Aprind ușor veioza-n dormitor
Iau un caiet, un pix și dau culoare versurilor în scris
Și tre’ să-mi dau seama încotro mă îndrept
Căci nu-s ca familia mea pentru religii un adept.
Singuratic, închis în mine, explodez în minele creierului
Și mă consum în proporții uriașe
Fără să-mi dau seama cum mușchii dispar și apar doar oase, depozitele-s golașe,
Și când am spus că îl urăsc, nu-s paranoic
Și lucrurile astea spre bine nu mă mai motivează
Ma sinucid subtil, silențios și apoi realizez
Că tre să mă opresc, e timpu’, am multe de arătat și
Vreau să dovedesc că pot să fiu un MC
Privit de unii în culori mai gri decât iarna seacă.
Sunt negru-n cuget Bolnav
Și de-aș avea pistol aș împușca rușii, rasist hepatic matol
Și tata, da, te văd zilnic în groapă
Într-un mormânt cu flori uscate, străpunse de glonțul tău, spintecate
Într-un decor închis cu verde spiritual, tu ești rasist de Paris
Și negrii-s în abis când împlinesc un vis..
Sunt cel mai pesimist, văd viața-n scris mai reală, receptivă
Ca o stivă încărcată într-o firmă de sicriee
Te întrebi de o idee, imaginație cheie, precum un labirint
Sunt complicat de neatins lumina din abis
Și tu crezi în TV
Îl vezi ca pe Moise
Când îți prezintă știrile vezi viitoru
Imaginația ta e curmată de toporu infipt în sticla oglinzii
Iar bucățile ce cad pe jos zgârie sfinții
Ard îngerii, iar drogurile nu-ți dezvoltă gândirea
e doar neștirea halită de toți
Savurând depresia-n umbrirea singurătății
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de depresie și singurătate. Artistul se luptă cu gânduri negre, amintiri dureroase și o viziune pesimistă asupra vieții, refugiindu-se în scris ca o formă de exprimare a suferinței.