Of, lumea e-mpărțit-așa:
Of, cu lume bună și rea,
Cu oameni plini de noroc
Și-alții nu îl au deloc,
Că om bun am fost și eu,
Dar norocul mi-a fost rău.
Dar omului cu suflet bun
Eu i-aș așterne flori pe drum,
Să calce pe flori mărunte,
Viața să îi fie dulce,
Bine face, bine aibă,
Viața să îi fie dragă.
Dar omului ce-i dușmănos
Doar mărăcini i-aș pune jos,
Să meargă pe mărăcine
Să-nvețe să facă bine,
Când pășește să îl doară,
Viața să îi fie-amară.
Dar, Doamne, de-ai da omului
După cum e sufletul lui,
De e bun, bine să aibă,
De e rău, doar rău să tragă,
Eu sunt bun, de ce trag eu
Dac-a greșit neamul meu?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o reflecție asupra inegalității din lume, unde oamenii buni suferă, iar cei răi prosperă. Vorbitorul se întreabă de ce, în ciuda bunătății sale, se confruntă cu greutăți, sugerând o nemulțumire față de soartă și o dorință de justiție divină.
