George Ranetti – Versuri.pro

Amintire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Publicată în 20 noiembrie 1896 și semnată Sandernagor (era pseudonimul lui George Ranetti, de care pe Caragiale îl va lega o strânsă prietenie) :.
Divina mea bucătăreasă,
O unguroaică durdulie,
Avea un păr ca de mătasă
Și ochii plini de poezie.
Părea o drăgălașă zână
Din basme-aievea întrupată;
Spre a-mi găti, cu alba-i mână
Cea mai superbă marinată.
Îndură-te, crudelă Roză!
Fii milostivă și cuminte;
Voiesc să uit a vieții proză
În sărutarea ta fierbinte.
Dar ea ne-ndurătoare, rece,
Mi-a zis: „La mine am bărbat,
Nem larmă, altfel mine place,
Eu spui lui Ianoș ce-ntâmplat”.
S-a dus infama, făr-o vorbă,
Dar mi-a lăsat ca amintire
În ziua aceea chiar în ciorbă..
O buclă blondă și subțire!

Ca și Odinioară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am revăzut moșia iar în floare,
Blagoslovitul grâu prăjit de soare.
Ca și-altădată-ntinde pe câmpie
O nesfârșită pânză aurie,
Și numai ici și colo mici șuvițe
De flori îmbălsămate și pestrițe:
Iar printre ele țanțoșii, făloșii
Maci roșii.
Ca marea dup-o groaznică furtună,
Așa părea azi câmpul potolit,
Că nimeni n-ar avea temei de bănuit
Că și p-aici, năpraznică, nebună,
Deslănțuitu-s-a revolta celor mici,
De-au tremurat palate uriașe
Și s-au simțit mai mici, mai nevoiașe,
Ca niște mușuroaie de furnici!..
Cine-ar ghici că un vulcan a fost aici?..
Ca și odinioară, subt arșița de vară,
Țăranul strânge snopii belșugului străin:
Și-i calm, și-i harnic, bietul.. Ce vită de povară!
Dă zece înainte chiar boului blajin..
Ca și odinioară, el jalea doar și-o plânge
Cosind, în resemnatul și blândul doinei viers..
Dar, — rătăciți în snopul ce mâna-i aspră strânge —
Văd câțiva maci.. și-mi pare că-s petele de sânge
Ce încă nu s-au șters!

Rapsodia Dâmboviței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

D-rei Elena Văcărescu.
Unde-i bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce,
Că ești dulce și că cine te-a băut nu se mai duce?..
Un poet spune cam multe. Pentru-o rimă, pentru-un fleac,
El, senin, jertfește-o roză de hatâr’ unui dovleac,
Și-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă!
Adevăru-i că-ntre gârle tu ești cea mai proastă gârlă,
Dâmboviță! Și Destinul a fost mare imbecil
Când în București te puse și nu te-a pus la Mizil! [..]
Apa îndeobște este prost lichid, nu mai e vorba:
Scuză-i că din ea poți face baie ori o acră ciorbă..
Însă niciodată apa nu s-a-nfățișat mai prost,
Ca în Dâmbovița!.. Lungă tocmai ca o zi de post,
Cenușie și murdară ca manșeta unui june
Pe care talentu-l-nalță și mizeria-l răpune;
Dâmbovița parcă este un depozit secular
Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar!
Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor pește,
Altele p-a căror prunduri praf de aur strălucește.
Mai sunt gârle ce au țărmuri adumbrite de răchiți
Sau de sălcii pe sub care plutesc bărci cu-ndrăgostiți..
Dar pe malul Dâmboviței cresc scaieți și pălămidă
Și n-a produs pân-acuma decât.. febră tifoidă!
Toate gârlele din lume bune-s la câte ceva:
Spre a se scălda poporul, morile spre a mișca..
Însă-n Dâmbovița noastră (dar-ar Dumnezeu să sece!)
Nu pot nici măcar nebunii din amor ca să se-nece!

Plugul și Tunul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

S-au întâlnit un plug și-un tun
Pe drumul unui mic cătun.
Și drumul așa strâmt era
Că nu putea
Pe el să treacă decât unul.
Să treacă plugul-ntâi sau tunul?
În marea lor nedumerire
Șezură-n loc,
Dar tunul, țanțoș, c-o privire
Plină de foc,
Și fulgere țâșnind din ochi-adânci,
Se repezi și dete-un brânci
Plugului, zicând:
— „În lături, țopârlan de rând!
Eu cel dintâi să trec se cade;
Smerit în urmă să-mi mergi, bade! ”
Dar plugul spuse cu sfială:
— „Prietene, fără-ndoială,
Pesemne ești smintit, ori… Krupp?
Aș înțelege-o rugăminte;
Dar să-mi ordoni să treci-nainte?! ”
— „Ordon! Iar de nu vrei, — te rup! ”
Ș-adaogă: „Nu mă cunoști,
Desigur, dacă îndrăznești
Poruncii-mi să te-mpotrivești,
Eu-s fruntea falnicelor oști,
Și nu s-a-ncumetat nici unul
A umili pân-acum tunul!
Nemernic plug,
Eu aș putea
Doar c-o ghiulea
Să te distrug!
Ar fi să-ți fac însă o farsă
Nedemnă de puterea mea.
Privește!
Și, spune-mi, nu te îngrozește
Această gură ce foc varsă
Ca un balaur din povești?
Și, spune-mi, nu te îngrozești
Când glasu-mi sună mânios
Ca trăznetul cel fioros?
Să-nfrunți, tu, forța mea haină,
Tu, vierme târâtor în humă?!
O, plugule, asta-i o glumă!
Eu pot preface în ruină
Cetăți cu ziduri seculare
Și pot trimete la plimbare
Pe celălalt tărâm, o, plug,
Zecimi de mii de inși!.. Toți fug
În fața tunului năpraznic!..
Zău, recunoaște: fuși obraznic! ”.
Sărmanul plug rămase o clipă
Îngândurat.
Unui puternic îngâmfat
E greu să-i dai răspuns în pripă.
Dar, după ce se chibzui,
Grăi:
— „Mărturisesc cu resemnare:
Puterea ta este mai mare,
O, tun
Nebun! ”
Și-și închină fața sa plânsă.
„Mărturisește și tu însă
Că și eu, deși nu-s fălos
Pe lumea asta-s de folos!
Urgia ta pustiitoare
Distruge sate și ogoare,
Și ori pe unde treci lași gol,
Ruină, jale și pârjol!
Ș-atunci vin eu, plug oropsit,
Și dreg ce tu ai nimicit:
Colibele nefericite
Și lanurile aurite,
Că-n urma brazdei plugului
Cresc spicele belșugului,
Și nu-i pământ mai mult bogat
Ca cel cu sânge îngrășat! ”.
Așa vorbiră plug și tun
Pe drumul micului cătun.
Dar, iată, după un tufan
Le iese-n cale un țăran,
Care le zise: — „Pace vouă!
Unelte sunteți amândouă
De o potrivă de utile:
Tu, mândre tun, ești vitejia,
Tu, plug umil, ești hărnicia!
Și trebuie să vă legați
Ca frați!
Și, mai ales, să nu uitați
Că eu țăranu-n veci jertfit,
Ca mucenicul osândit
Să piară pe aprinsul rug, —
Eu mânuiesc și tun și plug! ”

Zero și Unu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Țifra Zero, obosită,
Gâfâind, cum e ea grasă,
Vru-ntr-o zi să stea la masă,
Căci era și flămânzită
(Pântecu-i e vecinic gol,
lângă Unu. Deci domol,
Zero roagă să-l primească
un minut să s-odihnească
și foamea să-și potolească).
Însă Unu,
ca nebunu,
insultă pe bietul Zero:
— „Cum îndrăznești, hahalero,
lângă mine să te-așezi?
Nu te vezi
în ce hal ești, măi fârtate?
Un nimic!.. O nulitate!
Eu, cu capul sus, semeț,
și drept ca un făcăleț,
stau în fruntea tuturor,
stau în fruntea țifrelor.
Să stai tu la prânz cu mine?!
Tu, pe care te-am văzut
încă c-un altul ca tine,
tot așa necunoscut,
stând pe uși de la latrine?
Marș d-aici!”.
— „Nu fi mândru cu cei mici,
Unule,
Nebunule!
Îi răspunse Zero-ndată:
Darnic n-ai fost niciodată,
nici bărbat,
probă că nici nu-mpărțești,
nici nu-nmulțești:
acest fapt e demonstrat”.
Pe când cearta era-n toi
și era să fie lată,
Țifra Două, înarmată,
Porni dârză la război
împotriva țifrei Unu,
și l-ar fi distrus, cu tunu,
ori mai știu eu cu ce armă,
dacă Unu speriat,
pe Zero n-ar fi chemat
cu un strigăt de alarmă.
Zero, iertând pe mișel,
veni-ndată lângă el,
silind pe Două să plece,
căci – vă jur că nu-i minciună –
Unu și Zero-mpreună
aveau putere cât Zece.
Vechi de când cu tata Noe
e-un proverb ce spune bine:
„Totdauna ai nevoie
de unul mai mic ca tine.”

Triptic Marin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Marea-i verde, liniștită,
Când se ivesc zorile.
O câmpie nesfârșită
Parc
Smaraldina, calma mare..
Dar unde-i sunt florile?.

Marea la amiaz’ e-albastră
Cum sunt peruzelele.
Pare-un cer.. Dar nici o astră
N-are
Acest cer fără hotare.
Unde-i sunt stelele?.

Noaptea-i neagră. S-o descrie
Cearcă-n van cuvintele.
Noaptea-i neagră și pustie
Mare.
Ești un cimitir!.. Dar, care,
Unde-ți sunt mormintele?.

Cer albastru fără stele.
Verde câmp fără de flori.
Cimitir fără morminte
Tu-mi stârnești enigme grele,
Tulburându-mi biata minte, —
Și ca moartea mă-nfiori..