Anica Ganțu – O Viață Avem, Numai Una!

Îmi curg lacrimi pe obraz,
Viața-i trecătoare,
Cum am fost ieri nu sunt azi,
Sufletul mă doare.
Trec anii ușor, ușor,
Sufletul îmi plânge,
N-am știut să-mi trăiesc viața
Și-o văd cum se duce.
Parcă ieri am fost copil
La părinții mei,
Astăzi eu am copii mari
Și am nepoței.
Călător am fost prin lume,
Iute-am mai trecut,
Ieri soarele-mi răsărea,
Acu-i pe-asfințit.
Refren:
O viață avem, numai una,
Noi cu toții știm,
E scris pentru toată lumea,
Două nu trăim.

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra trecerii vieții și a regretelor legate de modul în care a fost trăită. Vorbitorul realizează că viața este scurtă și că timpul trece repede, exprimând tristețe pentru oportunitățile pierdute.

Lasă un comentariu