George Topârceanu – Versuri.pro

Blesteme

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ușure, prin lesia dimineții,
La ceasul când se isca precupeții,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gândul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicând pre ea:.
În două surcele de vreascuri să se facă
Picioarele tale, făptură buimacă.
Presni-ți-ar timpanul,
Să n-auzi când trece traivanul.
Să uiți la cetanii tipicul
Și psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ți pută buricul.
Vedea-te-aș în vreo fițuică
Pus cu litere de-o șchioapă.
Curge-ți-ar pe-o nară țuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Și pupa-te-ar Popa Iapa!.
Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur
Tăria sfărâmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La să-ți necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n gușe
Ninsori de funingini și ploi de cenușe.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozi furtunii cu coada vulvoi.
La urmă și munții, sculați în picioare
Cu labele-n șolduri porinind fiecare,
Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.
Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ți fete un șoarece-n palmă.
La fund, călimara aproape uscată
Să aibă și-o muscă-necată
Și, stropi de cerneală zvârlind pe hârtie
Penița crăcăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ți crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de coca și moale, atins,
Să-l simți că te doare-ntr-adins..
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile și vag pederaste,
Să-ți strâmbe-n neștire ținuta și graiul,
Și-n uliți să crească alaiul
Virtej petrecându-te-n cale
Păcate, mascări, osanale.
Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Da-i în ochi albeața,
În păr mătreața,
În nas roșeața,
În inimă un ceas rău,
În piept o scoabă
Și-n pat o babă.
Fă din el păpușe,
Să-l strivească-n ușe
Fața jucăușe:
Să-i smulgă urechea și țâțele
Să-i curgă prin coate tărițele,
Stuchi-l-ar mitele!

M. Codreanu: Sonete Parnasiene II. Pagliaccio

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O zi nefastă m-a adus pe lume
În veacul vostru de melancolie.
Durerea mea – prilej de veselie,
Și cugetarea mea – un lanț de glume.

Nu pentru biata-mi inimă pustie
Și nici de dragul gloriei postume,
Ci pentru voi am făurit anume
Strălucitoarea mea filozofie.

Eu pretutindeni caut în viață
Prilej de râs la fiecare pas –
Și-adesea plâng subt fardul de paiață.

Dar când tristețea cearcă să mă prindă,
Mă-ntorc atunci cu fața spre oglindă
Și râd, nebun, de propriul meu nas.

Vin' Iubito!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prin dumbrava se strecoară
Vânt de vară,
Și cocorii, șir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu-n huceag:
Cucule, câți ani trăiesc?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toți de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Așa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbra de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Și-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumații ghiocei!
Vin’, iubito! O poveste
Tristă este
Viața noastră când s-a stins,
Dar e rai când o trăim.
Vino! Domnul dinadins
Ne-a făcut să ne iubim:
A pus vara în dumbrava
Și-a zis: „Na-va
Crângul plin de cântători,
Și copacii înverziți,
Și poienile cu flori
Vi le dau să vă iubiți!”

Balada Călătorului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Balada călătorului.
O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!
Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.
Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării.
Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-şi arată
Şi departe-n şesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaţă părul despletit.
Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.
Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis.
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare şi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeţea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna.
Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Răspunsul Cometei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Și bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică nu era de loc!
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.).
De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă și profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Și diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfășor spectrala coadă
Pe cerul nopții la zenit
Planetele cu sateliții,
Purtându-și mândre paraziții,
Mi-au dat portretul prin gazete
Și m-au fixat mii de lunete
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
În vreun sistem de constelații,
Am revenit zburând prin spații,
Căci nu disprețuiam Pământul.
(De-ați fi în cer ca mine voi
V-ați minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna)
Și-aveam de gând – ca un simbol
De milenară simpatie –
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin veșnicie
Într-un fantastic carambol.
Și măritându-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.
Dar când văzui ce porcărie
(Să-mi ierți cuvântul) ați făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, –
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Și nimbul clar și trena lungă
Ca o eșarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.
De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare și rușine
Să fug cu coada-ntre picioare
Prin spații interplanetare
Și să mă mistui în neant.
Mă duc Adio! Salutare!
Să-mi scrii: Uranus, poste restante.

Sfârșit de Vară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dacă liniștea pădurii adormite
Nici o veste de-altădată nu-ți trimite
Și pe freamăte pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar
Printre galbenele rariști de stejar,
Cu sfioase campanule și sulfine,
Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zâmbet somnoros și ireal
Să ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniștii înalte să ne fure
Prin cotite luminișuri de pădure
Și la umbră să ne-mbie mai târziu
O clopotniță de aur străveziu,
Legănând deasupra creștetelor noastre
Licuricii înălțimilor albastre..
Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Să trăim în clipe lungi același vis.
Foi uscate-n jurul tăi să cadă rar,
La ureche să-ți descânte un bondar
Și să stai cu ochii-nchiși pe jumătate,
Soare galben printre ramuri nemișcate
Să-ți învăluie-n tăcere și-n lumină
Fruntea mică de domnița bizantină.
*.
Iar la-ntoarcere, să trecem prin pășuni
Și prin funduri de livadă de aluni,
Printre garduri fumurii și solitare
Ce se uită-n urma noastră cu mirare..
Și din treacăt, ici și colo, să culegi
Sânziene cu tulpinele întregi,
Margarete, scânteioare și aglice,
Un buchet de flori orfane și calice,
Lung în coadă și ghimpos și cu țărână.
La plecare să-l ții falnic într-o mână,
Dar cu vremea, desfoiat, să-ți pară greu
Și la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu..
O șopârlă pe cărare, lângă noi,
Speriată să foșnească dintre foi
Și să stea, să vă uitați o dată bine,
De departe, tu la ea și ea la tine,
Tu de sus și ea din pietrele fierbinți,
Amândouă serioase și cuminți.
Mai încolo o crenguță de mălin
Ori un ghimpe să te-ntârzie puţin
Și – purtând de-a lungul văilor prin ţară
Vestea nouă a sfârșitului de vară,
Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit,
Să ne-ntâmpine din ţarină grăbit,
Cu rugină pe albastre aripioare
Ca o veștedă petală de cicoare.

A. Mirea: Caleidoscop IV. Răspunsul Cometei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ţi dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat odată sfera,
Acum vreo zece mii de ani,
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Şi bietul Newton, diplodoc.
Camil era de-abia camilă
Iar Duică.. nu era de loc!
El de-abia azi, când scrie proză,
Se află în metamorfoză
Şi se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.).
*.
De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă şi profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Şi diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfăşor spectrala coadă
Pe cerul nopţii la zenit..
Planetele cu sateliţii,
Purtându-şi mândre paraziţii,
Mi-au dat portretul în gazete
Şi m-au fixat mii de lunete..
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
În vreun sistem de constelaţii,
Am revenit zburând prin spaţii,
Căci nu dispreţuiam Pământul.
(De-aţi fi în cer ca mine voi
V-aţi minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna..)
Şi-aveam de gând, ca un simbol
De milenară simpatie –
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim pe veşnicie
Într-un fantastic carambol.
Şi măritându-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.
*.
Dar când văzui ce.. porcărie
(Să-mi ierţi cuvântul) aţi făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, –
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Şi nimbul clar şi trena lungă
Ca o eşarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu le-ajungă
Vreun strop întunecos de tină.
*.
De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare şi ruşine
Să fug.. cu coada-ntre picioare
Prin spaţii interplanetare
Şi să mă mistui în neant.
Mă duc.. Adio! Salutare!
Să-mi scrii: Uranus, poste-restante.

Portret

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ea are ochii mari,
Ea are gura mică,
Un corp cu forme tari
Și grații de pisică.
Dorințe, pururi noi –
Scântei ascunse-n vatră –
Și două brațe moi,
Și-o inimă de piatră.

Albumul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O, blestemată curiozitate!
Deunăzi, cu gânduri indiscrete,
Am profanat odaia unei fete, –
Acest muzeu de lucruri parfumate.
Albumul ei cu scoarţe violete
E plin de cărţi poştale ilustrate:
Vederi din ţară şi străinătate,
Oraşe, fluvii, parcuri şi portrete.
Pe una scrie: „Dragă verişoară,
Ai auzit că P. P. K. se-nsoară
şi vrea să ia o fată din Buzău?.. „.
Pe alta scrie numai: „Cugetare.
Amorul e un lucru foarte mare. „
Şi iscăleşte: Guţă Popândău.

Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Scrisoare.
Răspuns dlui Al. O. Teodoreanu.
.. Ba mata ești tip ridicol!
Eu n-am scris nici un articol
Întru apărarea Muzii,
Despre cel care
Pare
Că-mi faci treizeci de aluzii..
Criticul pe care-aici
Îl ataci în versuri mici
Nu-i, desigur, măscărici,
Colibri sau licurici..
Însă nici
Bou sau vacă, precum zici.
E profesor (onorabil),
Autor (interminabil),
Om politic (execrabil),
Critic (foarte vulnerabil,
Dar pasabil),
Președinte (incurabil).
Când își laudă ciracii,
Îi compară cu toți dracii.
Fără spirit diplomatic,
Cu-ale lui precepte
Drepte,
Are cioc, dar e simpatic.
*.
Cel pe care-n adevăr
L-am luat cândva-n răspăr
E un tip mai fistichiu.
Când îl iei în pripă,
Țipă..
Lasă-mă să ți-l descriu.
Are-o mutră anodină
De frizer cu mandolină,
O privire clandestină,
Nas de parafină
Fină,
Și la gură vaselină.
Braț rotund și crupă plină,
Organism de gelatină,
Cu structură androgină, –
Iar la-nfățișare
Pare
O statuie de slănină.
Și mai are.. Ce mai are?
Când se duce la culcare
E de genul feminin,
Dar când scrie proză
Roză,
Iscălește masculin.
În al Criticii domeniu
Orice Eu se crede geniu,
Dacă-i secondat de proști..
Alte semnalmente?
Niente!
Trebuie să-l recunoști.
*.
Deci scriind el prin reviste
Cronici impresioniste
Cu dantele împrejur,
Într-o zi și-a zis că
Riscă
Să rămâie prea obscur.
Cum avuse țara pace,
El ieși din carapace,
Și cu pagini din război,
Dup-acel masacru
Sacru,
S-a vârât printre eroi.
Știu, pe astfel de specimeni
Astăzi nu-i condamnă nimeni,
Au ajuns la apogeu.
Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?..
Pun’te
Un moment în locul meu!.
Că mă știe fiecare,
Sunt sfios ca fata mare
Și blajin de obicei, –
Însă când mă apăr
Scapăr
Ca din cremene scântei!.
În cuptor îmi vâr colacii
Când s-arată vârcolacii.
Spada-mi gata de atac,
Luminoasă ca o dâră,
Vâră
Spaima-n orice vârcolac!.
*.
Ce folos avui de-acolo?..
Cu săgeata lui Apollo
În zadar l-am săgetat,
Căci o epidermă
Fermă
Este greu de perforat..
Nimeni pace nu-ți dă dacă
Ai nevoie de dădacă.
Dragul meu, de-aceea zic
Că scriind sudalme
Calme
Nu poți câștiga nimic.
Ci, mai bine, – Muzei cale
Să-i deschizi cu muzicale
Rime, ca de obicei, –
Iar pe păr să-i scuturi
Fluturi
De imagini și idei.