https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/a-e-baconsky-pan-suferindul https://versuri.pro/a-e-baconsky-pan-suferindul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=87861 →]]> Sus, în orașul efebilor,
Pan suferindul – sus
ploile scot
ochii verzi ai copacilor.
Dansul lichid, șerpuit
umblă prin ochii bolnavului –
trupuri mereu mai albastre
și biciuie carnea.
Și din fiece fluier al naiului
ies uriașe omizi – dar nici una
nu-și mai întoarce spre dânsul
unicul ochi.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-pan-suferindul/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-abendland https://versuri.pro/a-e-baconsky-abendland#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4227 →]]> Dans al cetăților obosite, crepuscul roșu, Abendland… agonia ticăloșitelor neamuri
sufocate în aur și purpură veche. Mercenarul străin călărește seara pe colinele solitare,
visând jaf și incendii – destul vouă! Cuvintele-pești, moarte pe ape albe, meduzele infestează
istoria. Animale și păsări de pradă pe steaguri se schimbă în hiene și corbi. Iarăși mă
voi întoarce-n pădurile mele, 1000 de ani până când va trece avalanșa absurdă. Hoardele,
vântul a și început să miroasă a carne crudă sub șeile cailor, vântul stepelor, miros de
scuturi de piele.
O, catedralele, quattrocento, barocul, o, viitoarele săpături arheologice în
timp și în umbra de pe acum învinsului
Apostat.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-abendland/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-undeva-in-intuneric https://versuri.pro/a-e-baconsky-undeva-in-intuneric#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4243 →]]> Și în cele din urmă ziua se duce târând după ea
Undeva în întuneric un amalgam de senzații și gesturi,
Cuvinte spuse, imagini, acte reflexe, gânduri, un dialog
Cu un necunoscut cu un vecin sau cu o persoană
Imaginară – o idee care ți-a fulgerat o clipă
Când ai văzut gazeta, automobilul, vitrina sau câinele –
Târând după ea ceea ce crezusei că vei face și n-ai făcut,
Dar și tot ce-ai făcut, ce-ai primit, ce-ai dat sau
Ai fi vrut să dai și nu vei mai da niciodată –
Ziua se duce și tu, nepăsător și lucid proiectându-te
Grandios în propria ta oglindă, gonind pe iluminate
Bulevarde și luând în faruri picioare frumoase și
Urându-i mecanic vecinului o seară plăcută și
Coborând la
Big
Eden sau la
New
Eden sau la
Old
Eden
Ești bucuros că ziua se duce târând după ea
În cele din urmă întregul balast și totul
Sună frumos, numai acel undeva nu poți să-l uiți,
Acél undeva în întuneric unde te așteaptă
În cele din urmă toate lucrurile cu care ziua se duce
Târându-le după ea.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-undeva-in-intuneric/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-iarna-stravezie https://versuri.pro/a-e-baconsky-iarna-stravezie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4259 →]]> Iarna străvezie fără zăpadă, păsări de zi
și de noapte, brazi de
Crăciun, artificii – nu vei găsi
niciodată undeva în vreo țară această liniște grea
și-această reconfortantă amnezie.
Orașele
stau închise hermetic lăsând călătorul să lunece
pe carcasa de sticlă, asemeni fluturilor nocturni –
dar tu n-ai venit ca să vezi, ci să uiți,
să rămâi suspendat luni de-a rândul
între necunoscute hotare unde oamenii nu ajung
decât rareori noaptea și pentru prea puțin timp –
și de aceea piatra ți-a fost de ajuns – spațiul
aurul risipit pretutindenea singurătatea tăcerea
pe fondul sonor al unui vuiet surd neîntrerupt
și tu între toate măsurându-ți viața
pe jumătate trecută – o viață poate nu pe de-a întregul
a ta, poate că o parte din anii duși i-ai fi trăit
cu totul altfel, dar acum e mult prea târziu.
Clopote.
Păstorul suedez oficiază în biserica învecinată
în parcul din spatele casei coboară trei corbi
și tu te gândești la plecare cu inima strânsă
ca și când pe un elegant transatlantic ai privi
cum se-apropie țărmul.
Dar țărmul ești tu
cu toți bătrânii tăi cu toate pădurile și mormintele tale
de-atâtea ori jefuite – nu mai rămâne decât
o suită de forme, tipare oarbe în care torni mereu
o ciudată materie, tot ceea ce porți cu tine
oriunde te-ai duce – tot ceea ce-n alte graiuri
nu se poate rosti.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-iarna-stravezie/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-nihil https://versuri.pro/a-e-baconsky-nihil#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4275 →]]> Albastru și rece, verde și rece, galben și rece –
ochii de Argus ai templului te-au văzut.
Taci. Dacă vrei, totuși, să spui ceva,
învață să urli.
Pretutindeni te lovești de obiecte –
vântul alungă pe străzi urechile căzute,
bonzii ce ți-au surâs la intrare
erau toți de metal.
Toate capetele speculative iau forma de cub
și devin transparente. Seara apare profetul.
Nevăzut de nimenea, se strecoară în taină
călugărul mort, în oraș.
Nu! Lasă aripile! Nu mai e timpul!
Cuvintele-ncep a fi de cultură,
Șamani invizibili inoculează poeților-scoici
noaptea, o boală ciudată.
Intră în rece – verde, galben, albastru și rece,
nu mai visa, nu mai iubi, nu mai crede –
Taci. Dacă vrei, totuși, să spui ceva,
învață să urli.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-nihil/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-miraj-de-iarna https://versuri.pro/a-e-baconsky-miraj-de-iarna#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4228 →]]> Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
În șarpele de fum ce suie lin,
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.
Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Și parcă însăși noaptea, uneori,
Cu ochii tăi, de-aproape, mă privește.
O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Și neaua cu sclipiri de nenufăr
Trecând prin mine, bântuie pădurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-miraj-de-iarna/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-amurg-acherontic https://versuri.pro/a-e-baconsky-amurg-acherontic#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4244 →]]> Cadavrele trăiesc, și iată corbii
rotindu-se deasupra celor vii, și
membrele ce putrezesc încet fac fapte bune
– și durerea noastră vine și pleacă (putredă și ea),
după poruncă.
Umede și sumbre sunt galeriile prin care rătăcește destinul nostru putrezit demult – cine se va hrăni cu atâta carne ce putrezește crudă?
O, metalul cătușelor, ci singur, tot mai rece, nu putrezește niciodată.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-amurg-acherontic/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-aleluia https://versuri.pro/a-e-baconsky-aleluia#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4260 →]]> Doamne al visului, sângele nu mai are venin – ghilotina decapitează cadavre, un
NU, poate un
NU, ar mai fi de rostit în această biserică goală unde predică fără-ncetare o bandă de magnetofon.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-aleluia/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-vara-tarzie https://versuri.pro/a-e-baconsky-vara-tarzie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4276 →]]> Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parcă văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.
Nu mai știu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp și nimenea
nu-mi răspundea,
până când, într-o noapte, a răspuns pentru tine zăpada.
Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
că-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul
grădinii aceleia,
că volutele sânilor tăi nu erau decât umbletul
lunii prin apă,
surprins de un tânăr.
Dar vara de câte ori trece și tremură-n zare,
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roșu,
văd iarăși nisipul acela, văd iarăși cum pleci-
și strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-vara-tarzie/feed 0 https://versuri.pro/a-e-baconsky-corabia-lui-sebastian https://versuri.pro/a-e-baconsky-corabia-lui-sebastian#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4229 →]]> Am intrat pe sub pământ în
Berlinul de West.
Galerii sinuoase, tuneluri iluminate violent și bome vii, ambulanțe m-au condus pe puntea superbei corăbii.
E noapte.
Cred că m-a și așteptat cineva.
Nu știu dacă era om sau un principiu al ospitalității.
Am o odaie la un hotel posomorât.
Sunt singur.
Mobilele mari și vechi tac neprietenoase.
Plec să colind orașul.
Am devenit unul din personajele lui Sebastian Brant, încă n-am văzut vasul pe care voi pluti multă vreme.
Ajung într-o piață numită Olivaer.
Tocmai în clipa când trei indivizi cu câini în brațe sar într-un Ferrari și fug.
De la un geam domnul chel strigă zadarnic.
Și iată libertinul, euforicul, irezistibilul.
Kurfurstendamm.
Deșănțatul, ingenuul, cel cu solzii de aur.
Occidentul în microcosm nocturn.
Călugării budiști sunt tineri americani din Oklahoma.
Și cei doi foști polițiști germani de curând convertiți.
Cu tigrul lor împăiat.
Un pigmeu foarte brun mă oprește confundându-mă cu altcineva.
După colț e hotelul, îmi spune.
Cea din fața vitrinei are ochi fosforescenți ca pisicile.
Să nu întârzii prea mult.
N-aș putea să vă spun unde e Big Apple, le răspund ciobanilor tineri cu lungi sarici de oaie.
Când deodată văd pe un ecran chipul meu răsturnat.
În timp ce alături zbiară Bob Dylan.
Nu.
Nu e el.
E un produs nou.
Senzație de tangaj.
Dar eu nu cunosc răul de mare.
Plutirea îmi place și mă exaltă.
Trebuie să-mi caut o elegantă cabină.
Trebuie să învăț a utiliza toate dispozitivele acestei fantastice instalații de trăit care-mi excită energiile neconsumate.
Trebuie să-mi țin cu sfințenie jurnalul de bord.
Chiar dacă nu va fi citit niciodată.
II.
Ziua pe Bundesallee vântul.
Am schimbat posomorâtul hotel pe un apartament confortabil.
De la geam văd bulevardul cu trotuare mai largi decât străzile orașelor.
Văd mașinile și vântul pe Bundesallee și citesc un eseu de Marcuse.
Acasă nu izbuteam niciodată să-l citesc.
Mă cuprindea o plictiseală imensă și senzația de greață a intoxicării cu plumb. Într-o toamnă am lăsat anume una din cărțile lui pe terasă.
Când s-a desprimăvărat și zăpada începu a se topi, am regăsit-o umflată și stearpă.
Din paginile ei nu crescuse nimic.
Aici însă când sunt singur deschid cartea lui și o citesc.
După-amiază la Hilton.
Pe latura opusă a străzii doi tineri cu plete și bărbi lângă un automobil galben.
Totul fulgerător.
O lovitură scurtă în geamul din spate.
O mână introdusă prin spărtură.
Și cei doi tineri dispar.
N-am fost singurul martor.
Doi indivizi cu înfățișare levantină râd zgomotos.
Un tânăr palid trece cu capul în pământ.
Un personaj cu alură de corb terestru monologhează în limba lui ciudată asemănătoare cu tusea tuberculoșilor.
Bătrânele berlineze schimbă replici de litanie dialogată.
Târziu, când mă întorc, nu-l mai deschid pe Marcuse.
Deschid o sticlă de Porto.
Deschid pe Iezechiel.
Deschid mapa cu hârtie de corespondență și scriu o lungă scrisoare.

]]> https://versuri.pro/a-e-baconsky-corabia-lui-sebastian/feed 0