Chipule ningi ca o lumină
Din care-n sus se cerne-o stea
Litera L e forma de lumină
Sub care nemurirea se ningea
Stranii palori cu sângele de cretă
Privesc prin carnea ta
Chipule numele tău e destrămare
Adânc abis e carnea ta
Săpând simboluri cu-o chemare
Ce peste noi ningea
Chipule, şuvițe cuantice de stele
Curg în neștire-n jurul tău
O întrupare-ntre ele
E centrul tău – e centrul meu
Și da, ești o lumină adunată
De scânteieri ce nu cunosc lumina
Chipule tot ești tenebros de puncte
O germinație-n veci nesaturată
Prin destrămarea ta roiește
Prin tine se roiește-o imprecizie
Ce peste tot era precisă
Secunda unui ger ce nu e
Decât pre-scris
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de transformare și efemeritate prin imagini poetice legate de lumină, destrămare și nemurire. Chipul devine un simbol al acestei transformări, un punct de intersecție între efemer și etern.