Versuri corectate și adnotate
Acasă, la mătuși, se înnoiește casac-o sală nouă: de-ar vrea să vină morțiisă ne vadă,n-ar ști pe unde să mai intre.În casă bătrânească,bunicii-s praf de busuioc,de vară peste vară, straturi-straturi –lipeală nouă peste lutul vechi:mirosul pâinii, fructe, soareși bălării care închid potecile.Trecuții pași, sub ele.Cinăm la masacinelor:și unchiul seamănă cu tată mare,bătrânele mătuși bâjbâie după … Citește mai mult
Doamne, mai plângi, ne mai cerimilă unii cu alțiila vremea pustieicolinda-n pustie?Orașul ne trage pe roatăne facem una cu toțiide milă sub urmele roții.Și stea vestitoareprea târziu răsaresă ne-aducă-aminte– unde mergeți, magilor?Steaua sus răsarela o taină mare?Prea târziu de lumela nici o minune.Mesia se joacă hăt – peste câmpieîn copilărie…
Nu, nu e frig. Nici cald. Nicisoare. Nici frumos.Și nici urât de tot. Nicinou. Nici vechi.Nici ceasuri palpitante.Și nici tristeți mortale.Te-nhami la timpul tău,la ploaia tași tragipământul la edec,pe alt mal de pământ,sub alt diluviu.
Ce foame rapace-n naturăpăsărele și haiteinimi cu inimise iubesc și devoră.Soare gerosbănuțul tocit – azvârlitpeste zăpezile cruderăscumpărându-ne vina de-a fi.Astăzi în geamuri înghețate se-aratăo magaoaie fericită sătulă.Duminică – recompense săraceîn natură.
Lui îi era poruncită menirea,Lui îi era dăltuită visarea,Lui îi era proorocit viitorul..Lui..Prea frumoase cifre de zero ceilalți..
Oraș de pietre vechi,oraș de pietre zei,de două mii de ani oprită-i clipa,cu dalta-n frunza de acant.Zeițele iubirii și noroculuiîntind în aer mâna fără daruri.Numai Thanatos – zeul morțiitrece,din pietre, peste țărm, bătând aripa;c-un braț întins spre boltăîși ia partea..Bate în orologiile cetățiiun timp – și el le-ntoarce arcul,cu o mișcare-naltă de aripă,pentru măsura vremii … Citește mai mult
Ziuă – piatră de cerlângă somnul de-amiază al ferigilor;sporii nuntesc în priveliștea ochilorumbra ne prinde în plasă – paing.O, amețitule, vânt beat de polenuriastfel se depune tăcereîn pietre, în urne, în cuvinte;astfel murim însorițiși brazii seamănă păduri din alt veacpeste țestele noastreîmpușcate în ceafă.
Lasă tu, Agripină, nu mai bociNu mai umbla creanga după întrebăriPune-ți șorțul de casnicăȘi lasă-i pe alții să dereticePrin filosofia vorbelor de duh.Pune de-o mămăligăadu vreo două cepe și-un blid cu frigare.Rând pe rândVor dispărea chipurile hâdeAle mult odihnitei tale sorți.Toți ți le știmDar le vom uita
Cer hăituit peste mare,zăpada se-adună-n scoicile putrede,putrezește zăpada,marea ne umple inimilecu furtună.Doamne, apără-ne de noi!.Aici a fost un țărm rasat,muzici, vânturi prelinse,coniac amurgind în cristaleși-n saxofoane.marea le azvârle.Doamne, apără-ne de noi!.La țărmul de sudcochiliile pictorilor – ohoo! –cochiliile pictorilor, albastre,idilice,visează soarele– lumină profanatoare –sângele – marea se-ntunecă -.Doamne, apără-ne de noi!.
În clocotul nopții, șoapte.Un ceas enigmatic și albpune zgomotul lui adormit pe frunțile noastre.Dulce,tare dulce este limbajul îndrăgostiților.Pleacă singur,dar vine cu cei ce și-ar visa regăsirea.Întârzie,dar dispare mult prea devreme.Mângâierea devine umblet,umbletul devine pasăre-n inimă,pasărea devine șoaptă dorită.Frunțile noastre – aripi.