Bate-o sfântul de lupoaie,
Mă mănâncă ca p-o oaie,
Fără să mă mai jupoaie,
fără să mă mai jupoaie.
Of, of, şi-aoleu,
Arde sufleţelul meu!.
Nu mă taie, ci mă rupe,
Mă muşcă-n loc să mă pupe
Cine naiba să n-o scuipe,
cine naiba să n-o scuipe!.
Of, of, şi-aoleu,
Arde sufleţelul meu!.
Iar mândra de peste vale,
Cu rochiţă şi paftale,
Mă-ntâmpină după cale,
mă-ntâmpină după cale.
Of, of, şi-aoleu,
Arde sufleţelul meu!.
Şi aleargă-n fuga mare
Seceră orzul călare
Şi-l usucă pe căldare,
şi-l usucă pe căldare.
Of, of, şi-aoleu,
Arde sufleţelul meu!.
Până un copil să sugă
S-azvârle ca o vârlugă
Şi-l râşneşte tot în fugă,
şi-l râşneşte tot în fugă.
Of, of, şi-aoleu,
Arde sufleţelul meu!.
Într-o clipă ea frământă,
Se-nroşeşte, se-nfierbântă
Şi de bucurie cântă,
şi de bucurie cântă.
Of, of, şi-aoleu,
Arde sufleţelul meu!.
Face foc, taie cu bardă,
Faţa-i în sudori se scaldă
Ca să-mi facă turtă caldă,
ca să-mi facă turtă caldă.
Of, of, şi-aoleu,
Arde sufleţelul meu!
Sensul versurilor
Cântecul descrie un amestec de teamă și atracție față de o femeie puternică, comparată cu o lupoaie. În ciuda potențialului ei distructiv, naratorul este atras de energia și priceperea ei, culminând cu imaginea ei harnică pregătind o turtă caldă.