Versuri corectate și adnotate
Iarna, printre ceața deasă, se ivesc dragele flori,Ca și ochii triști ce-n lacrimi se ivesc adesea ori;Pentru ele nu trăiește soarele poleitor,Nu le supără-n cale orșicare trecător.O, dar dacă-n primăvară, pentru sufletele vii,Cresc flori rumene, voioase, pe-nverzitele câmpii.Dulce cer, fă să-nflorească pe pământ adesea ori,Pentru suflete de toamnă melancolicele flori.
E noaptea caldă. Stelele uşoareClipesc din gene, line, depărtate.Pe iazul morii apa nu mai bate;Pe dealuri focul cel din urmă moare.Privind pe ceruri căile stelate,Adorm în lumea lor fermecătoare.În somn răsare luna gânditoareŞi umple bolta de singurătate.O simt cum trece, clară, tot mai clară,Pe-nchipuitul arc al hemisferei;O simt, dar nu o pot privi-n afară.Această nouă … Citește mai mult
Te-a zămislit blânda naturăCa pe o floare de pe plai;Din carminul rozei de maiȚi-a zugrăvit, rotunda gură,Iar din albastrul de cicoareȚi-a-nduioșat privirea vie,Așa că bine nu se știeDe ești femeie sau ești floare.La brâu te-a strâns ca pe-un mănunchiDe ramuri tinere de crinȘi nu știu ce ți-a pus în sânȘi de la sân pân-la genunchi,Că … Citește mai mult
Când a fugit către zoriNoaptea a lăsat pe floriCâte trei rânduri de salbeDe mărgăritare albe.Soarele cum s-a ivit,Razelor a poruncitSalbele de i-a adusȘi la gâtu-i și le-a pus.De-atunci orişicare floarePlânge scumpele odoare..Iar de vreţi cătaţi în zori:Veţi găsi lacrămi pe flori.
Te-am întrebatUnde-i speranța cea râzătoare;Tu mi-ai răspunsCă s-a ascuns.Te-am întrebat.Unde-i iubirea cea arzătoare;Tu mi-ai șoptitCă ar fi murit.Acum te-ntrebUnde-i mormântul ce le cuprindeȘi tu-mi spui drept:„Îl port în piept.”
Eu.Gândule, scrisoare scrisă de o mână nevăzută,Câte pagini păstrezi astăzi din iubirea mea trecută,Câte rânduri cuprind încă focul tinereții mele,Câte vorbe de iubire mai sunt scrise printre ele?Gândul.Tu ai plâns și-a tale lacrimi au căzut pe-a mele foiȘtergând slovele iubirii, slove scrise de-amândoi.Astăzi n-au rămas din toate decât rândurile-n careAți scris poate fără voie vorba … Citește mai mult
De-a pururi trist, în mijlocul câmpiei,Voinicul bou privește înainte,Cu ochii mari, cu sufletul cuminte,Ca un simbol antic al poeziei.Și parcă-ar vrea să spuie prin cuvinteCă a rămas el paznicul moșiei,Căci toți s-au dus în lumea veciniciei,Iar Lațiul e țară de morminte.Trec norii, trec, spre asfințit de soare,Înveșmântând senina lui tăcereÎntr-un mister de umbre călătoare.El pleacă … Citește mai mult