Draghita Sebastian – Versuri.pro

Sfârșit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Neliniștit, nedumerit,
Îmi dăruiesc inima dezamăgit
mâinii întinse din oglindă.
De azi chiar nu mai vreau să simt nimic,
o să mă pierd în universul meu haotic,
cu rațiunea să-mi ghideze orice acțiune.
A fost frumos cât a durat, de ce să mint?..
dar neputând să mai suporți
tu m-ai lăsat aici, pierdut în timp,
pierdut și dezlegat de toate,
mergând târâș, julit pe coate.
Nu mi-a rămas nici acel „poate”,
Doar eu, cu mine și cumplita noapte.

Alerg

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Alerg călare p-un butoi
Spre locul ce-l visez,
Alerg nebun spre lucruri noi
Sau îmi imaginez?
Alerg pe loc gândind la noi,
Să sper nu mai cutez.
Alerg și-acum gândind la voi,
Vreau să vă spun un crez.
Am alergat d-afară către mine
Și am ajuns la miez,
Am alergat așa gândind că-i bine,
Că dau d-un nou botez.
Alerg din nou,
Mă alerg în sine,
Oare mă automarginalizez?
Alerg pe jar încins, pe vine
Și spiritul încerc să îl dresez.
Alerg acum ‘napoi din centrul stins,
Oare ce cale-o să urmez?

Începutul Haosului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E pentru prima oară când ascult,
cufundată în liniștea unei camere.
Orice sclipire și fiecare scâncet din pământ,
după ce am plecat de lângă soare.
Cu palmieri imaginari creați din plutele semețe,
c-un obiect ce peste ani avea să mă învețe.
Un parazit care sădește-n mine boala,
tot el găsind câte-un răspuns prin mintea mea,
la întrebările care mă macină, mă omoară.

De Ce?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Avem dorințe, avem și vise,
Atâtea lucruri sunt promise.
Avem speranțe… mă gândesc
Nu sunt destule ce se-adeveresc.
Avem o viață ce-și urmează cursul
În funcție de cum ne pregătim discursul
În care celorlalți le spuneam
Ce-avem de gând pe-această lume.
Avem atâtea lucruri bune
Ce am putea să le oferim…
Însă noi totuși ne ferim
Să ne arătăm adevărata față,
Să lăsăm loc pentru speranță.
Cu gândul la ceva perfect
Am renunțat la intelect…
Și-așa defect după defect
A reușit să apară-n fiecare
Unul mai mic, altul mai mare
Și-apare câte o-ntrebare:
De ce să nu ne afișăm așa cum suntem?
De ce să continuăm să ne ascundem?
De ce să apelăm la camuflaje?
De ce să ne tot pierdem în miraje?

Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Hai să vorbim de moarte
Știm toți că n-o putem prezice
E-un sentiment aparte
când dimineața corpu-ți
Poate să se ridice.
O are fiecare-n parte
Și nimeni nu o schimbă
Și poți să-ți faci păreri deșarte
dar îți vezi sufletul pălind ușor
chiar în oglindă.
Și poate tu decazi
Sau poate te ridici
sau poate simți că azi
capul nu-l mai ridici
și c-o să pleci de-aici
Și-o să te numeri printre veșnici.

E Primăvara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când stai și te gândești,
Te uiți afară,
Vezi totul verde și frumos,
e primăvara.
Realizezi că tu iubești,
Și asta nu vrei să doară.
Și vezi totul multicolor
Și-ai vrea să o vezi iară,
În fața ta să apară.
Pentru c-afară tu privești
Și vezi că-i primăvara.

Ceața

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Înjur… priviri ciudate, reci
În aerul suspect de cald din 3 noiembrie
Sunt singur pe-o grămadă mare de pietroaie,
grămadă de rigoare, deci.
Și parcă-mi pare rău
Și parcă-mi e scarbă
De ce-i în jurul meu,
dar totuși mă amuză.
Ciudat cum poți să pui pe viață
Cel mai mare preț
Și în același timp să crezi
Că noi nu merităm să existăm
Căci prin prostia noastră transformăm
lumina soarelui în ceață.

O Umbră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O fată atârnată de scaunul din dormitor,
compusă din prosop, tricou și caietelul meu cu gânduri.
Ma studiază-n amănunt, iar eu…
încerc s-o înțeleg la rândul meu.
Nu are corp, dar nici măcar nu e întreagă.
O umbră din profil ce s-a format
pe un perete alb și tot privește neagră.
Dar în micimea ei, aproape ne-nsemnată,
ea mă întrece pe deplin.
Eu o să zbor de-aici, în timp ce ea nu pleacă
și nici nu se ferește,
oricine poate s-o distrugă.
Of, tu, morman de haine și idei,
a timpului neînsemnată slugă…
De ce a trebuit să te observ?
să înțeleg ce creatură sunt,
cu corpul meu făcut din mazgă!

Plus… Minus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Și cel mai mic strop de lumină mă ucide,
În mine mă închide…
Ce dulce-i suferința!
Mai nou, aceasta-mi umple ființa.
Mă simt cum pic din lumea mea
Și simt că pic într-una rea
Și nu mai pot să mă ascund după perdea
Pentru că n-o mai am pe ea… și-așa…
Umblu stingher, nebun,
Mă văd ușor, pierzându-mă în fum
Trăgând încet dintr-o țigară
Și uite… uit de scrum.
Și totuși…
O să mă-obișnuiesc cu-acea lumină
Și o să trec peste orice vină
Și o să fac să-mi fie ziua plină,
Simțindu-mă ca un miner prea fericit
Că a ieșit din nou din mină.

Singurătate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un gol imens ce se resimte parcă-n toată ființa,
Monstru hidos ce te împinge pe cărări greșite,
Și ea, cea păcătoasă, știe s-alimenteze suferința,
Și te oftici, căci parcă e o curvă ce te minte.
Metamorfoza-n care se înfăptuiește,
În forme noi ce-și fac ușor un loc în suflet,
Ca umbra neagră care simți că te înnebunește,
Sau univers întreg ce parcă-l simți că te izbește-n creștet.