Crt – Versuri.pro

Ceața

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lumina unui felinar îmi bate-n geam
Frigul m-a făcut să prețuiesc tot ce am
Bulevarde goale, nicio mașină-n zare
Pustietatea din peisaje mă bagă-n stare
Eu simt căldura din răcoarea serii
Roua dimineții îmbibă pereții-n neajunsurile vieții
Răcoarea trecută prin geamul puțin deschis
E deja toamnă dar parcă ieri a nins
Aduce cu ea gândurile și regretele ultimelor luni
Nu-i las să-mi afle secretele
Să explic tuturor devenea sufocant
Nimic nu mă mai inspiră, sunt deja inspirat
Orice ar fi, oamenii care se gândesc la moarte se duc primii
Că ajungi mereu unde nu ți-ai dorit
Nu știi ce-ți rezervă viitorul, nici măcar prezentul
Trecutul e vag și-ncețoșat că refuzi tratamentul
Orice ar fi, oamenii care se gândesc la moarte se duc primii
Că ajungi mereu unde nu ți-ai dorit
Nu știi ce-ți rezervă viitorul, nici măcar prezentul
Trecutul e vag și-ncețoșat că refuzi tratamentul
E ceață peste acoperișuri de case
Pași nu se mai aud, e târziu, aproape șase
Bătaia ploii peste orașul ăsta pustiu
Straniu dar mă face să mă simt viu
Fericirea e acum doar o idee distantă
Nici măcar nu e vorba de distanță
Că drumul s-a surpat demult sub presiune
Am încercat să-l pavez cu hedonism și lipsă de compasiune
Nu m-am salvat, traseul a rămas neterminat
Determinat, s-o fac până la capăt până o să-mi recapăt
Tot ce am pierdut până acum mai puțin timpul
Măcar să o fac până se schimbă anotimpul
Viața ți-o sculptezi tu doar că nu ți-e dată dalta
Tentații, capricii devenite vicii ți-au furat viața și
E prea târziu când realizezi că nu mai poți să te oprești
Singur pe mare nici nu mai știi ce urmărești
Țărmul e departe, nici nu-l mai zărești
Pierdut între întrebări și răspunsuri fără impulsuri
Între sensuri și drumuri ce ți le alegi
Greșești, mă întrebi lucruri pe care nici tu nu le-nțelegi
Faci promisiuni cu speranța că voi uita
Așa cum a făcut el, așa cum a făcut și ea
Renunță să-ți mai pese de cei cărora nu le-a păsat de tine
Așa cum a făcut el, așa cum a făcut și ea

Apus Teatral

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La apus îmi vorbește cerul, speranța zilei de mâine
Că va fi mai bine decât ce-a fost să fie
Noaptea-mi șoptesc stelele, strada singură
Căldura unui singur felinar aprins mă vindecă
O persoană singură pe o bancă-n parc
E blocat în propriul corp ca într-un țarc
Un aer apăsător printre crengile copacilor
Un cocor călător aflat în zbor
Vânt ocrotitor ce se lasă peste oraș ușor
Apare seara
Seară de seară vezi lumea grăbită
Ca-ntr-o piesă de teatru atent scrisă cu o coregrafie potrivită
Caută liniște în gălăgia urbană întâlnită
Ordine în gândurile pline de dezordine
Lumina unei singure case pe o stradă întunecată
Îmi dă liniștea că toate o să treacă
Și dacă nu vor trece ele pentru mine
Se va bucura altul, va găsi fericire
Fericirea ce o caut și eu în lucruri simple
Dar dau doar de inspirație din amintiri triste
Ai greșit și tu că cine nu greșește
Am greșit și eu că mi-am pierdut timpul orbește
Apartamentul ăsta e plin de regrete
La masa asta mi-am scris cele mai adânci sentimente
Din trecut au rămas doar niște pete pe perete
Incomplete și scenarii incoerente susținute de epitete
Nici nu mai știu cât am deviat de la real
Ce-a fost așa și ce confund cu altceva
Un trecut ce acum pare ireal
Un gând areal ce-mi răsună clar în cap
Și tot ce am vrut a fost de fapt să scap
Să am motivația s-o iau iar de la-nceput
Am vrut să recalculez fiecare minut petrecut
Tot eu sunt și așa voi rămâne
Negativist și cu traume de la tipe fără nume
Pete pe perete readuc amintiri
Trăiri ce acum par iar vii
Ce va fi e păcat că nu vom ști
Doar momente în care ne putem gândi
Și iarăși răzgândi doar ca să ne dovedim
Cât de mult putem greși
Pete pe perete readuc amintiri
Trăiri ce acum par iar vii
Ce va fi e păcat că nu vom ști
Doar momente în care ne putem gândi
Și iarăși răzgândi doar ca să ne dovedim
Cât de mult putem greși

Drumul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mulți se îneacă constant
Într-o mare alambicată de căcaturi neasumate
Staturi neintegrate, state destrămate, stat pe banii unor primate oprimate
Imagini imprimate duc la gânduri deformate
Minți furate, fapte consumate și trăiri uitate
Toate lăsate-n noapte, își pierd din intensitate
Trepte inexistente spre concepte coerente
Trepte inexistente într-o societate bolnavă fără sentimente
Că ăsta-i doar începutul, începe declinul
Pentru că nu totul are legătura cu destinul
Să cumpere e singurul lor țel în viață
Personalitate mai subțire decât o sacoșă din piață
Pe vremuri trebuia să scrii să pari interesant
Acum îți trebuie doar pinul de la card
Mândria că taică-tu a făcut ceva
Nici nu vor să ajungă cineva sau undeva
Speriați de originalitate, nu se pot autoobserva
E vorba de cum vezi ce crezi ce auzi
Îți răcești gura pe urechile unor surzi
Principii principale ca orgoliul
Una e regina, altul e pionul
Unul e regizor, tu ești doar actorul
Dar până să am așteptări, trebuie să fac ceva cu mine
Să trec prin schimbări
Nu ar trebui ceva prea mult schimbat sau complex modificat
Doar anumite chestii simple, principii, moduri de gândire
Treburi ce te ajută la conviețuire
După ce am dat marea pe marea capitală
Am crezut că am nevoie de cineva ca să mă simt acasă
Încet, încet am realizat că nimănui de fapt nu-i pasă
Griul rece al orașului amplifică starea
Cum că nu însemni nimic, mi-am zis poate nu e calea
Corectă cea pe care am pornit
Dar nu m-am oprit, am ținut-o-n față fără să primesc nimic
Îmi place să cred că am ajuns mai matur
Până data viitoare când mă trezesc din nou mahmur
Principii principale ca orgoliul
Una e regina, altul e doar pionul
Unul e regizor, tu ești doar actorul
Schimbă rolul
Principii principale ca orgoliul
Principii principale ca orgoliul
Principii principale ca orgoliul
Principii principale ca orgoliul
Schimbă rolul

Abstractizare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Viața-i ca un tablou cu multe griuri colorate
Amintiri vesele presărate prin mediocritate
Prin comparație le fac mai dese și mai vii
Ai putea să le pictezi cum vrei tu dar nu știi
Cum să nu ajungi murdar pe mâini până termini
Doar așa poți schimba ceva ce nu pare simplu
Și până la urmă determini
Că cel mai mare inamic al tău rămâne timpul
Mintea-mi colorează blocurile gri
Creează răsărit din apus, dăinuie amintiri
Privighetori în zbor evadează din ale minții închisori
Copaci cu flori multicolori, nuanțe ce au fost uitate
Luminează străzile mai tare decât soarele
Pictează în zare păsări călătoare
Dau culorile apusului și căldura răsăritului
Mă fac să uit de răcoarea serii, de fantomele trecutului
Acceptarea e doar prima fază a tratamentului
Muzica din căști îmi fură liniștea momentului
Îmi schimbă priveliștea, mă face să văd pajiștea
Să-mi acopăr neliniștea, să uit grija
Frica te ferește de viață, nu de moarte
Te-ai obișnuit să lași fapte neterminate
Nopți cu griji neîncetate acum par departe
Persoane fără de care nu puteai să trăiești sunt distante
Sentimente ce te modelau acum sunt uitate
Aruncate după vechi principii, stereotipii
Peisaje colorate ce acum par moarte
Ca luna-n noapte, e departe
Gânduri plecate
Pe solul umed și rece un felinar bate
Că e ploaie sau roua dimineții, aceeași concluzie
Consecința e doar rodul minții tale
Și totuși timpul trece, liniștea nopții tot apare
La finalul unei zile gălăgioase cu soare
Ca iarna după ultima ploaie de toamnă
Amară, care te-a prins iar pe afară și e seară
Zgomotul unei mașini ce trece pe șoseaua goală
Printre bălțile cu apă și totuși e acalmie generală
Și timpul trece, nu te așteaptă
Și orice ai face el tot te lasă rece

Furtuna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Izolat dar printre străini ce nu știu ce vor
E un peisaj asemănător, nepăsarea oamenilor
Trăiesc de parcă n-o să mor într-o barcă vâslind ușor
E o luptă, dar lupta adevărată se dă în interior
Aud cum valurile se lovesc tare de lemn
Ce și cât pentru lume însemn?
Viața-i doar un ocean în care încerc să nu mă afund încet
E atât de liniște, nu mai aud niciun sunet concret
Că seara ajung acasă, las plasa pe masă în garsoniera închiriată
Mă gândesc cu groază că n-am loc să fiu tată
Agitat și fără bani dar mereu cu ceva de plată
Mă seacă această lume depravată
Departe de amărăciunea realității umane
Ore după ore, singura alinare e-n visele tale
Ordine după ordine te dărâmă ca un val
Nici nu mai vezi linia de final
Căldura siguranței financiare învelesc oamenii în nepăsare
E frig, e frig tare
Dar eu privesc spre orizont nepăsător, trăiesc de parcă n-o să mor
Sper să nu mă prindă cel de mâine zor
Tot în valurile astea de care am încercat atât să mă feresc
Dar într-o vază la un moment dat toate florile ofilesc
Măcar acum simt că trăiesc și prețuiesc
Ce am avut până acum, mulțumit oarecum
Nici nu știu cum am ajuns aici
Plutind în neant fără indicatori logici sau lozinci care să-mi pună piedici
Fără frici sau limitatori fizici doar psihici
Valuri de critici, haosul din ordine
Doar eu și cu mine
Poate era mai bine înainte
Nimic să mă reprezinte, nici eu nu reprezint pe nimeni
Hainele îmbibate în apă și regrete mă trezesc la realitate
Nu mă opresc, vâslesc fără ca vreun gând să mă sape
Dar observ în zare o furtună ce-și face loc printre nori
Schimbare rapidă de stare ce-mi dă fiori
Am mai trecut prin asta îmi zic deseori
Nu mai e gândire ci doar instinct de supraviețuire
Mă întind pe spate resemnat
Acum cuprins de ploaia rece, abandonat
Simt cum totul parcă acum s-a terminat
Închid ochii, aștept inevitabilul impact
Îmi răsună în cap oamenii care-mi ziceau cum o să se termine
I-am ignorat, pe atunci știam mai bine
Liniștea mă cuprinde, liniștea mă inspiră
Sentimente peste raționament se alipiră
Dar de data asta nu cred că mai scap
Epuizat și psihic extenuat, incapabil să mă mai opun curenților și vocilor
Un ultimul fior ce se-ncolăcește ușor
O ultimă adiere, un fel de la revedere
Sunt deja mort oricum poate eram și până acum
Realizarea doare cel mai tare, totul se face scrum
Post scriptum

Indiferent

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De-abia după ce faci tot ce-ți propuneai
Realizezi de fapt ce-n acest timp voiai
Nu poți vedea cerul dacă ții capul în pământ
Îndopat cu informații ce te-au scurs de discernământ
Strângi bani doar că toți știu codul seifului
Te crezi în vârf dar ești la poalele muntelui
Degeaba, ca mașinile electrice
Ceva tot trebuiau să fabrice, să se consume
Zero emisii din partea omului de rând
Zboruri private zilnice pentru ecologistul din vârf
Planuri mari, corupție din partea altora și tot repetai
Fără penali, mințeai în tot ce făceai, discriminai
Descriai ce va urma în campania ta
Masca falsității, sursa tumorii ce ne cuprindea
Memoria noastră scurtă vă ține în funcții
Ciclu infinit repetat odată la fiecare generație
O nouă pagină reambalată de imitație
Nimeni nu te întreabă când ajungi acasă târziu sau devreme
Lasă-ți ideile în coșul de la mega, e mai simplu fără ele
Ignori cum trec zilele, cât ei acoperă urmele
O mână de muți cu idei țipă la o mare de surzi
Ți-ai tăiat cablul și te faci că nu-i auzi
Paturi fără oameni și oameni fără paturi
Straturi peste straturi și totuși se caută substraturi
Mă satur și admir evoluția prin capitalism
Cu ocazia de a mă uita după lucruri pe care nu mi le permit
Acum pot muri de foame într-o capitală europeană
Dreptul la protest e doar o glumă proastă
Ia niște democrație în plasă să duci și acasă
Când nu ne mint alții, o facem singuri din obișnuință
Față de ei pe tine chiar te așteaptă o sentință
E dreptul tău să spui ce crezi și al meu să nu-mi pese
Ai grijă ce spui și ce mănânci între mese
Vrei să faci așa multe încât nu mai faci nimic
Te consolezi cu faptul că erau stelele așezate prost cosmic
Ai pretenții mari dar ești atât de mic
În universul ăsta nu reprezinți nici măcar un pic
Credeai că oferi multe când nu ofereai nimic la schimb
Cum ai acces la net și totuși nu scrii corect
Indignat după ce ești corectat direct
Nu știi nimic când ai impresia că le știi pe toate
Nu cunoști nici întrebările în totalitate
Atâtea variabile, procente nefavorabile
Visul american orbește bombele ce cad pe Vietnam
Alte victime colaterale distruse în scop umanitar
Binele comun ascuns după zidul intereselor proprii
Că totuși am rămas datori pădurii și apelor
Așa-s toate, printre fapte, nedreptate și ființe terminate
Adormim seara uitând de toate înveliți în nepăsare
Nu vezi mesajul nici dacă ți-l scriu pe pleoape
Cauză – efect, o buclă repetitivă în manifestarea realității
E doar firea umanității, păstrarea unității
Ciclu infinit bine definit în absolut minut cu minut
Ciclu infinit, e doar un ciclu infinit
Ciclu infinit, e doar un ciclu infinit

Materie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Subiecte ușor de abordat, la fel de ușor de abandonat
Imaginate, disociate, că mintea umană e slabă
Fascinată de căcaturi pe care n-ar putea să le facă
Subiecte simple repetate la infinit
Diluate atât de mult, orizont mărginit
Evoluția nu-nseamnă neapărat schimbare
Punem preț pe prea multe chestii fără valoare
Cine decide ce este sau ce a fost relevant vreodată
Diluarea materiei în drumul spre relevanță
Rămâi fără substanță
Materie primă absentă-nlocuită cu aroganță
Nu ieși din rând, nu ieși din tipar
E ceva uman, grotesc, cum nu vreau să par
Suntem tot una cu universul nostru
Totuși nu știm ce se află înăuntrul nostru e dezastru
Și ne închidem mințile în siguranța minciunilor pentru ochii lor
Contează mai mult decât a noastră părerea lor
Ne repetăm idei până credem că devin adevărate
Le propagăm prostește după mai departe
Apoi ne lăsăm influențați ușor
De norii care vin și trec în zbor
Trec zile, luni, ani și nu ne punem întrebări
Că de abia târziu realizăm cât însemnăm
Ce însemnăm
Ignorăm și uităm tot ce ne făcea pe noi, noi
Plecăm, aruncăm idei ca pe gunoi
Mă întreb apoi ce a mai rămas
Nu știu și nici nu vreau să știu, stau retras
Îmi recalibrez liberul arbitru ca un compas
Invenție mitică, stare critică penibilă
Privit din spațiu totul pare mic sau poate chiar este
El iubește ceva ce nu-l prețuiește
Animalele mișună libere într-o falsă libertate
Neintegrate, niciuna nu face parte din societate
Partea întunecată a lunii prefațează masca lumii
Țipă în șoaptă ca să nu-ți deranjezi vecinii
Era neafectat de timp că trecuse deja prin toate
Conservarea impulsului de a le mai face odată în alte perioade
Dar totuși îndatorat de el că-l primește cu porția
Analizează tot ca să-i înțeleagă semnificația
Că cine pleacă nu mai are șansa s-o ia de la capăt
Necunoscut de trecut, uitat de viitor
Prea slab pentru a face ceva notabil ulterior că-i delăsător
I-a rămas doar să mai scrie poezii
Să se deschidă în fața lumii, împotriva firii
Ce nu avea își dorea, ce deținea nu prețuia
Focusat pe lucruri mici pe pilot automat trăia
Te hrănești doar din minciuni
Lucruri pe care vrei tu să le auzi
Frica că aparțin unui neam de fricoși
Fuga de moarte vă face credincioși
Oameni anoști, ești unul dintre ei, te recunoști
Totul poate fi înlocuit, inclusiv tu, totu-i oscilant
Te-ai depersonalizat
Până și credința-n oameni te face slab
Dar nu există leac pentru năravul căpătat
Nimic din ce ai nu mai este de folos
Orice ai face nu te uita în jos

Lumea Visului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am o fantomă ce mă tot urmărește oriunde aș merge, îmi vorbește.
Ia lucruri din trecut și mi le tot reamintește.
Le propagă și le răspândește.
În permanență măcinat de existență,
De gândul că nu-i suficient și că-i totul de aparență.
Îmi dictează orice mișcare, parcă-i un regizor ancorat în realitate.
Apare de fiecare dată când pare că e bine,
Readuce în minte detalii ce păreau uitate,
Lăsate într-un colț al minții mele, păstrate.
Pe fundal, televizorul mă-ndeamnă la fericire,
Acoperit de facturile ce mă afundă-n sărăcire.
Un milionar întreabă ce-i cu atâta tristețe.
Poți fii cât de nesimțit vrei dacă o zici cu politețe.
Toată lumea arată cu degetul, dar nu oferă vreo rezolvare.
Lume atotștiutoare, pune punct în loc de semnul de întrebare.
Depresia e doar un gând, o faci voit.
Aude cel ce e învățat la cerșit de mic.
Atât de afectat încât nu mai simte nimic.
Zgomot de fundal ce bate ritmic.
Ignoranță provocată de un sistem ce nu pune preț pe educație.
Zero direcție, e doar o obligație transmisă din altă generație.
El și-a dorit să fie cel mai bun din clasă,
La treizeci a clacat până a rămas fără casă.
Un alt număr într-un grafic,
Abandonat într-o mare de mașini ca în trafic.
Cum poți adormi seara când lași ceva pe mâine
Care devine poimâine și apoi răspoimâine?
Cum te uiți în oglindă când altcineva a făcut ce voiai
Doar pentru că ai amânat-o și procrastinai?
Viitorul nu poate fi oprit, dar poate fi construit,
Modificat după bunul plac dacă ai mult timp de investit.
Sinestezia descrie viața mea pe scurt,
Tot ce am auzit, simțit, văzut de când am crescut.
Tot ce a trecut prin scut, descrieri vagi,
Cât să faci oamenii să creadă că te cunosc, așa-i atragi.
Trăiesc cu frica de a ajunge să uit
Bazele pe care m-am format și m-au alcătuit.
Mai demult nu mă mulțumeam cu nimic,
Nu vedeam panoramic, focul ardea dinamic.
Oameni triști în spatele unor poze vesele,
Oameni goi ascunși după niște poze colorate.
Cineva îmi spunea că ține la mine odată,
Așa că am ales să nu mai am încredere niciodată.
Acum sunt mai bine, nu mai e lume care-mi amintește,
A fost nevoie doar de o cădere psihică ca să trec peste.
O simplă pauză de la viața mea normală,
Un alt naufragiu pe marea învolburată.
Poate am avut noroc până la urmă,
Mă îmbarc din nou, sper să nu fie doar efectul de turmă.

Târziu În Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un fior apăsător ce persistă până-n zor
Nepăsător îmi zice că n-o să ajung nimic până mor
Întorc perna pe cealaltă parte, trag pătura pe mine ușor
Nu l-am ascultat, dar a continuat chinuitor
Mă ridic din pat, nimeni pe vizor
Zgomotele veneau de fapt din interior
M-a stresat zi de zi dar tot nu am cedat
Am rămas la suprafață, nu m-am înecat
A tot persistat și frustrări s-au acumulat
Acum mai irascibil dar doar cu mine, cerul tot mai întunecat
Nu-l pot lăsa să mă termine, eu l-am creat
El a crescut ușor la mine-n cap, m-a acaparat
M-am pierdut și mai tare străduindu-mă să rămân calculat
Am stat izolat, anxietatea s-a dublat
Cu ideea m-am consolat și am încercat
Să fac să rămână ceva în urma mea modelat
Nu mi-a păsat de rezultat
Totuși drumul e la-nceput, nu s-a încheiat
Cât de mult poate să-mi vorbească liniștea
Să fie chiar așa de negru cum credeam
Inconștient închideam drumuri
Deschideam uși, scriam versuri
Legam sensuri, dădeam esențe-n divergențe
Retrăiam experiențe împărțite în secvențe
Scoteam în față tristețea și regretul
Îi pictam măreață frumusețea, creionam portretul
O aranjam pe foi, o umanizam apoi
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Devinese aparent doar după falsele concepții
Cât erai de falsă când ridicai pretenții
Când toți sunt absentul fii tu prezentul, perfectul
Viitorul nu va depăși niciodată trecutul
Momentul a fost și n-o să mai fie
Pentru mine singura ce ținea o amintire vie
Când toți sunt absentul fii tu prezentul, perfectul
Viitorul nu va depăși niciodată trecutul
Momentul a fost și n-o să mai fie
Pentru mine singura ce ținea o amintire vie
Erai totul, deseori potopul, focul, locul
Mijlocul prin care simțeam că-mi fac norocul
De asta am ales să scriu ce-mi amintesc pe hârtie
Poate o să-mi reamintești tu din nou, cine știe
Poate o s-o consider doar o amintire prost înțeleasă
Nu mă lăsa să plutesc în deriva asta des aleasă
Mă acaparează prostesc sentimente repezi
Văd că încerci totuși, de ce nu mă vezi?
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină
Pagină cu pagină
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină
Pagină cu pagină

Circularitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi pare rău dacă n-am devenit ce ai vrut
Încă țin minte ziua și cât a durut
Și nu sunt sigur dacă sper să existe ceva acolo sus
Un presupus loc unde nu este vreun apus
De unde să mă privești cum am evoluat și m-am schimbat
De zece ani tot încerc să mă zbat și să răzbat
Am încercat pueril să mă fac plăcut de toți
Cum ai încercat și tu dar am înțeles că nu poți
Că nici primăvara nu-i apreciată de toată lumea după iarnă
Unii obișnuiți cu frigul, nu se mai gândesc la vară
Alții cu căldura, nu duc lipsă materială
Și nici tu nu ai vrut multe de la viață, chestii simple
Exact ca mine și încep să te înțeleg din ce în ce mai bine
De pe când toți erați la fel, la fel de săraci
Când nu conta haina pe care o îmbraci
Îmi lipsesc multe lucruri neapreciate la vremea lor
Cred că ăsta-i cu adevărat dor, regret și mă întreb
Până când vor fi lucrurile uitate din trecut
Mai trece o toamnă, deja îi ducem pe cei mici la școală
Mai trece o iarnă și așa încă un an
Rănile nu se vindecă, nici nu vor dispărea
Totu-i circular, se repetă într-un ciclu infinit
Fiecare vrem să schimbăm ceva crezând că-i finit
Dar nu-i nimic, ajungem cumva să-nțelegem
Dar până atunci ne ardem, ne consumăm
Ne credem nemuritori, de neînfânt
Până suntem aduși cu forța cu picioarele pe pământ
E o buclă infinită ce se aplică-n spațiu timp
În permanență-n fugă-n contratimp
Ultimele amintiri rămase sunt înconjurate de paturi goale
Fericirea consta în câteva vizite din ce în ce mai rare
Și totuși pare, că iubirea se transformă-n nepăsare
Chiar dacă doare, e doar acceptare
Recunoscând momentul, știind deja ce urmează
E doar incertitudinea datei care te apasă
Tresăream la fiecare telefon
Căprioara din bătaia farurilor, barca în fața valurilor
Aștepți fără pic de control asupra faptei
Se apropie finalul luptei dar nu vrei să accepți
Zâmbete false, gânduri pozitive îți tot repeți
Îmi pare rău că poate n-am devenit ce ai vrut
Oricum te-ai fi bucurat că am făcut ce mi-a plăcut
Și nu mai sunt capabil să mă mai uit în sus
Că de fiecare dată când o fac devin indispus
Simple alegeri din trecut acum prind contur prematur
Singur iau decizii nesigur, cum va fi ne spune cadența
Ea delimitează absența și prezența
N-am vrut să fie așa, dar cine a vrut
Poate data viitoare o să te prețuiască timpul mai mult