Alexandru Philippide – Fluturi În Zadar

Am început să mă despart de mineMă simt mai liniștit. E frig. AfarăNu știi: e toamnă, ori e primăvară.Iar plouă? Nu. E vânt pe străzi. E bineC-am început să mă despart de mine.M-am săturat de mine până-n gât,Privesc în suflet, casc și mi-e urât,Mă plimb prin mine ca un exilatȘi mă cutreier iar în lung … Citește mai mult

Alexandru Philippide – Glasuri

De unde vin? De unde se coboarăÎn mine nălucirea lor adâncă?Vor fi rămas din vremi de-odinioară?Se smulg din vremi neîmplinite încă?Câte tăceri s-or fi topit în ele,Că sunt atât de limpezi și de pline!Făcute-s printre înalte bolți senine,S-alunece pe lungi priviri de stele.Din stele chiar vor fi venind! Sau, poate,Un băștinaș din alte lumi străbate,Cercetător, … Citește mai mult

Alexandru Philippide – Proclamație

Viața-i râul acesta cu ceru-ntors pe dosPe care îl beau boii blajini, cu gâtul gros,Unde noaptea se scaldă stelele și strigoii(Și cerul nu-i cel răsfrânt, pe care-l beau boii).Cerul de sus? Poveste care-o spui când te culci.Viața-i făcută din fulgere și cenușăȘi, când o muști, cu gust sălciu ca o scorușăPe care o mănânci putredă, … Citește mai mult

Alexandru Philippide – Astralis

Oglinzi! Adânci firide fără fund,În voi statui de stafii se ascund!Pe apa voastră cu fiori de stâncăUn zbor de vechi priviri plutește încăȘi-alunecând din gol, în voi coboarăNăluca vremii de odinioară. Pe drumuri care vin din nicăieri,Din toamna primăverilor de ieri,O, veșted vis, te-ntoarce mai curândDoboară-n mine viața, simț și gând,Și potolește-mi sufletul flămând.Prin lumi … Citește mai mult

Alexandru Philippide – Incomunicabilul

Din craniu mi-au lăsat doar o fâșie,Un ciob ca să-mi servească de suport;Și-acum, zbârcit și puhav, pe tipsie,Stau la hotarul dintre viu și mort.Cu vinișoare fine mă legarăDe-o inimă de gumă, de bronhii de oțel.Un sânge care nu-i al meu strecoarăÎn mine-o existență fără țel.Aud fără ureche și văd fără privire,Așa cum simți în brațul … Citește mai mult

Alexandru Philippide – Ausonius

Ausonius, poet cu dulce numePe când erai magistru-nBurdigala,SoareleRomei asfințea în lume,Și barbarii își începeau năvala.Dar tu, cu strălucire slujindEfemeridei,Vorbeai în hexametrii de vinuri și de stridii.Papirusuri cu stihuri strângeai în besacteaȘi petrecând domoale zileDescopereai apropieri subtileÎntre o roză tânără și-o stea.Era un veac crepuscular acelaÎn care limpede cântaiMosellaȘi cei din urmă dafini elini sădiți laRomaÎși … Citește mai mult