Iubirea-i un râu năvalnic,
Ce curge pe stradă
Oamenii stau în case
Cu storurile trase
De frică să nu-i vadă
Să-i ia, să-i ducă departe.
Nu au de ce a se teme
Ei nu știu că le curge prin vene.
Iubirea, e un râu,
De vârtejuri e plin,
Uneori are gust de miere,
Alteori, de pelin.
Iubirea-i un râu năvalnic
Ce curge pe stradă
Oamenii se-nchid în case
De frică să nu se piardă.
Fiindcă nimeni nu le-a spus,
Nu e nimic de spus
Doar ieși în soare afară
Și lasă-te.. lasă-te dus..
Iubirea-i un râu năvalnic
Te poate inunda,
Unii oameni încearcă doar așa..
Cu degetul, le e frică de ea.
Alții beau câte o cană
Atât cât le e sete;
Cei mai curajoși se desfată,
Beau pe îndelete, se-mbată.
Eu nu vreau să mai plec
Eu nu vreau doar setea să-mi potolesc
Vreau să mă-nec,
Vreau cât marea să iubesc.
Așa că ia-mă,
Lasă-mă fără suflare,
Decât să nu simt nimic,
Mai bine să simt că mă doare..
Ia-mă, ia-mă cu tine
Du-mă departe, departe de mine,.
O.. Ia-mă, ia-mă cu tine,
Du-mă departe, departe de mine..
O.. Ia-mă, ia-mă cu tine..
Du-mă departe, departe de mine..
Sensul versurilor
Piesa explorează iubirea ca o forță copleșitoare, comparată cu un râu năvalnic. Unii se tem de ea și se protejează, în timp ce alții se lasă purtați de intensitatea ei, dorind să se abandoneze complet sentimentului, chiar dacă asta înseamnă suferință.