George Meniuc – Versuri.pro

Interval

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Singurătatea ierbii am auzit-o. Hotarul ei
Înșfacă de păr sonora pădure din văi.
Atâta surâs!
S-a căznit, razelor s-a deschis.
Zgomotoase văi: această iarbă cu rouă!
Interval uluit, pentru cine floarea ta nouă?
Te cuprind cu sfială și răcoarea o sărut.
Ca și tine ușor, sunt mereu început.
Enigme mă rup, efluvii mă cos.
Lângă seva ierboasă a vieții, ca un faun șiret,
Ascult energii ce-și cântă geneza, încet,
Și pe sus și pe jos.
Văile tresar înlăuntru,
Văile vibrează lumină,
Văile îngână cântecul,
Văile ard pretutindeni!
M-am trezit ca un val!
Interval celular,
Interval muzical,
Unde mă duci? Sunt ca un zar.

Preludiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Topit în măști, din sonor în sonor,
Bucurat amurg, și singur al toamnei,
Sufletul meu, pânză de corabie în soare,
Este marele pirat al acestui fior.
Vreau să iubesc frunzele, pașii alintând livada:
Zodier spurcat, alungă cirezile spaimei!
Vreau să iubesc odată ca iadul,
În mine focurile, în mine cascada.
Vântul acela viclean: Bucuria,
Să mi-l aduci, tată, din vuietul toamnei.
Și iubind carnea și iubind ochii
Să nu mai ocolim, fiică a Obsesiei, haiducia.
Atâta fumegare pe veșteda apă, și noi iubim.
Un muncitor a tușit apropiat, înfrânt, și noi iubim.
Deschide fereastra, pământule, și ascultă:
Melodia grozavă a poemului acesta n-are tărâm.
Foșnet zilei – mâna ta. Maria Magdalena – privirea.
Albiile s-au șters de-am rămas o câmpie deșartă.
Sunt numai un sunet îngemănat cu flacăra
Și răvășirea.

Apus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un corn de brumă, fruntea, prin ploaia mâinilor,
Se-ntreabă tulburată: ne cheamă iarăși zarea?
Tu o mângâi mereu și-n stepă n-auzi zvonul,
Și-mi pare că amurgul a poposit pe mâini.
Ard lumi! Călătorii fiorului din țărnă
Au pregătit Cetatea. Apleacă-te prin vânturi
Și vino. Se aude, tot mai aproape, Omul.
Scrâșniri, eternitate. Eternitate, flăcări.
Tot mai sonor apusul de febra vieții noi
Îngenuncheat pe șipot și-atâtea oseminte.
Fâlfâitor viole ucișilor pe lespezi,
Ei cei mai singuri pentru Preludiul Bucuriei.
Vrei mâinile s-apropii de ceața zilei? Vino.
Vrei apelor din flaut văi muzicale? Vino.
Norodului incendii și cântec și maree
Oglinzi înfricoșa-vor prin meșterii de fier.

Adio Muze

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Parnas imaginar, alintat de nimfe și muze,
Cu murmur veșnic de cascade și cu fântâni vrăjite,
Pentru ultima oară călătorind pe rouă, pe ceață,
Îmi las umbrele-n iezere, pe limpezișuri de plai.
Adulmec amintirile, cum aș vâna niște ciute.
Ele fug speriate, străine, în zări nevăzute.
Le caut urmele ce s-au șters pe marginea apei.
Din vuietul toamnei mă strigă vedeniile lor.
Ce vrea Caliope? Isteț la vorbă n-am fost niciodată.
Când și când am drămăluit cuvintele, pe gânduri,
Așa cum au făcut-o strămoșii
pe la vetrele lor sărace,
Mesterind întâiul jug de frasin, întâiul plug de fier.
O, Melpomena mi-a dat de furcă,
mereu cu măștile ei!
Niciuna n-o găseam potrivită, aidoma vieții.
Urgiile secolului douăzeci, bântuit de războaie,
Mai poate corul antic să le cânte,
să le exprime?
Neprihănită mi-a fost tovărășia cu Erato.
Îmi vine azi să mă destăinui,
Ce-or spune oamenii oare?
Se căina și alde Costache Conachi lăcrămând
După o dragoste veche, după o dragoste veche,
Parnas imaginar, alintat de nimfe și muze,
Cu murmur veșnic de cascade și cu fântâni vrăjite,
Chiar și trupul soarelui îți coboară muntele-n apus.
Cobor și eu. Întunecându-mă? Luminând?
Ca și Hefaistos, ingeniosul meșter-faur,
șchiop și gârbov,
Înduplecat de zei să vină la Olimp, fără zăbavă,
Ce-a mers călare pe măgar,
În sunetul lăutelor și tobelor,
Prin forfota menadelor și a calicilor puzderie,
Mă duc în locuri desfătate,
cu ochelarii aburiți pe nas,
Ținând în mână făclioara mea încă arzândă:
Zadarnic mânioasele Erinii s-au năpustit asupra ei,
N-au să mi-o stingă totuși, Muzelor, adio!

Acestui April

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Acestui april răvășit luciferic
Mărturisesc entuziaste vijelii de început
Și lângă pacea florilor, pe întuneric,
Tăcerea mea ciudată și singură a apărut.
Cer voievodal de-asupra Mării Negre,
Corăbiile trecutului cu stea la proră,
Ca niște umbre sau, poate, obsesii negre,
Le strig de pe țărm și le pierd în auroră.
Imaginația delirează. Încotro? Cine ești?
Cu lacrimă lăuntrică a materiei vorbești.
Numai Vega și rouă, și iarbă, și miriști
Umblă prin atâtea văzduhuri și neliniști.
Murmur pelagic răzbate de sus, vertical.
Și scoici, și transparențe, și-n veci itinerar.
Hai, caravană de vâslași cu haine de var,
Hai, viață de abur și somn, neștiută pe mal.

Cleștar Impur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E tras în țeapă somnul. Cad așchii împrejur
Sau raze? Ciocârlia solfegii bea-n azur.
Cu mâinile în lături, fântânile tresar:
La ghizd, sosit din stepă, opritu-s-a un car.
Înrourate pâlnii de bună-dimineața,
Sorbind sineala-n palme, se răsucesc pe gard.
Noi trecem peste puntea sub care-și prinde ața
Păianjenul, pe ape ce aspru-n soare ard.
Ca-n peșteri stalactite cresc liniști de zăpadă
În sufletele noastre. Dar ce ghiocul strânge?
Dulci zgomote de patimi se prăvălesc: cascadă,
Sensibil cântă lira și-n degete și-n sânge.
În ochi tăceri de-abise cu alge se aștern:
Privindu-ne, răsfrângem infernul în infern.
Asemeni cu poiana de-aromă și lumini:
Trecând pe cărăruie, grădini trec prin grădini.
E rară bucuria de inimi și petale!
Îmi sprijin totuși fruntea ca trandafirii-n spini
Și caut izbăvirea de zodii ancestrale
Să nu cuvânte glia în noi, ci vis de crini.

Arc Voltaic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ieri și mâine o arcadă perenă sub care trecem zilnic.
Ne zbatem între amintirea ceterei atârnate-n cui
În marile visuri, așteptând să le bată ceasul.
Ieri și mâine o arcadă perenă sub care trecem zilnic.
Ah, destin ești ca un foc stârnit de vânturi.
Cu cât mai multe fapte, mai tare luminezi.
Se spulberă puterea ta, dacă nu-i nici o faptă.
Ah, destin ești ca un foc stârnit de vânturi.
Ești ca un ogor ce-și răstoarnă brazdele către soare.
Se înalță grânele, cântă pasărea-n zări.
Vai, fără sămânță, te mistui în flori de pârloagă.
Ești ca un ogor ce-și răstoarnă brazdele către soare.
Amintirea buciumă-n munți, nu cade ca o stea în noapte.
Se sperie zeii de flamura ei, roșie-n piept.
Ca să nu fie învinși, atâta tulburări și războaie.
Amintirea buciumă-n munți, nu cade ca o stea în noapte.

Gauguin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În Hiva Oa, pe țărmu-i lăsat în mirodenii,
Am o colibă-n care vopselile îmi țin.
Te zămislesc, femeie, dospită din vedenii,
La margine de mare, pe pânza mea de in.
O trudă grea: din purpur, din umbră și lumină
Să prind întreg fiorul ce îl strecori în mine.
Încinsă doar cu frunze și în găteli cerești,
De sub sprâncene negre, tânjesc să mă privești.
Nu-i rece armonia din linii drepte, pure?
Și toate chiar sunt drepte și pure-n infinit?
De ce bizari sunt munții și negurile sure?
A fost cândva în lume ceva desăvârșit?
Genunea și noianul întinderii de apă
Vor să culeagă stele, în undă să le-ncapă,
Ce-i cremenea banală?
O țandără-n scântei.
Și totuși are farmec asimetria ei.
Abia m-ating de pânză, de flacăra culorii,
Că mierlele îți cântă pe umeri și pe gură.
Mătasa pielii brune, mireasma și căldura:
Agavă înflorită în fuga unei ore.
Ce stea în zarea lumii, ce aprig vânt, iubito!
Centauri plini de taină răsar pe litoral:
Cel sprinten este Timpul, cel galeș e Urâtul,
Cel năzdrăvan e Gândul, cu aripi de coral.
Te duci. Și-n largul mării îți fulguie barizul.
Mă-ntorc ca și flamingo la cuibul părăsit.
De șevalet m-apropii înfiorat de briză
Și îmi ridic penelul în lacrimi tăvălit.

Africa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce-i cu Bubu? Nimeni nu-i răspunde!
Bateți mai vârtoș în tamtamuri, bărbați,
Prin păduri și lacuri mi-l căutați.
Bubu! Ești, fiule, unde?
Leul te-a sfâșiat? Tăiați-i coada!
Nigerul te-a înecat? Seca-i-ar apa!
În munți nu te-o fi târât cascada?
Treci prin pustii ori zburzi pe aproape?
Nu te-a încolăcit șarpele cu venin?
Săgetează-l, Soare, vânătorule divin!
Barza-i fericită, iar eu de ce nu sunt?
Elefantul se scaldă, iar eu rătăcesc pe pământ!
Ah, Bubu! S-a fost ivit în poiană.
Ședea țupilus și mânca o banană.
Maimuța-husar mi-a adus marea veste.
Oare-i adevărat? Nu-i oare poveste?
Numai crocodilul nu s-a mirat deloc.
Zice, trecut-a Bubu pe spinarea lui
Când tocmai îl molesise al soarelui foc.
Somnoros și n-ai spus nimănui!
Pe urmă, s-a jucat pe-al fluviului mal,
Privegheat de umbra unui curmal.
Bateți tobele mai iute, bărbați!
Bubu s-a găsit! Ce stați, nu cântați?
Să fie ceață? Ori îmi curg lacrimile pe gene?
Hodinește, fiule, în leagănul tău frumos.
N-ai nicio teamă de tigri și de hiene.
Înflorește, fiule, ca o creangă de abanos.
Norii vin peste munți, de pe mare?
Stai liniștit, fiule, nu-i grozăvie mare!
Tună și plouă, trăznesc fulgere albastre?
Stai liniștit, fiule, în coliba noastră!
Nu mai bateți tobele, gongurile, bărbați!
Ajungă-va să tot cântați, să jucați!
Doarme Bubu în leagăn de mătase.
Nici șoarecele pas de să mai iasă.

Carusel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Imprudent, am pus culorile în morișcă
Și le-am învârtit,
Le-am învârtit până la alb.
S-au dus de-a valma anii,
Amintirile, visele,
Într-un tărâm de o culoare fără culoare.
Am vrut să mă opresc puțin, să strig la ele,
Dar și strigătul s-a oprit în cascadă.
Torentul mi-a luat cuvintele neauzite
Și le-a târât în marele infinit al mișcării.
O pălărie de paie, uitată la cișmea,
Și plânsul meu de-acasă, s-au învârtit până la alb.
Un ghiozdan cu manuale,
În timp ce căscam gura la vitrină,
Șterpelit de cineva, s-a învârtit până la alb.
Vecinul bătut cu varga, la gardul cu sârmă ghimpată,
De soția lui geloasă,
S-a învârtit până la alb.
Întâia senzație de înot și întâia probă de înec
La ștrandul Bivol, s-au învârtit până la alb.
Rândunica mirosind a ploaie, și albina a fagure,
Ticăind în palmă,
S-au învârtit până la alb.
Hei, carusel, cu căișori de lemn în horă,
Prinde mai repede,
Mai repede ceea ce se perindă.
Literele ce le-am citit la Democrit, în tinerețe,
Și scenele văzute în dramele lui Shakespeare,
Amestecă-le într-o panoramă de umbre.
Palide umbre au rămas toți anii mei,
Și acelea abia înțelese de mine însumi.
Am alergat să desprind adevărul de minciună,
Fără să știu că ele dorm împreună,
Și numai când se scoală din pat,
Observă că sunt personaje diferite.
Urnește-te, carusel, încă o dată,
Memoria mea cu greu mai reține ceva,
Cum nu mai reține nimic floarea-soarelui
De lângă drum,
Bătută de arșițe și ploi,
Sprijinindu-se în cârja ei subțirică
Și cu dinții semințelor căzuți în pământ.