Sunt trei ani, poate mai bine,
De când tot gândesc la tine,
Sufletul mi-e necăjit,
Tot vorbesc cu tine-n gând,
Geaba-mi treci pe sub fereastră
Că nu pot să ies din casă
Și când te-ntâlnesc în drum
Nu pot o vorbă să-ți spun.
Eu cu el și tu cu ea
Mi se rupse inima,
Nu murim, nici nu trăim,
Până când așa să fim?!
Stau la geam și te privesc
Până nu te mai zăresc,
Te văd că te uiți spre poartă,
Fir-ar să fie de soartă!.
Inimioară, inimioară,
Numai tu știi, surioară,
Cât e de greu să duci dor
Când iubești un puișor,
Tu te zbați, eu mă gândesc
Cum să fac să-l întâlnesc,
Oftez azi, oftez și mâine,
L-amândouă nu ni-e bine.
Neicuță, de dor și drag
Pe un’ treci urma ți-o calc
Și mă rog în gând mereu
Să apari în drumul meu,
Dorul să îl potolim
Numa-n ochi când ne privim,
Cu-așa dragoste furată
Cum să n-o blestemi de soartă?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dorul unei iubiri imposibile, în care protagoniștii sunt legați de alte persoane. Naratorul își exprimă frustrarea și neputința de a schimba soarta, fiind chinuit de dorința de a fi cu persoana iubită.