Daniel Vişan-Dimitriu

Oamenii Muntelui Sacru

Doar păsările mai puteau ajunge / La turnul din cetatea dintre stânci, / Ei reușind … →

Tu, primăvara mea, cum de-ai venit / Când cerul îmi era cuprins de-o iarnă / … →

E-un țărm ascuns și nu i-am dat un nume, / Căci n-am găsit niciunul potrivit, … →

Tu îți puneai o mână / pe fruntea mea, / iar eu nu știam / … →

Îmi continui zborul. Ploaia, de-o veni, / Îmi va fi străină. Eu, mai sus de … →

Îmi e apus, şi mare, şi mi-e vis / Acolo-n gândul care mă-nfioară / Când … →

E vremea florilor de tei, / Cu păsări, fluturi și albine, / Când aerul din … →

În podul casei vechi, privind în jur, / Îmi simt în piept rumoarea unor vremuri … →

În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie / și mă întreb: “Sărutul meu, ar stinge-o, / cu … →

Te-ai arătat ca dintr-o acuarelă, / învârtejind în ochii mei culoare / pe care curcubeul … →