Arssura – De La Balcon

M-am îndrăgostit de fata aceea de la balcon
Când mă privește simt totul, o petală cu miros de somn
Ochii ei mă privesc fix de câte ori merg pe-acolo
Când trec cu prietenii sau când trec solo.
Privirea ei rece și tristă mă copleșește
Mă privește lung, dar niciodată nu-mi zâmbește
Când vreau să-i vorbesc, o văd cum ferește privirea
Uneori are lacrimi în ochi și eu mă pierd cu firea
De-acolo de la primul etaj parcă șoptește
Să nu o mai privesc și asta mă neliniștește
Atâtea gânduri, multe prin cap fără răspuns
De ce o văd mereu tristă și cu adevărul ascuns
Într-o zi îmi fac curaj și-i fac semn să coboare
Dar dă din cap negativ, nevrand să arate c-o doare
Îmi face semn să plec c-un zâmbet forțat
Și eu plec trist, dar cu gândul că măcar am încercat
Și așa treceau zilele, o vedeam tot mai tristă
Treceam pe acolo și încercam să mă prefac că nu există
Era frumoasă, dar trebuia s-o scot din cap
Deși știam că de gândul că n-o s-o am greu o să scap
Dar am rămas uimit, parcă trezit din somn
Când mi-a strigat de la balcon numărul ei de telefon
Și am vorbit zile și nopți, trecea timpul ușor
Când îi auzeam vocea aia dulce în receptor
Voiam să o văd, dar ea căuta mereu scuze
Că nu o lasă ai ei, dar îi simțeam minciuna pe buze
Tristețea din vocea ei mă făcea mai curios
Dar refuzurile ei mă făceau și mai furios
Am hotărât să cedez, să renunț, să n-o mai sun
Deși spunea la telefon că pentru ea sunt prea bun
Și-mi venea să mor când peste-un timp într-una din zile
Am văzut-o din balconul meu în scaun cu rotile!
Ochii ei triști, am să-i țin minte mereu
De la ei am învățat că poate fi și mai greu
Un suflet rătăcit ce mă privea de-acolo de sus
Așteptând de la viață un răspuns. X2