De câte ori pe străzile astea…
Big up fratele Antifon, din London
București, Bean MC la microfon
[Antifon]
De câte ori pe străzile astea
Pedeapsa mi-e viciu pentru
Jocul pe care-l joc în lumea aceasta
Același sunet, alte tobe
Același glume-n alte forme
Același limbă, alte vorbe
Același scris, aceleași ciorne
Același întrebări la adresa mea
Nu la a ta sau a lor, yo
Ăsta e șmenu’ sau ștou’
E stilu’ și flou’
Le simt și le cultiv pe amândouă
’99, merg pe stradă, nu știu d-astea încă
Am trei semințe-n buzunar
N-am bani să-mi iau o pungă
În mintea mea mă-ntreb dacă chiar trăiesc într-o junglă
Mă urc pe biclă, plec și parcă nici nu mă frământ așa de tare
Văd cum timpu’ trece printre pagini
Mă simt puțin confuz, dar nu mă macin
Văd imagini care mi-arată cum să o ard
Mă-mbrac exagerat de larg
Și tot ce fac e un pic exagerat la
Acél moment în timp
Și totuși ce reprezint în ziua de azi
E sută la sută real, nu sunt aici să te mint, yo
Ăsta mi-e vocea și textu, contextu’ și sensu’
Și restu-s doar gesturi și versuri
[Bean]
Copile, cine dracu te-a făcut așa de slab?
Paradox, trebuie să fii puternic, praf
Trebuie să fii bărbat, înțelept și dur
Dar în interior suntem pișați de frică, jur
Copile, cine dracu te-a făcut așa de slab?
Latura umană e la negru și la alb
Chinuit de talent, cauți un țel
Și când îl găsești ești gata să mori pentru el
Parcă suntem roboți, nu suntem bărbați
Veniți să fugărim locul întâi, disperați
Parcă suntem roboți, nu suntem bărbați
[pentru apoi?] armată suntem înrolați soldați
Vreau să fiu liber, să nu am insticte
Să nu am dorințe, cățel în călduri
Să nu am temeri, zeii mi-au lăsat rațiune
Da’ mi-au lăsat cărare și nu pot păși alături
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta interioară și realitățile dure ale vieții. Artiștii reflectă asupra presiunilor sociale, căutării identității și dorinței de libertate, evidențiind paradoxul dintre aparențe și sentimentele interioare.