Arany Janos – Coana Agnes

Baladă.
Coana Agnes în pârâu
Cearșaful alb îi spală;
Pe vălul alb, însângerat
Spuma apei îl înhață.
Oh! sfânta milă, nu mă lăsa.
Se adună copii din stradă:
Coana Agnes, ce speli mata?
„Taci, tu, taci! e sânge de pui,
Mascându-și vălul cu pata.”
Oh! sfânta milă, nu mă lăsa.
Vecinele se adună:
Coana Agnes, unde-i soțul?
„Draga mea, în casă doarme!
Nu intrăm, se va trezi săracul.”
Oh! sfânta milă, nu mă lăsa.
Vine și arnăutul: coana Agnes,
În temniță să vii mata.
„Vai, dragă, nu pot merge,
Până nu spăl pata asta!”
Oh! sfânta milă, nu mă lăsa.
Adânc e beciul: pic de rază
Acolo abia ajunge;
O rază e în beci soare,
Noaptea spaime umple.
Oh! sfânta milă, nu mă lăsa.
Săraca Agnes, ziua toată
Doar raza asta o are,
Fix se uită – firicelul
Într-un singur ochi încape.
Oh! sfânta milă, nu mă lăsa.
Că, abia se uite-n lături
Fantome dansează-n jur;
Fără raza asta mică,
Ar înnebuni: desigur.
Oh! sfânta milă, nu mă lăsa.
Iată totuși, după un timp,
Ușa la beci se deschide:
Agnes în fața legii
Vine, așa cum se cuvine.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Își aranjează ținuta,
Basmaua cu mare grijă,
Își piaptănă și părul,
Să nu apară cumva: țicnită.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Cum intră, la masa verde
Stau onorabili cărunți;
Cu milă se uită la ea,
Nu-s nervoși sau ursuzi.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
„Agnes, dragă, ce ai făcut?
Crimă cruntă, fapt deosebit;
Cel ce fapta a săvârșit
Amantul chiar a mărturisit.”
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
„Va fi spânzurat mâine,
El, care ți-a ucis soțul;
Cu apă, pâine vei trăi
Și vei înfunda beciul.”
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Se uită-n jur coana Agnes,
Observând că e normală;
Aude glasul, pricepe vorba,
Și cât pricepe: „nu-i nebună.”
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Dar, ce au zis de soțul,
E vorbă total aberantă;
Clar e doar, că pe ea
Acasă deloc nu o lasă.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Începe plânsul în hohote,
Lacrimi curgând în averse:
De pe crin rouă cerne,
Pe lebădă stropi de perle.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
„Dragi domni onorabili!
S-aveți voi Dumnezeu:
Am de lucru urgent acasă,
Nu pot sta aci mereu.”
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
„S-a murdărit vălul meu,
Trebuie s-o scot pata!
Vai, dac-ar rămâne acolo,
N-aș putea trăi viața!”
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Înțelepții se privesc,
Auzind astfel de jalbă.
E liniște. Gura tace,
Doar ochii votează.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
„Du-te acasă sărmană!
Fă-l alb vălul prin spălare;
Du-te, să-ți dea Domnul
Putere și îndurare.”
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Coana Agnes în pârâu
Îi spală cearșaful iară;
Pe vălul alb, vălul curat
Spuma apei îl înhață.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
În zadar e curat vălul,
Nicio urmă de sânge:
Agnes pata tot o vede
La fel ca la omorâre.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Din zori până-n seară
Stă în apă, lângă scaun:
Umbra-i leagănă-n spumă,
Părul fluturat de vânt nebun.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
În serile cu lună plină,
Valul apei când lucește,
Cu plesnituri sacadate,
Maiul alb departe sclipește.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Și așa merge an de an;
Iarnă-vară, necontenit;
Rouă-fața ars de soare,
În ger genunchiul învinețit.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Încărunțit părul zbârlit,
Deja nu-i corb, nici abanos;
Apari riduri pocite,
Risipite pe un chip mătăsos.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.
Coana Agnes în pârâu
Cârpa veche o spală, spală –
Pe scama vălului alb
Spuma sălbatică o înhață.
Oh! sfânta milă nu mă lăsa.