Versuri corectate și adnotate
Când ai să fii silită să mă abandonezi,Chiar de-ai să simți în suflet, neîncetat, iubire,Nici când mă vei lăsa, să nu mă întristeziȘi nici să nu-mi vorbești de-a noastră despărțire!Aș vrea chiar din ajun, când soarele-o apune,Să sorb minutul ultim în dezmierdări prelungi,Iar ceasul despărțirii, fatal, când va să sune,O cupă cu otravă tu să-mi … Citește mai mult
De-mi spui: «Să-mi pieri din faţă!.. » eu te ascult îndată,«Din inimă să-mi pieri!.. » te-ascult, dacă-mi vei spune:«Să pieri din gândul meu!.. » Aceasta niciodată!Memoria, nici eu, nici tu, n-o vom supune.Cu cât mai lungă-i umbra când de departe vine,Şi tot mai larg e cerul îndoliat ce-l lasă.La fel, cu cât făptura mi-o-ndepărtez de … Citește mai mult
Cuvântul a devenit trup și iarăși de la începutTrupul tău, omule, va deveni cuvânt.Traduceri – Nicolae MareșAdam Mickiewicz – Versuri alese
Pe omul înțelept îl recunoști dintr-o mie:Face întotdeauna doar ceea ce știe.Traduceri – Nicolae MareșAdam Mickiewicz – Versuri alese
Diavolul de s-ar putea pentru moment înălțaFiți siguri că-n aceeași clipă în cer s-ar vedea.
M-a și cuprins regretul! Ce-i oare?Sunt în prag,Mă-ntorc iar în lăcașul pustiu și-atât de drag,Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăcițiTot vor să mai salute acești pereți iubițiCe-atâtea dimineți și nopți atât de multeSuspinele-mi deșarte știură să le-asculte.În geamul ăsta, seara, adeseori am statPrivind, făr’ să știu bine la ce m-oi fi uitat,Apoi plecam, sătul de-același … Citește mai mult
O, voi, contemporanii cu-ai Litvei mândri cneji,Copaci de prin Ponara, Şwitez şi Bialovej,Ce umbra v-aţi zvârlit-o prin codrii Cuşelov,Pe fruntea-ncoronată a marelui MindovŞi-a groaznicului Vitens, precum odinioarePe marele Ghedimin, ce-n culmile ponareMergând ca să vâneze, la foc dormi pe-o blanăDe urs, vrăjit de dulcea cântare lituanăA marelui Lizdeico ce-n pâlnia urechiiCu şopot îl furase ca … Citește mai mult
În vorbă-i dorința, în muncă-i puterea,Mai grea-i o zi de trăit decât o carte de scris.Traduceri – Nicolae MareșAdam Mickiewicz – Versuri alese
Fragmente II.Când, slab, elanu-i simte copitele prea grele,Când iepurele simte că sângele-i se-ncheagă,Când șoimul nu mai vede, când cerbul n-are vlagă,Când vulturului, ciocul, ca arcul coroiat,I-e gata să se-nchidă pe veci, în dumicat,Atunci, spre cimitirul acesta vin să moară;Rănită sau bolnavă, chiar cea mai mică fiarăDă fuga, ca aicea, în patrie, să piară.De-aceia-n codru, omul … Citește mai mult
492.Sar oaspeţii; Notarul cuprins de groază tace,Sări şi Prezidentul în grabă să-i împace;Pe Conte, Telimena de-o parte-l ia, spunând:„Notarului, soţie eu încă nu îi sunt,De vrei să-mi stai în cale, vei fi răspunzător;Răspunde-mi deci pe dată şi scurt, cuprinzător:De mă iubeşti, şi inima-ţi este neschimbatăEşti gata de nevastă să mă iei şi pe dată.500.„Chiar … Citește mai mult