Norocul veșnic să te bată
Că iar mă simt adolescent,
Trăind o lecție uitată
Incorigibil repetent.
Și uite pleci fără nădejde,
Și mi te rupi adânc în piept,
Și carnea mea îmbătrânește
Cu-ntregul timp cât te aștept.
Reînflorește lemnul porții
Pe unde pleci, pe unde vii,
În fața dragostei și-a morții
Noi toți redevenim copii.
Și când te-ntorci din întâmplare,
În fața ta mă plec umil.
Și cu o mirare foarte mare
Te văd și redevin copil.
Îmi ești când soră și când mamă,
Iar când te pierd ești fata mea.
Mereu tăcerea mea te cheamă,
Mereu tu ești altcineva.
Pe drumul meu podit cu zarul,
La intersecții mai rămân
Ca un copil ce-așteaptă darul,
Și toți ceilalți îl cred bătrân.
Sunt cel ce mai nimic nu știe,
Din tot ce aduce folos.
Iubirea-i o copilărie
Din care-nveți să mori frumos.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclicitatea relațiilor și a vieții, unde iubirea se transformă și se reîntoarce sub diferite forme. Vorbește despre eterna reîntoarcere la starea de copilărie în fața persoanei iubite și despre acceptarea trecerii timpului și a pierderilor.