Din terciul hodge
din pofta lor de țară,
viața lor locală în Illinois,
unde arată toate acriile lor
ca o fabrică de mături,
ei numesc abia acum ani
că ea a fost obiceiul lui;
ca din nou în seara asta va spune
mănunchiule să mergem
și ea nu va spune cum acolo
trebuie să fie mai mult pentru a trăi
decât acest scurt pod luminos
a patului răvășit sau chiar
atingerea lentă a braillei lui
ca un zeu greu a crescut ușor,
acea veche pantomimă a iubirii
că ea vrea deși
o lasă încă în pace,
reconstruit din nou în sfârșit,
mintea este în afară de el, trăind
propriul ei sine în propriile sale cuvinte
și urând transpirația casei
păstrează atunci când mințesc în cele din urmă
fiecare în vise separate
și apoi cum îl privește,
încă puternic în sacul înflăcărat
din somnul lui obișnuit în timp ce
anii ei tineri trecură prin trecut
același pat de căsătorie
și ea îl dorește covârșitor, sau poet,
sau chiar singur, sau uneori,
Mai bine, iubitul meu, mort.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele unei femei căsătorite cu un fermier, care se simte prinsă într-o viață monotonă și lipsită de pasiune. Ea tânjește după o altă viață, o altă iubire sau chiar după moarte, ca o eliberare din această existență apăsătoare.