Edmond Vandercammen – Versuri.pro

Cântec Trist

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Albastru-i valul dimineața;
Așa avea și mama șorțurile
Albastre
Dimineața.
E negru valul toată noaptea
Așa avea și mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.
Valul e alb, e alb când moare:
Așa avea și mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

Pasiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pasiunea copilului pentru cer plin de stele
Deschide și închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Pești galbeni, albaștri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viața arde un dram de înțelepciune,
Mireasma vieții lui.
Întinde brațele,
Și profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leșinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpănește trupul,
Sângele, seva;
Creanga susține pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Și copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâșiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-și întoarce pânzele,
Vis stins în spațiu.
Glasul timpului face înconjurul lumii
După copacii grădinii.
Pleoapa serii cade pe ochiul lunii,
Se prăbușește ceva în răspântie:
Umbra neagră a unei păsări roșii fără aripi.

Peisaj în Odaie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mângâiem pietre în umbră,
Mâinile noastre, doar, își amintesc de un zid neclintit.
Pentru inima aceasta înclinată undeva ca un obraz
Doar pleoapele noastre luptă cu blândețe.
Se aud cântând scoici stranii
În cutia cu muzică a unui prieten;
O horă deschisă și brațe întinse
Copilei goale care mângâie miei.
Holde de grâu ondulează-n odaie
Orientându-se după un poem fără vârstă,
După o stea care își schimbă drumul
Și atât de aidoma gurii unei fete.
Iată anemona pe care o leagănă valul;
Cuvinte se destramă la înălțimea somnului.
Cine-ndrăzni-va oare să-mi trezească pasărea pe umăr?

Poet Rătăcind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când ai zvârlit odgonul către dorinți tihnite,
Ce rătăcesc pe valuri, ca umbre de plăceri,
Marea privind, ai fața întoarsă către ieri,
Și orașul în cenușă iar prinde să palpitate.

Treci pe sub vechi arcade de aventuri uitate,
Te-ncrucișezi cu vii, delirul tău e stins;
Cu vii deopotrivă și morții, pari învins,
Trudiți să-ntindeți zilnic doar pânzele visate.

Fântânii nu-i mai afli, ca-n vremuri, strălucirea,
Nici sângerarea gurii care e copt sărutul,
Nici cântul despre tine ce l-a-ngropat trecutul.
Precum un prunc ce-n van îl întoarce nălucirea.

Ce degete febrile șterg caldele imagini?
O iei pe altă cale, e strada fără soare,
Ți-e altul gândul, inima fără somn tresare,
Schimbi casa, însă chipul ţi-e altul între pagini..

Atunci te poartă vântul și umflă alte vele,
Și viața-i orizontul de gesturi inumane;
Neisprăvit lași visul ce mâinile-ți, orcane,
În seară îl sfâșie la focul altor stele.

Spicul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Spicul acesta, în vântul nădejdei legănat,
Nu știe, coasa moartea i-o da sau vijelia.
Dar, răbdător, așteaptă norocul ce-i e dat
Destinul să-i străbată și vara, și câmpia.
Își aurește taina cu valuri larg venite
Din oceanul galben ce soarele-o să nască,
Se dăruiește omului, acelui ce sortit e
Și vrea cât mai aproape de boltă să sosească.
În firava oglindă unde s-aprinde zarea,
E timpul când cicori înfloresc între albine;
Țăranul se întoarce, că simte-n timp chemarea,
Ce-i spune de e clipa când să cosească-i bine.
Și mâna lui străbate însămânțatul spațiu,
Și mâna să cosească, vrea, soarele, nebuna;
Ce zeu nu îndrăgi-va sălbaticu-i nesațiu,
Când spicu-și culcă greul de carne în țărână?

Rugă Către Arbori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E o zi în amintirea mea oprită.
Îmi amintesc de voi, mari arbori din câmpie,
Scoarțe unite-n humus și recolte,
Arbori hrăniți din febrele pământului,
Coapse greoaie chinuite de zăpezi.
Când aerul e roșu în adâncimea verii,
Sau când iarna-i aici obosită de leșiile polului,
Să fiu demn, în sfârșit,
De singurătățile trupurilor voastre.
E o zi în amintirea mea oprită.
Când toamna se culca pe pietre,
Și ploaia nu mai știe unde să-și clătească pletele,
Și umbrele noastre se caută, gură în gură,
Și morții se înapoiază din incest,
Somnuri ucise sub pipăitul nadirului,
Veșnic simțind între oasele lor cuiele lungi ale coșciugului,
O mână pe pântec rămasă,
Atunci sângerați tot sângele furtunilor
Și cald e nisipul de un somn nevăzut.
E o zi în amintirea mea oprită.
Cunună vă fac în jurul tâmplelor păsările,
Sunteți oceanul,
Sunteți fluviile,
Munții,
Bateți la ușa caselor
Urcați în cer,
Sunteți îngerii mei cu picioarele vegetale.
Alți oameni mână cirezile,
Alții plugurile navigând fără pânze,
Alții însămânțează ajutând pământul,
Alții, copiii, culeg cele din urmă spice.
E o zi în amintirea mea oprită.
De când moartea îmi umblă pe urme,
Sunteți aici înclinați deasupra emigratului,
Ce-și cântărește ranița
Înainte de a o trece
Apusului.
Sunteți aici, semne printre oameni,
Și cântați când mioarele plâng.
E o zi în amintirea mea oprită.
Pădurea – îmbătrânește pentru iarnă,
O căprioară oarbă-a rătăcit,
Suflarea ei acoperă tăcerea:
Nu-i tulburați călătoria!.
Un câine se îndepărtează,
Își caută sufletul,
Înfrângerea-i trece în nenorocire.
Sunteți ai mei până-n străfundul pământului,
Copaci care vă temeți să fiți cer,
Pe-nceata veșnicie a copilăriei mele.
E o zi în amintirea mea oprită.
Iată, câmpia își întinde oasele,
Împresoară colinele,
Se crede hotar
Și desparte apele
De la un potop la altul.
Când s-or împlini peste tot sfâșierile,
Și-oi fi mai puțin laș,
Și-oi ști de fiecare chip ce plânge,
Atunci voi vorbi aspru,
Cum trebuie să vorbești
Când cresc unghiile
Și merg în întâmpinarea cărnurilor.
Când plugarii lumii
Vor face semn oceanului
Să schimbe locul țărmurilor,
Și va înainta
Turma de valuri roșii..
Fi-veți voi păstorii lui, mari arbori ai câmpiei mele?

Ușa Fără Memorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E-o ușă ce-n tata plânge
Când eu cerșesc puțină sare
Pentru o pâine de uitare.
Cine-o închide, cine-o strânge
Cu gerul lui de nepăsare?
Cine m-alungă și nu-ntreabă
Pe care drum venii în grabă
Să mă ajungă mai curând?.
Mereu în susul meu urcând,
Tot merg, implor, mă urmăresc
– Lege-a poemului meu, grea –
În umbra care nu mă vrea.
Sfâșii zadarnica-mi chemare
Unde-amintirile-mi petrec..
Voiam numai puțină sare,
Să mă găsesc, și-apoi să plec!

Sămânța

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De taina ei sămânța-și amintește;
În palma de țăran nu cântărea
Mai grea ca taina ce din vremi pornește
Cu somn făcută și cu pulberea.
Dar iată că o rană se lărgește:
Pământul cu tot greul lui o prinde,
Și umbra, care-n leagăn o cuprinde,
Căldura pe măsura-i răspândește.
Atunci sămânța zboru-și ia și suie
Ca o insectă vegetală, – neceată? ;
Inima lumii, omul cînd o știe,
Aude-n suflul nopții cum săgeată.
Nu te gândi, sămânța nu va putrezi,
E din virtutea spicului pornită;
Memoria-i subpământeană o vei auzi,
Și-n ea-ncolțește o amintire ce-o crezi neprețuită.

Să Bei Rouă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Căldura lumii dacă-mi întâmpină dorința,
Uitând de-nmiresmatele flori ce-ncântă morții,
Merg sub copacul verde c-un fir de iarbă-n gură,
Mă-nchin la anotimpul de carne și de rouă.
Acolo-atinge ora și insula, și drumuri,
Se-apleacă pe fântână cu bunătate-n piatră
Să-i interzică setei zadarnica nădejde,
Nădejdii credincioase ca suflul sărutării.
Deschis e ramurișul la născători solare;
O văd cum se trezește pe patul ei de pleoape,
Materna uitare de sine unde se-ntinde steaua
Până la goala inima ce-i hrănită cu frunze.
Mireasma dimineții iubirea o păzește.
Dacă vă-ntemnițează sângele alte febre,
Înlăturați tăcerea în care stă să moară
Pălinda veșnicie din despărțite zile.
Nu mai amestecați memoria-n curbe obosite
De chipuri mult prea albe-n oglinzi întârziate,
Prin miile de jocuri de zbârcituri perfide,
Ca, împlinind inelul, minciuna s-o închidă.
O fată tolanită își despletește părul
Să-l mângâie plictisul din palma-mi țărănească;
Prin gene trece vântul suav al curăției
Ce-atinge bucuria și-i tulburat de pasul-mi.
Privirea-i e muiată de-o tainică lumină;
Plăcerea nevăzută în piept i se frământă,
Și limba-i e aproape, în negura-ncropită,
Închipuind în clipă rănile încete.
Virtuți de rouă, pentru săruturi dulce unda!
Se-aude noaptea care se-ntoarce să ne-ascundă.