumoasă. Și-așa,
ciudatul bărbat cărunt s-a îndrăgostit
iar și a uitat că e pe lume.
Deloc nu i se părea ciudat că e ciudat
și că pe ea o amuză. Iar ea se
amuza. Îl lăsa ca să-i atingă
sânii și să-i mângâie părul
și-i povestea de iubirile ei celelalte,
drept care el resimțea o fermecătoare
deznădejde. O, era frumoasă!
Și apoi într-o bună zi el s-a trezit
iarăși la viață și s-a uitat la el cum
să dă-n spectacol și-a văzut că și ea
așijderea lui arată, însă nu
la fel de ciudată și nu tot așa de căruntă și că
se gândea la ea și la deznădejdea ei.
Atunci i-a trecut prin minte să plece
dar nu-și putea părăsi durerea
și nici ochii nici părul castaniu al femeii.
Ciudatul bărbat cărunt se simte uneori deprimat
și uneori simte nevoia
să bea. O, era frumoasă!

Un Tânăr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi spui prea multe. Mi s-a mai spus.
Totuși sunt încă tânăr, și mai visez încă
desăvârșita clipă ce-ar putea fi.

Atâte-nfățișări am avut în vise,
atâtea erori am îndreptat, am făcut-o
să se întoarcă, să ofteze, și să mă-ntrebe
de ce-am așteptat atât, și se pregătea.
Neputând dormi s-a-ntors de-atâtea ori
punându-mi degetul pe bărbie, drăgăstoasă,
batjocoritoare, spunându-mi: De ce-ai așteptat?.
Și zău, de ce-am așteptat? N-aveam nici un motiv. Dar
am văzut trupurile moarte
plutind pe râu. Cât despre mine,
și eu voi fi servit astfel, intrând
în țara făgăduinței în clipa cea mai potrivită.
Locurile hotărârilor noastre
vor fi aflate
în spații pure, clipele cele mai nimerite
îndura-se-vor, poruncile s-or preaslăvi.

– O aducere aminte
Sau un vis doar; trecutul nu există.
Adevărul nu-i lucrul după care suntem judecați,
ci lucrul după care judecăm,
un instrument al măsurii. Și-i de ajuns.

Tu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu ești tu așa, ori
altminteri, nu așa
cum ar fi de dorit să fii.
Nimeni nu
poate avea,
poate lua numai
ceea ce se dă.
O astfel de frivolitate
într-atâta de vrednică de credință,
pentru care te iubesc,
pentru care te urăsc,
mistuit de dragoste.

La Început de Mai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La-nceput de mai carnea-mi strălucește / de parcă-ar fi binecuvântată. / Un sărut fugar pe ... →

Andy Shaw

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trei generaţii (şi pe toate le-a urât)
cumpărat-au carne de la Andy Shaw,
salariatul lui Etter,
şapte zile pe săptămână, timp de
treizeci de ani a lucrat
scârbit de treaba pe care-o făcea
şi căutându-şi o mai bună-ndeletnicire.
N-a fost căsătorit niciodată şi da vina pe leafă,
niciodată nu s-a-ndepărtat mai mult de douăzeci de mile de oraş;
şi-n fiece an a venit ceva mai devreme la lucru,
afurisind măcelăria care-l ţinea legat de ea.
Când s-a prăpădit Charlie Etter, fiu-său întorsu-s-a acasă
ca să ia el în primire prăvălia, aşa că pe Andy l-a concediat.
Unii spun că bătrânul a plâns, a propus ca să lucreze
pentru-o leafă mai mică – sau chiar pe gratis –
dacă i se-ngăduie să rămâie mai departe acolo.

Ca Un Râu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iar după ce zburase-n apusul de soare al preeriei marele avion a coborât
la pământ de parcă ar fi fost mulţumit în oala aceea.
Năvălitorii curmară incursiunile. Câţi cai mai au sunt mici acum,
folosiţi în cursele fără şea la-ntrecerile provinciale de călătorie. În pala,
fierbinte a soarelui beţivii se cotonogesc pariind
la nimereală câte-un dolar, care-cum, pe indieni.
Până să fie alergaţi din sud caii de furat,
până ce muschetele şi puştile să iscodească vestul,
până să vină contrabanda cu băuturi alcoolice şi
fostul Dă-i mardeală, până să se vădească tuturora
că un om poate stăpâni o bucată de pământ
dacă e alb, el însuşi, pe veci, singur, bandele au şi şters putina,
pe timp de iarnă micile familii se urneau la drum pe jos.
Pentru noi toţi, când cresc nămeţii, locul e-un loc singuratec,
nu putem vedea de la o casă la alta,
dacă or fi cumva case de văzut. Înseşi oraşele par înţărcuite
şi-nconjurate cu sârmă ghimpată ca fermele
şi-nghesuite-n ele, biete lagăre de concentrare ale sufletului.
Câte semne trebuiesc ştiute, câte meandre ale şoselei reamintite,
spre a-i dovedi călătorului că încă-i pe pământul pe care crede că e,
iar nu în automobil, dintr-o cine ştie ce eroare,
prin Mongolia exterioară, prin pampasurile argentiniene
ori că se-apropie de ruinele cumva ale vreunui ciudat oraş din Africa?.
Pribegim. Asta ni-i calea. Oamenii de care nu ne leagă nimic,
s-au dus şi ei, pe cărări bătute, în căutare de hrană.
Iar pe şosele, pe căile ferate, noi, în avioane, morţi de curiozitate,
dând uitării de-ndată lucrurile pe care le învăţăm însetaţi
de proprietăţi şi de odihnă, alergăm după ceva în care să credem odată.
Avionul o să se-nalţe şi o să ne care în alt oraş, de unde
apusul de soare curge ca un râu în cerul ce se-ntunecă;
ne vom tot duce, până ce duşi vom fi. Şi pe-ntinsul preeriei
strigoii care o stăpânesc mai umblă încă pâlc, în familii,
după hrană şi după ceea ce au fost ştiut cândva.

Răzbunare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

S-a gândit la ciocan,
s-a ridicat ținându-și brațul
ca și cum i-ar fi și fost rupt.
A coborât iar
intrând în bucătărie
și și-a-nălțat brațul în dreptul ochilor,
bucurându-se, simțindu-se chiar din acea clipă biruitor.
O să le pară rău de mine,
o să le pară rău de mine.
Apoi își lăsă brațul, scoase
din bufet un pahar ca toate paharele
și-l umplu cu apă rece de la robinet.
Și bău apa aceea și-și privi brațul
și se uită apoi îndelung la ciocan –
și-l îmbătă bucuria și se întări.