Ei stau la rând
în afara grădiniței,
negru, roșu, maro, tot
cu acele catarame de aramă.
Amintiți-vă când nu puteți
catarama-ți propriul
galoș
sau legați-vă propriul
galoș
sau legați-vă propriul pantof
sau taie-ți propria carne
iar lacrimile
fugind ca noroiul
pentru că ai căzut de pe
Tricycle?
Amintiți-vă, pește mare,
când nu puteai înota
și pur și simplu s-a strecurat sub
ca o broască de piatră?
Lumea nu era
a ta.
A aparținut
Oamenii mari.
Sub patul tău
ședea lupul
iar el a făcut o umbră
când au trecut mașinile
noaptea
Te-au făcut să renunți
lumina ta de noapte
și teddy-ul tău
și degetul mare.
Oh, încălțăminte,
nu tu
adu-mi aminte de mine
împingându-vă în sus și în jos
în zăpada de iarnă?
Oh degetul mare
Vreau o băutură,
este întuneric,
unde sunt oamenii mari,
când voi ajunge acolo,
făcând pași uriași
toată ziua
în fiecare zi
și gânditor
nimic din asta?
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri din copilărie, marcate de neputință și dependență de adulți. Vorbitorul își amintește de momentele dificile și de pierderea inocenței, dorind să regăsească o formă de consolare în prezent.