Mă răsucesc, mă zbat în gol, în glod…
Gândul – fir nevăzut – mi-l înnod,
mi-l deznod,
patimi flămânde mă mușcă, mă rod…
Doamne, găsi-voi spre Tine vreun pod,
pentru foamea-mi de cer,
pentru pașii-mi ce-n gloduri se-afundă și pier,
pentru trăirea-mi fără flori și fără rod?!.
Ca un haiduc
zdrențuit de plumbi, olog, năuc,
la răscruci sudorile de foc mi le usuc
și-mi înfrân pornirile ce spre abis mă duc…
Doamne, Doamne, încotro s-apuc?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de disperare și confuzie profundă, în care eul se zbate într-un mediu ostil, căutând o cale de ieșire și o conexiune spirituală. Este o pledoarie către divinitate pentru ajutor și îndrumare într-o existență percepută ca fiind lipsită de sens și plină de suferință.