Alain Bosquet – Versuri.pro

Cântec de Dragoste

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Eu sunt soarele tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt aerul tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt apa ta și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt pâinea ta și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt somnul tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt…

Între Mâinile Noastre Gângania Moare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Între mâinile noastre gângania moare –
era un proverb dezamăgit.
Sub ochii noștri platanul se spânzură –
era un poem
ce se-mpotrivea cuvintelor noastre.
Trebuie să ne coasem buzele
și să ne pedepsim melodiile.
Mai târziu, fraților:
stuful, rândunica de noapte,
marmura, catifeaua
vor găsi pentru noi
un grai nou-nouț.

Mă Puteai Citi Oricum M-ai Fi Deschis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mă puteai citi oricum m-ai fi deschis:
Îmi desenai pe genunchi
țări călătoare,
apoi mă răcoream sub pleoape.
Cântecul aortei mele
era cântecul cascadei.
La deșteptare strigam: „Traduce-mă!”
Sau, patria mea era tatuajul.
Toate acestea se petreceau însă
în veacuri falsificate.

Tu Ești Obiectul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Tu ești obiectul,
ideea ce-l înfrumusețează,
conceptul care-l ucide.
Ești răspunzătoare
de fularul acesta galben,
ca de o crimă pe pragul unei grădini bătrâne.
Când tu numești
azurul, marea, ciclonul,
le împiedici să fie libere.
Cuvintele tale,
arsuri de fier roșu pe umărul neantului.
Tu denaturezi,
înțelegând prea mult.

Când Pătrunzi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când pătrunzi
în adâncul tău,
orbită de sânge,
ca și cum în ceață
ai strangula din greșeală un zeu,
nu descoperi nimic, nici carne, nici suflet,
ci o neliniște cu plumbul ei,
și, prea aproape de inimă,
lipită de cuget,
tu supraviețuiești, fie și un sfert de clipită,
doar ca să te închipui un diftong
în miezul unui poem.

Ce Curte Făceam Peninsulelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce curte făceam peninsulelor.
Ce credință juram
crizantemelor de noiembrie.
Cum ne căutam capitala
printre peștii greoi și bunele tristeți.
Ce nume vesele dădeam
neantului, memoriei,
îndrăznelilor de dimineață.
Cum țineam metamorfoza
la mare cinste.
Tu trebuie să hotărăști
că imanența este un cristal.

Voi Scrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Voi scrie acest poem
ca el să-mi dea
un fluviu dulce
ca aripile tucanului
voi scrie acest poem
ca să-ți ofer o auroră
când cade noaptea
între grumaz și subțioara ta
voi scrie acest poem
ca zece mii dintre castani
să-și poată prelungi vacanța
și pe oricare coperiș
să se așeze o cometă
voi scrie acest poem
ca îndoiala lup bătrân
să plece-odată în exil
și obiectele să-nceapă
iar lecțiile lor de canto
voi scrie acest poem
pentru-a iubi ca-ntr-o uimire
și-a respecta ca-ntr-o uitare
pentru a fi demn
de impalpabil de necunoscut
voi scrie acest poem
mamifer sau pădure
nu mă costă nimic
mi-e tare scump
mai scump ca viața.

Rolul Scribului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu sunt autorul acestui poem,
ci simplul lui scrib
care l-a tradus dintr-o limbă necunoscută:
am comis atâtea greșeli
și atâtea răstălmăciri
că nu-i chip să mă ierte.
Stau lângă el, harnic, atent:
are nevoie de-o virgulă,
de-un sinonim rar?
Cu toate aerele lui de mare senior,
pretinde că-s parazitul său.
N-am să insist:
plec aiurea ca să poată atrage
alți poeți,
alte victime.

Repetiție Generală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

După ce-am învățat amorul
odată cu greaca și cu latina,
la optsprezece ani mi-am zis:
„Ca să devii adult,
acceptă ideea morții”.
Mi-am organizat așadar funeraliile
cu mult antren.
Tata m-a înțeles.
Cât despre mama,
a vărsat un potop de lacrimi.
Drăguțele mi-au adus flori:
una era tristă;
alta se gândea: „Bine c-am scăpat de el”.
Profesorii au dat vina
pe spiritul meu bizar.
Camarazii au aplaudat:
așa le trebuie burghezilor,
farsa asta lugubră.
Grație ei, cred, am trăit mai lucid,
o jumătate de secol.
Dar azi,
uneori, spectacolul acesta mă înspăimântă.

Cascadele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cascada ne-a furat azi-noapte
Orașul, holda din câmpii,
Și – saci plângând de grâne coapte –
Vândut-a cârdul de copii.
Ne-a smuls cascada-n zori aproape
Spinarea, gândul l-a-necat,
La mâțe ne-a dat graiul ca pe
Un os la stele aruncat.
Ne dă-ndărăt la prânz cascada
Zarea, ținuturi trei, o sută
De mahalale și grămada
Leproșilor, orfană, mută.
Ne pune-apoi cascada-n silă
Să ne culegem goale vise,
Pieptul și fața inutilă,
Uitarea, vorbe sinucise.