George Ranetti – Plugul și Tunul

S-au întâlnit un plug și-un tun
Pe drumul unui mic cătun.
Și drumul așa strâmt era
Că nu putea
Pe el să treacă decât unul.
Să treacă plugul-ntâi sau tunul?
În marea lor nedumerire
Șezură-n loc,
Dar tunul, țanțoș, c-o privire
Plină de foc,
Și fulgere țâșnind din ochi-adânci,
Se repezi și dete-un brânci
Plugului, zicând:
— „În lături, țopârlan de rând!
Eu cel dintâi să trec se cade;
Smerit în urmă să-mi mergi, bade! ”
Dar plugul spuse cu sfială:
— „Prietene, fără-ndoială,
Pesemne ești smintit, ori… Krupp?
Aș înțelege-o rugăminte;
Dar să-mi ordoni să treci-nainte?! ”
— „Ordon! Iar de nu vrei, — te rup! ”
Ș-adaogă: „Nu mă cunoști,
Desigur, dacă îndrăznești
Poruncii-mi să te-mpotrivești,
Eu-s fruntea falnicelor oști,
Și nu s-a-ncumetat nici unul
A umili pân-acum tunul!
Nemernic plug,
Eu aș putea
Doar c-o ghiulea
Să te distrug!
Ar fi să-ți fac însă o farsă
Nedemnă de puterea mea.
Privește!
Și, spune-mi, nu te îngrozește
Această gură ce foc varsă
Ca un balaur din povești?
Și, spune-mi, nu te îngrozești
Când glasu-mi sună mânios
Ca trăznetul cel fioros?
Să-nfrunți, tu, forța mea haină,
Tu, vierme târâtor în humă?!
O, plugule, asta-i o glumă!
Eu pot preface în ruină
Cetăți cu ziduri seculare
Și pot trimete la plimbare
Pe celălalt tărâm, o, plug,
Zecimi de mii de inși!.. Toți fug
În fața tunului năpraznic!..
Zău, recunoaște: fuși obraznic! ”.
Sărmanul plug rămase o clipă
Îngândurat.
Unui puternic îngâmfat
E greu să-i dai răspuns în pripă.
Dar, după ce se chibzui,
Grăi:
— „Mărturisesc cu resemnare:
Puterea ta este mai mare,
O, tun
Nebun! ”
Și-și închină fața sa plânsă.
„Mărturisește și tu însă
Că și eu, deși nu-s fălos
Pe lumea asta-s de folos!
Urgia ta pustiitoare
Distruge sate și ogoare,
Și ori pe unde treci lași gol,
Ruină, jale și pârjol!
Ș-atunci vin eu, plug oropsit,
Și dreg ce tu ai nimicit:
Colibele nefericite
Și lanurile aurite,
Că-n urma brazdei plugului
Cresc spicele belșugului,
Și nu-i pământ mai mult bogat
Ca cel cu sânge îngrășat! ”.
Așa vorbiră plug și tun
Pe drumul micului cătun.
Dar, iată, după un tufan
Le iese-n cale un țăran,
Care le zise: — „Pace vouă!
Unelte sunteți amândouă
De o potrivă de utile:
Tu, mândre tun, ești vitejia,
Tu, plug umil, ești hărnicia!
Și trebuie să vă legați
Ca frați!
Și, mai ales, să nu uitați
Că eu țăranu-n veci jertfit,
Ca mucenicul osândit
Să piară pe aprinsul rug, —
Eu mânuiesc și tun și plug! ”